Proiectul AGRI scumpeşte din nou îngrăşămintele
Preţul îngrăşămintelor chimice româneşti va creşte din nou, odată cu implementarea proiectului AGRI. Motivul este că gazele naturale aduse în România din Azerbaijan vor fi mai scumpe decât cele din Rusia. Corneliu Condrea, preşedintele Consiliului de Administraţie al AGRI şi director în Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA), a afirmat că preţul majorat va putea fi făcut public, imediat după terminarea studiului de fezabilitate.
Este interesantă politica MECMA, conform căreia este preferat gazul mai scump de dragul asigurării siguranţei în aprovizionare, pe termen lung. „Nu ne putem lansa în aprecieri de genul gazul va costa 200, 300 sau 400 de dolari mia de metri cubi. La o primă vedere, sunt două lanţuri tehnologice – lichefiere şi regazificare, alăturate transportului cu metanierele, care ne-ar putea duce la această concluzie, şi anume că s-ar putea să fie mai scumpe. Indiferent de unde vine gazul, trebuie să-l comparăm cu preţul din zona unde el ajunge“, a spus Condrea.
Menţionăm că proiectul AGRI îşi propune să aducă gaze naturale din Azerbaijan în Europa, prin intermediul unui sistem de două terminale de gaze naturale lichefiate, amplasate în Georgia şi în România. Valoarea investiţiei se va situa între între 1,2 şi 4,5 miliarde de euro, iar volumul, între 2 şi 8 miliarde de metri cubi.
(T. D.)