Politica Agricolă Comună, în viziunea comisarului Dacian Cioloş

Comisia Europeană a publicat zilele trecute o comunicare privind „Politica Agricolă Comună (PAC) în perspectiva anului 2020 – Cum răspundem provocărilor viitorului legate de alimentaţie, resurse naturale şi teritorii”. Scopul reformei este ca sectorul agricol european să devină mai dinamic, competitiv şi eficient în contribuţia sa la viziunea strategiei Europa 2020 privind stimularea creşterii durabile, inteligente şi favorabile incluziunii. Documentul schiţează trei opţiuni pentru continuarea reformei. În urma discuţiilor pe marginea acestor idei, Comisia va prezenta propuneri legislative formale la jumătatea anului 2011.

Cele trei obiective principale

În prezentarea comunicării, comisarul UE pentru agricultură şi dezvoltare rurală Dacian Cioloş a subliniat că este important ca PAC să devină „mai ecologică, mai echitabilă, mai eficientă şi mai eficace”. În continuare, acesta a declarat: „PAC nu este doar pentru agricultori, este pentru toţi cetăţenii UE, în calitate de consumatori şi contribuabili“.

În prima parte a acestui an, Comisia a organizat o dezbatere publică şi o importantă conferinţă privind viitorul PAC. Din majoritatea covârşitoare a contribuţiilor au reieşit trei obiective principale pentru PAC:

* producţia alimentară fiabilă (asigurarea aprovizionării cu alimente sigure şi suficiente, în contextul cererii în continuă creştere la nivel mondial, al crizei economice şi al volatilităţii mult mai mari a pieţei, pentru a contribui la securitatea alimentară);

* gestionarea durabilă a resurselor naturale şi politicile climatice (adesea, agricultorii trebuie să ţină seama mai mult de aspectele legate de mediu decât de cele economice, dar aceste costuri nu sunt compensate de piaţă);

* menţinerea echilibrului teritorial şi a diversităţii zonelor rurale (agricultura rămâne un motor economic şi social major în zonele rurale şi un factor important pentru menţinerea unui spaţiu rural activ).

Precizări privind plăţile directe

Comunicarea analizează instrumentele viitoare care ar putea fi adecvate pentru îndeplinirea acestor obiective în condiţii optime.

În privinţa plăţilor directe, comunicarea arată importanţa redistribuirii, reproiectării şi orientării mai exacte a sprijinului pe baza unor criterii obiective şi echitabile, uşor de înţeles de către contribuabili. Aceste criterii ar trebui să fie atât economice (să ţină cont de elementul „ajutor pentru venit” al plăţilor directe), cât şi de mediu (să reflecte bunurile publice furnizate de agricultori), sprijinul fiind mai bine orientat spre agricultorii activi. Ar trebui organizată o distribuire mai echitabilă a fondurilor, într-un mod mai fezabil din punct de vedere economic şi politic, cu o perioadă de tranziţie, pentru a se evita o perturbare majoră.

O abordare ar fi aceea de a prevedea plata unui ajutor pentru venitul de bază (care ar putea fi uniform într-o regiune – dar nu o sumă forfetară în întreaga UE – pe baza unor criterii noi şi cu un anumit plafon);
o plată obligatorie de mediu pentru acţiuni suplimentare (anual), care depăşesc normele de bază referitoare la ecocondiţionalitate (precum învelişul vegetal, rotaţia culturilor, păşunile permanente sau scoaterea terenurilor din circuitul agricol în scop ecologic);
plus o plată pentru compensarea constrângerilor naturale specifice (definite la nivelul UE) şi care să completeze sumele plătite prin intermediul măsurilor de dezvoltare rurală);
o opţiune de plată „cuplată” limitată, pentru tipuri de agricultură deosebit de sensibile (asemănătoare opţiunii actuale introduse în temeiul articolului 68 în bilanţul de sănătate al PAC). O schemă de sprijin simplă şi specifică ar spori competitivitatea exploataţiilor agricole mici, ar reduce birocraţia şi ar contribui la vitalitatea zonelor rurale.

Măsurile de piaţă

În privinţa măsurilor de piaţă, precum intervenţiile publice şi ajutoarele pentru depozitarea privată, ar putea fi puse în aplicare nişte măsuri de raţionalizare şi simplificare şi ar putea fi, eventual, introduse elemente noi care să vizeze îmbunătăţirea funcţionării lanţului alimentar. Deşi aceste mecanisme au fost instrumentele tradiţionale ale PAC, reformele ulterioare au accentuat orientarea spre piaţă a agriculturii UE şi au redus aceste măsuri la nivelul unor plase de siguranţă,

într-atât încât depozitele publice au fost aproape complet eliminate. În vreme ce măsurile de piaţă au constituit 92% din cheltuielile PAC în 1991, doar 7% din bugetul PAC a fost cheltuit pe măsuri de piaţă în 2009.

Dezvoltare rurală

Politica de dezvoltare rurală a permis creşterea sustenabilităţii economice, de mediu şi sociale a sectorului agricol şi a zonelor rurale, dar au fost lansate apeluri insistente în favoarea integrării depline a aspectelor referitoare la mediu, schimbările climatice şi inovare în toate programele, în manieră orizontală. Se atrage atenţia asupra importanţei vânzărilor directe şi a pieţelor locale, precum şi asupra nevoilor specifice ale tinerilor agricultori şi ale nou-veniţilor în sectorul agricol.

Abordarea LEADER va fi şi mai puternic integrată. Pentru mai multă eficacitate, se vehiculează ideea trecerii la o abordare mai clar orientată spre rezultate, eventual cu obiective cuantificate. Un nou element al viitoarei politici de dezvoltare rurală ar trebui să fie setul de instrumente pentru gestionarea riscurilor, pentru a face faţă mai eficient incertitudinilor legate de venituri şi volatilităţii pieţei. Statele membre ar trebui să dispună de diverse opţiuni de gestionare a riscurilor legate de producţie şi de venituri, variind de la un nou instrument de stabilizare a veniturilor compatibil cu OMC şi până la sprijinul sporit pentru instrumentele de asigurare şi fondurile mutuale. Ca şi în cazul plăţilor directe, ar trebui să se facă o nouă alocare a fondurilor, pe baza unor criterii obiective, evitând renunţarea prea bruscă la sistemul actual.

Opţiunile viitoare

Pentru a face faţă acestor provocări majore, comunicarea schiţează trei opţiuni pentru viitoarea orientare a PAC: 1) ajustarea celor mai presante deficienţe ale PAC, prin schimbări treptate, 2) transformarea PAC într-o politică mai ecologică, mai echitabilă, mai eficientă şi mai eficace şi 3) renunţarea la ajutorul pentru venit şi la măsurile de piaţă şi concentrarea asupra obiectivelor referitoare la mediu şi la schimbările climatice. În cazul tuturor celor trei opţiuni, Comisia prevede menţinerea sistemului actual format din doi piloni: un prim pilon, care cuprinde plăţi directe şi măsuri de piaţă şi în cazul căruia normele sunt definite clar la nivelul UE, şi un al doilea pilon, care cuprinde măsuri de dezvoltare rurală multianuale şi în cazul căruia se stabileşte un cadru de opţiuni la nivelul UE, dar deciziile finale privind schemele sunt luate de statele membre sau de regiuni în cadrul unei gestiuni comune.

Un alt element comun al celor trei opţiuni este ideea că viitorul sistem de plăţi directe nu poate să se bazeze pe perioade istorice de referinţă, ci ar trebui să fie legat de criterii obiective. „Actualul sistem prevede norme diferite pentru UE-15 şi UE-12, situaţie care nu poate continua după 2013”, a insistat astăzi comisarul Cioloş. De asemenea, sunt necesare criterii mai obiective pentru alocările destinate dezvoltării rurale.

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email