reclama youtube lumeasatuluitv

Persoana iubită, mai importantă decât telefonul mobil

Share Button

Un studiu realizat de IPSOS la comanda Huawei și intitulat „Relații inteligente“ scoate în evidență un fapt deja bine știut: oamenii își adoră telefoanele mobile. Astfel, fiind puși în situația în care să aleagă între smartphone și televizor, oameni de peste tot din lume au optat pentru dispozitivul mobil pe care îl pot avea peste tot cu ei, informează noobz.ro.

În România există din ce în ce mai puține lucruri care să fie mai importante decât dorința de-a fi în permanență conectați. Astfel, 71% dintre români aleg să renunțe cu ușurință la televizor în favoarea smartphone-ului. Mai mult, 67% dintre respondenții români afirmă că pot renunța la fel de ușor să consume dulciuri timp de o lună în loc să renunțe la smartphone. Cu toate acestea, 79% dintre românii intervievați ar renunța la smartphone în favoarea relației cu partenerul lor, în timp ce 69% dintre aceștia declară că ar renunța fără să stea pe gânduri la telefon în favoarea petrecerii timpului cu prietenii. Aceste rezultate reprezintă dovada clară că românii preferă să fie cu adevărat conectați cu cei apropiați, alegerea de-a fi conectați virtual venind pe un plan secund. În timp ce românii interacționează cu cei dragi și mențin relațiile cu aceștia, ei sunt de părere că telefoanele sunt dispozitive menite să le facă viața mai ușoară, nicidecum pentru a substitui relațiile sau interacțiunile umane.

Doar obiecte…

89% dintre români admit că nu au telefonul cu ei în pat atunci când dorm. 93% de români care au copii susțin categoric că nu vor renunța la timpul petrecut cu ei sau la jocurile cu aceștia în favoarea smartphone-ului, mai arată studiul IPSOS. Unii sugerează că smartphone-ul ucide romantismul mai repede decât trebuie, însă cercetarea de față relevă totuși o influență pozitivă pe care smartphone-urile le au asupra noastră, și anume că acestea ne ușurează și ne ajută să fim în contact cu cei dragi prin intermediul apelurilor și mesajelor text. Studiul companiei Huawei a confirmat faptul că smartphone-urile sunt un instrument excelent pentru a menține relațiile cu cei apropiați și că suntem cu adevărat atașați de aceștia, și nu de dispozitivele noastre. Cercetarea de piață a fost realizată pentru Huawei de către compania Ipsos și a fost efectuată în luna ianuarie 2018 pe următoarele piețe: Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Danemarca, Grecia, Ungaria, Polonia, România, Serbia, Slovenia și Turcia.

Bogdan PANȚURU

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.