Afaceri

Se majorează plăţile complementare

Share

Anul acesta există şansa ca fermierii să primească 77 de euro/ha, plafonul maxim acceptat de Uniunea Europeană pentru plăţile complementare pe suprafaţă din bugetul naţional, faţă de 50,64 de euro/ha în 2010, a declarat Florin Marius Faur, directorul general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), în cadrul unei conferinţe recente de presă.

„Se discută de 77 de euro/ha, ceea ce ar reprezenta o creştere cu 27 de euro/ha faţă de 2010. Doleanţa MADR este de a da valoarea maximă acceptată de UE, la culturi. Acest lucru se va decide în perioada de vară“, a menţionat directorul general.

Domnia sa a mai spus că plăţile aferente anului 2010 efectuate din bugetul României s-au ridicat la aproximativ 300 milioane de euro. Dacă se va accepta acordarea celor 77 de euro/ha, efortul financiar al statului va urca la 500 milioane de euro.

„Dacă discutăm de 77 de euro/ha în 2011 şi de un grad mai mare de cultivare, pe care ni-l dorim foarte mult, se ajunge la un efort financiar de 500 milioane de euro. Această sumă reprezintă 0,3% din PIB! Banii există, pentru că bugetul MADR este creionat pe trei ani de zile“, a afirmat Faur.

Care este, totuşi, suprafaţa cultivată?

Aşadar, teoretic, fermierii români pot primi în 2011 170 de euro/ha, dintre care 100 de euro de la UE şi restul din bugetul naţional. Problema este că va exista şi o reducere a subvenţiei europene, pentru că românii au cultivat mai mult de 8,7 milioane ha, care au fost negociate cu UE.

Pe de altă parte, Faur crede că depăşirea suprafeţei negociate cu UE este binevenită, pentru că va exista un pachet mai mare de hectare la plată în viitoarea Politică Agricolă Comună (PAC).

„Nu se poate cere, în viitoarea PAC, o suprafaţă mai mare la plată, dacă din istoria recentă nu există dovada că sunt finanţabile 10 milioane ha, nu doar

8,7 milioane ha. Este important, chiar dacă acum avem o reducere la plată, pentru că trebuie să demonstrăm că avem potenţial de 10 milioane ha. Sunt convins că plăţile directe vor exista şi în perioada 2014-2020“, a precizat directorul general.

3,09 milioane de euro, pentru eco

În cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, Florin Marius Faur a afirmat că s-au terminat verificările specifice pentru pachetul de agricultură ecologică (eco).

Plafonul alocat se ridică la 3,09 milioane de euro din FEGA. Din 1.495 de cereri depuse, 1.068 sunt eligibile şi acoperă numai 2,11 milioane de euro.

Acum se derulează procedura de autorizare, care va fi urmată de efectuarea plăţilor.

Traian DOBRE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *