IT

Piața IT din România a depășit 9 miliarde de euro

Share

ANIS, Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii, anunță rezultatele celui mai recent studiu desfășurat asupra stării industriei IT în România și perspectivele acestui domeniu de activitate. Studiul analizează volumul și structura pieței IT locale, evoluția numărului de companii și de angajați, valoarea investițiilor, dar și capitalul uman și educația în tehnologie.

Piața IT din România este dinamică și în continuă creștere, având în vedere că, de la un volum de 4,6 miliarde de euro, în 2015, a ajuns la o valoare de nouă miliarde de euro. Dezvoltarea pieței IT a avut loc chiar și în anul 2020, marcat de pandemie, când s-a înregistrat o creștere a volumului cu 1,1 miliarde de euro. Comparativ cu trendul general al creșterii economice din România, segmentul IT are o rată anuală de creștere de trei ori mai mare, procentajul fiind de 15-17% pe an.

Volumul pieței de telecomunicații are o creștere ceva mai moderată, ajungând de la 4,5 miliarde de euro, în 2015, la 5,1 miliarde de euro în 2020.

Și valoarea exporturilor din domeniul IT & servicii a crescut considerabil, de 2,5 ori în ultimii cinci ani. Astfel, de la cifra de 2,5 miliarde de euro, exporturile au ajuns la un volum de șase miliarde. În plus, volumul exporturilor de servicii R&D (cercetare și dezvoltare) s-a triplat în același interval de timp, de la 200 la 600 de milioane de euro.

Exporturile din domeniul telecomunicațiilor au înregistrat și ele o creștere de 35% în acest interval de timp. Astfel, de la un volum de 566 milioane de euro, cifra a ajuns la 0,87 miliarde euro. Estimările curente arată creșteri viitoare de 5% anual.

Aproape jumătate din piață aparține companiilor mari

Companiile mari, cu peste 250 de angajați, au o pondere importantă în piața de software și servicii IT, reprezentând 47% din totalul volumului de afaceri generate de industrie (4 miliarde euro). Companiile medii (cu 50-250 de angajați) reprezintă 20% din volum (1,8 miliarde), iar cele mici (cu 2-49 de angajați) reprezintă 27% din volumul total al pieței (2,5 miliarde). Întreprinderile micro reprezintă, în prezent, 8% din volumul pieței (0,7 miliarde), iar în cazul acestora se înregistrează o creștere stabilă, de aproximativ o sută de milioane de euro anual.

Aproape două treimi din volumul total al pieței este concentrat în București (60%), urmat de regiunea Nord-Vest, cu precădere zona județului Cluj (18%). Urmează regiunile Vest (7%), Nord-Est (6%), Centru (5%) și Sud (4%). Se remarcă însă și o scădere a ponderii Bucureștiului în total, Capitala având 64% din volumul pieței IT în 2015. Regiunea de Vest, pe de altă parte, și-a dublat ponderea în total între 2015 și 2020. Sudul este singura regiune a țării unde sunt înregistrate scăderi din ponderea totală a volumului pieței de software și servicii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *