fbpx
reclama youtube lumeasatuluitv

Raportul Comisiei Europene către Înaltele Oficialităţi ale UE (II)

Share Button

Marile provocări ale politicii comunitare

Principalul rol al agriculturii este acela de a furniza alimente. Având în vedere faptul că cererea de alimente la nivel mondial va continua să crească în viitor, UE ar trebui să poată contribui la satisfacerea acestei cereri mondiale. Prin urmare, este esenţial ca agricultura UE să-şi menţină capacitatea de producţie şi să şi-o îmbunătăţească, respectând totodată angajamentele asumate de UE în privinţa comerţului internaţional şi coerenţa politicilor în favoarea dezvoltării. Un sector agricol puternic este vital pentru ca industria alimentară foarte competitivă să rămână o parte importantă a economiei şi comerţului UE (UE este principalul exportator mondial de produse agricole în cea mai mare parte prelucrate şi cu mare valoare adăugată).

Agricultura UE se găseşte în prezent într-un mediu mult mai competitiv, pe măsură ce economia mondială devine tot mai integrată, iar sistemul de schimburi comerciale se liberalizează tot mai mult. Potrivit prognozelor, această tendinţă va continua şi în anii următori, având în vedere posibila încheiere a negocierilor din cadrul Rundei de la Doha şi a acordurilor bilaterale şi regionale aflate acum în curs de negociere. Prin urmare, este importantă sporirea în continuare a competitivităţii şi productivităţii sectorului agricol al UE. Deşi sunt favorabile pe termen mediu, se preconizează totuşi că viitorul pieţelor agricole va fi caracterizat de o mai mare nesiguranţă şi o volatilitate sporită. Mai mult decât atât, viitoarea PAC va funcţiona într-o perioadă de după o criză economică ce a adus prejudicii grave agriculturii şi zonelor rurale, legându-le direct de evoluţiile macroeconomice mai ample, care au afectat costul producţiei agricole. După un deceniu în care veniturile doar au stagnat, beneficiile agricole au scăzut substanţial în 2009, agravând situaţia deja fragilă a unor venituri agricole semnificativ mai reduse (cu aproximativ 40% per unitate de muncă) decât cele din restul economiei, venitul pe locuitor în zonele rurale fiind considerabil mai mic (cu aproximativ 50%) decât în zonele urbane.

Mediul şi schimbările climatice

Agricultura şi silvicultura au un rol esenţial în producerea de bunuri publice, mai ales a celor de mediu, precum peisajele, biodiversitatea terenurilor agricole, stabilitatea climatică şi rezistenţa la dezastre naturale de genul inundaţiilor, secetei şi incendiilor. În acelaşi timp, numeroase practici agricole au potenţialul de a exercita o presiune asupra mediului, ducând la epuizarea solului, lipsa şi poluarea apei, precum şi la pierderea habitatelor animalelor sălbatice şi a biodiversităţii.

Deşi emisiile de gaze cu efect de seră din agricultură în UE au scăzut cu 20% după 1990, pot fi depuse eforturi suplimentare, acestea fiind necesare pentru a îndeplini obiectivele ambiţioase ale agendei UE privind energia şi clima. Este important să se deblocheze şi mai mult potenţialul sectorului agricol de atenuare, de adaptare şi de furnizare a unei contribuţii pozitive prin reducerea emisiilor de GES şi prin măsuri legate de eficienţa producţiei, inclusiv prin îmbunătăţiri ale eficienţei energetice, producţia de biomasă şi energie din surse regenerabile, sechestrarea carbonului şi protejarea lui în soluri cu ajutorul inovării. Industria alimentară reprezintă 13,5% din totalul formei de muncă ocupate şi 12,2% din valoarea adăugată brută a industriei prelucrătoare europene. Exporturile de produse agroalimentare reprezintă 6,8% din totalul exporturilor UE.

Echilibru teritorial

Tot mai multe zone rurale au ajuns să fie susţinute din ce în ce mai mult de factori din afara agriculturii, datorită diversificării structurii lor socioeconomice. Totuşi, agricultura rămâne un element propulsor esenţial al economiei rurale, într-o mare parte a UE. Vitalitatea şi potenţialul multor zone rurale sunt, în continuare, strâns legate de prezenţa unui sector agricol competitiv şi dinamic, atractiv pentru tinerii agricultori. Această situaţie caracterizează mai ales zonele predominant rurale, în care sectorul primar reprezintă aproximativ 5% din valoarea adăugată şi 16% din forţa de muncă ocupată, precum şi noile state membre, în care este important să se consolideze recentele creşteri de productivitate şi să se dezvolte întregul potenţial al agriculturii.

În plus, agricultura joacă un rol important în zonele rurale prin generarea de activităţi economice suplimentare, deosebit de strâns legate de prelucrarea alimentelor, turism şi comerţ. În multe regiuni, agricultura constituie baza tradiţiilor locale şi a identităţii sociale.

De ce avem nevoie  de o reformă?

PAC a evoluat, dar sunt necesare şi alte schimbări pentru a putea face faţă noilor provocări, în special pentru:

– a răspunde îngrijorării tot mai accentuate legate de securitatea alimentară a UE şi, global, a îmbunătăţi gestionarea sustenabilă a unor resurse naturale precum apa, aerul, biodiversitatea şi solurile, a face faţă presiunii tot mai mari asupra condiţiilor producţiei agricole, generată de schimbările climatice în curs;

– creşterea inteligentă – prin creşterea eficienţei resurselor şi îmbunătăţirea competitivităţii cu ajutorul cunoaşterii tehnologice şi al inovării, prin dezvoltarea unor produse de calitate şi cu valoare adăugată ridicată şi prin dezvoltarea de tehnologii ecologice şi utilizarea tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, prin investiţiile în formare, oferirea de stimulente pentru inovarea socială în zonele rurale şi îmbunătăţirea utilizării rezultatelor cercetării;

– creşterea durabilă − prin menţinerea bazei de producţie a alimentelor, hranei pentru animale şi energiei din surse regenerabile, asigurarea gestionării sustenabile a terenurilor şi promovarea sănătăţii animalelor şi plantelor.

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.