Analize

România, în topul ţărilor cu cele mai mari deficite bugetare

Share

Biroul de statistică al Comisiei Europene a dat recent publicității mai multe cifre din care rezultă că România este pe locul al treilea din UE la deficitul bugetar din 2017 (2,9% din PIB), dar și că țara noastră – și asta nu reprezintă o noutate – este printre cele mai sărace din UE.

Locul 3 din UE

Potrivit Eurostat, România a avut un PIB de 858,3 miliarde de lei în 2017 şi un deficit bugetar de 25,01 miliarde de lei – 2,9%, deficit aflat totuși peste limita convenită prin Tratatul de la Maastricht. Potrivit statisticilor, cheltuielile au fost de 33,4% din PIB, iar veniturile – de 30,5% din PIB și doar două state membre au avut deficite egale sau mai mari de 3% din PIB: Spania (3,1%) şi Portugalia (3%). La polul opus, cele mai mari excedente bugetare au fost consemnate în Malta (+3,9%), Cipru (+1,8%), Republica Cehă (+1,6%), Luxemburg (+1,5%), Germania (+1,3%), Ţările de Jos (+1,1%), Danemarca (+1%), Bulgaria (+0,9%), Grecia şi Croaţia (+ 0,8%) şi Lituania (+ 0,5%). Slovenia a raportat un buget în echilibru, în care cheltuielile nu au depăşit veniturile. Cele mai scăzute deficite guvernamentale, ca procent din PIB, au fost înregistrate în Irlanda şi Estonia (-0,3%), Letonia (-0,5%) şi Finlanda (-0,6%). „În această comunicare, Eurostat furnizează deficitul şi datoria publică, date bazate pe cifrele raportate în prima notificare din 2018 a statelor membre ale UE pentru anii 2014-2017, pentru aplicarea procedurii de deficit excesiv. Această notificare se bazează pe sistemul ESA 2010 naţional. Această comunicare include, de asemenea, date privind cheltuielile şi veniturile publice“, se menţionează într-un comunicat al Eurostat.

UE, săraca uniune bogată

Tot dintr-un raport Eurostat aflăm că 33 de milioane de oameni, adică 6,7% din populația Uniunii Europene, sufereau în 2017 de o privare materială severă. Pe primul loc al clasamentului se află Bulgaria (30%), urmată de Grecia (21,1%), România (19,4%) și Ungaria (14,5%). La polul opus se află state din nordul Europei, cum era, de altfel, de așteptat: Suedia (0,8% în 2016), Luxemburg (1,6% în 2016), Finlanda (2%) și Olanda (2,6%). Conform Eurostat, persoanele care se confruntă cu lipsurile  materiale nu au mijloacele necesare: plata la timp a facturilor, încălzirea locuinței în timpul iernii, regulat o masă bogată în proteine, o săptămână de vacanță în altă localitate decât cea de domiciliu, un televizor, o mașină de spălat, un telefon sau o mașină. Totuși, cifrele UE recunosc că România ocupă primul loc în topul țărilor unde rata lipsurilor materiale s-a redus de la 23,8% în 2016 la 19,4% în 2017. Urmează în acest top Italia (de la 12,1% la 9,2% sau minus 2,9 puncte procentuale), Croația (de la 12,5% la 10,3% sau minus 2,2 puncte procentuale), Bulgaria (de la 31,9% la 30% sau minus 1,9 puncte procentuale) și Cipru (de la 13,6% la 11,7% sau minus 1,9 puncte procentuale).

Bogdan PANȚURU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *