Şansa agriculturii Uniunii Europene

Îmbunătăţirea eficienţei fermelor şi stimulentele oferite de PAC au condus la o creştere majoră a producţiei alimentare din anii ‘60 încoace. S-au înregistrat creşteri spectaculoase ale nivelurilor de producţie şi autoaprovizionare. În acelaşi timp, au crescut veniturile fermelor, în multe cazuri prin creşterea dimensiunii acestora pe măsură ce unii agricultori părăseau sectorul agricol, iar fermele se uneau.

Producem aproape totul

Europa poate produce aproape toate produsele agricole. Pentru unele produse, Europa este considerată lider mondial, de exemplu în sectorul uleiului de măsline, în cel al cărnii, al vinurilor, al whisky-ului şi al altor băuturi spirtoase. Cu toate acestea, UE este şi un mare importator de diverse tipuri de produse.

Aceste avantaje naturale, împreună cu beneficiile aduse de PAC, au condus la îmbunătăţiri rapide ale productivităţii, la sporirea producţiei, la o siguranţă alimentară în cazul majorităţii produselor şi, în final, la o producţie excedentară de numeroase produse agricole.

Excedentele au fost retrase de pe piaţă prin subvenţionarea depozitării produselor (sistemul de intervenţie publică) sau prin exportarea subvenţionată a produselor în terţe ţări pentru a evita o cădere a preţurilor la poarta fermei.

Bariere în calea supraproducţiei

În perioada anilor ‘80-’90, UE a introdus în politica agricolă unele măsuri ce încercau să limiteze producţia de produse excedentare.

S-au utilizat diverse măsuri:

– cote fixe la producţia de lapte, cu penalizări în caz de depăşire;

– limitarea suprafeţelor cultivate/numărului de animale pentru care un agricultor putea cere subvenţii;

– scoaterea terenurilor din circuitul agricol, iniţial voluntară, apoi obligatorie, pentru a le impune agricultorilor să lase o parte din terenuri necultivate.

Treptat, aceste politici au dat rezultate, iar excedentele s-au redus. Reformele PAC din anii ‘90, care au permis reducerea decalajului dintre preţurile UE şi cele practicate la nivel mondial, precum şi rezultatele acordului privind agricultura încheiat cu Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) în 1995 au redus gradul de utilizare a subvenţiilor la export (respectiv prin compensarea exportatorilor care exportau produse la preţurile pieţei mondiale, care erau mai mici decât preţurile UE).

Ca rezultat al acestor iniţiative, UE a reuşit să îşi reducă gradul de utilizare a subvenţiilor la export, menţinând în acelaşi timp şi chiar sporind, în anumite cazuri, volumul exporturilor de produse agricole. Cu toate acestea, UE rămâne un importator net de produse agricole, în special din ţările în curs de dezvoltare.

Încurajarea alimentelor de calitate

Europa este cunoscută pentru diversitatea culturilor şi produselor sale agricole, datorată mediului natural şi metodelor de cultivare perfecţionate de-a lungul secolelor. Alături de gastronomia rafinată, mâncarea şi băuturile europene joacă un rol major în definirea identităţii culturale a popoarelor şi regiunilor Europei. Calitatea superioară este principalul avantaj al agriculturii UE.

Europa are multe regiuni diferite. Condiţiile de realizare a producţiei agricole variază, diversele regiuni dispunând de metode de producţie şi tradiţii culinare specifice.

Atât consumatorii europeni, cât şi cei din întreaga lume manifestă un interes tot mai mare pentru calitatea acestor produse alimentare. UE joacă un rol principal în ameliorarea nivelului de înaltă calitate.

UE protejează în diverse moduri calitatea alimentelor, de exemplu prin măsuri de sporire a siguranţei şi igienei, prin norme clare de etichetare, prin reglementări privind sănătatea animalelor şi plantelor şi bunăstarea animalelor, prin controlul reziduurilor de pesticide şi al aditivilor din alimente, precum şi prin furnizarea de informaţii privind calităţile nutritive ale alimentelor.

Metoda folosită de UE include sisteme stricte de supraveghere şi control, asigurând în acelaşi timp funcţionarea eficientă a pieţei unice europene.

Priorităţi

Îmbunătăţirea calităţii produselor alimentare a fost întotdeauna unul dintre obiectivele PAC, începând cu introducerea etichetei de calitate pentru vinuri în anii ‘80 şi continuând cu extinderea ulterioară a acesteia în sectorul uleiului de măsline, al fructelor şi al legumelor.

Aceste eforturi se află în prezent în centrul politicii agricole.

În toate sectoarele PAC se depun eforturi pentru îmbunătăţirea calităţii produselor alimentare.

Iată câteva exemple:

– Sisteme de identificare a bovinelor şi norme de etichetare a cărnii de vită, destinate să permită urmărirea întregului traseu al cărnii din magazin şi până la ferma de origine;

– Stimulente financiare acordate în cadrul politicii de dezvoltare rurală pentru ca agricultorii să îmbunătăţească nivelul de calitate a produselor;

– Măsuri specifice de încurajare a conversiei către agricultura ecologică.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email