Parcurile industriale, miza de 10 de miliarde de euro
România are toate șansele să devină un adevărat hub regional în domeniul logistic
România are toate șansele să devină un adevărat hub regional în domeniul logistic, al producției și al serviciilor transfrontaliere. Cheia investițională o reprezintă dezvoltarea infrastructurii de parcuri industriale, cu oferte integrate de depozite, spații de producție, servicii, transport și conectivitate. Potrivit unei analize realizate de compania de consultanță Frames, cele mai atractive zone investiționale sunt Portul Constanța, București/Ilfov și regiunea Centru.
Problemele din lanțurile de producție și aprovizionare, generate de crizele multiple din ultimii ani, au determinat o schimbare semnificativă în percepția investitorilor în privința logisticii industriale.
În 2024 și în orizontul 2030, focusul se pune pe găsirea unor spații logistice cât mai aproape de consumator, pe optimizarea stocurilor, a costurilor cu utilitățile și pe dezvoltarea unor investiții în locații multifuncționale, adaptabile la dinamica tot mai accentuată a business-ului.
Potrivit analiștilor de la Frames, din această perspectivă, România poate deveni un jucător major în domeniul logisticii industriale în Europa, pe fondul schimbărilor fundamentale prin care trece economia globală, de la scurtarea lanțurilor de producție și aprovizionare la focusul pe găsirea unor locații sigure, ferite de evenimente nedorite, precum războiul și schimbările climatice.
„Războiul din Ucraina a accentuat și mai mult această cerere de spații de producție, mai ales în cadrul unor parcuri industriale care să ofere toate condițiile necesare relocării business-urilor“, arată analiza.
„Reconstrucția Ucrainei, după război, va genera un business de peste 100 de miliarde de euro, iar multe companii caută deja locații optime pentru a-și dezvolta puncte de lucru în apropierea acestui uriaș șantier care va deveni țara vecină“, spune Adrian Negrescu, managerul Frames.
Maersk, cel mai mare operator în transportul maritim de containere, anunța, zilele trecute, că România începe să crească ca destinație de nearshoring, adică relocarea producției, asta în contextul creșterii costurilor cu transportul cauzate de întreruperea unor rute cheie. Din Contanța și pe Dunăre, mărfurile ar ajunge în Europa de Vest chiar și cu patru zile mai repede decât pe rutele marine prin nord.
Potrivit analizei companiei de consultanță, în următorii cinci ani, țara noastră are potențialul de a atrage investiții de 10 miliarde de euro în dezvoltarea de spații logistice și industriale, atât din fonduri private cât și din investiții publice.
România mizează pe parcurile industriale
Parcurile industriale au toate șansele să devină cheia atragerii investitorilor în România, pentru că oferă toate facilitățile la cheie, spun analiștii.
Cele mai noi date, prezentate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, arată că în luna mai erau înregistrate oficial 110 de parcuri industriale la nivel național, care beneficiază și de facilități fiscale oferite de stat. Acestea au o suprafață de 3.466 hectare.
Cele mai multe dintre acestea sunt situate în Prahova (27 de parcuri), Cluj (24) și în Brașov (18). În zona București-Ilfov există autorizate 15 parcuri industriale.
Cea mai nouă investiție în domeniu este anunțată în județul Vâlcea. La Râmnicu Vâlcea, un grup de investitori locali reuniți în Asociația „Deschidem Orașul“ vrea să dezvolte, la inițiativa fostului vicepreședinte ANAF Virgil Pîrvulescu, un parc industrial și științific pe 70 de hectare, în apropierea complexului Oltchim.
„Centrul țării are nevoie de un astfel de parc industrial, un hub logistic și de producție de unde să poți ajunge rapid și eficient în orice zonă din țară, mai ales că se va construi și autostrada spre Sibiu. Investiția totală va depăși 200 de milioane de euro, iar efectele pozitive se vor resimți imediat, prin atragerea a minimum 1.000 de locuri de muncă și prin dezvoltarea unor lanțuri economice ce vor relansa economic această regiune“, afirmă Virgil Pîrvulescu.
De la comerţul electronic (e-commerce) la retail-FMCG, industria automotive, industria farmaceutică, cea a modei, echipamente industriale şi maşini, construcţii, mixul investițional interesat de astfel de locații de business este unul din ce în ce mai mare.
Asta pentru că parcurile industriale oferă companiilor acces la utilități și la unele pachete de beneficii speciale în funcție de domeniul de activitate al acestora. În plus, investitorii sunt scutiți de plata impozitului pe teren, a impozitului pe clădiri și a celui de urbanism, precum și de schimbarea destinației terenului.
Interesul investitorilor este cu atât mai mare cu cât, potrivit estimărilor Avison&Young, randamentele investițiilor din spațiile logistice din România sunt printre cele mai mari din Europa.
Randamentul investițional (yield) al sectorului de logistică și spații industriale din România s-a ridicat anul trecut la circa 8-8,25%, față de 5,25% în Polonia, Cehia – 4,75% sau Ungaria – 7%.
„Parcurile industriale au marele avantaj, dincolo de facilitățile fiscale, că aduc în același loc mai mulți investitori, astfel că dezvoltarea unor lanțuri de business integrate este mult mai facilă. Incubatoarele de afaceri, soluțiile integrate de servicii, aflate la dispoziția investitorilor, sunt menite să contribuie la creșterea unor business-uri predictibile“, afirmă Pîrvulescu.
„Pentru România, parcurile industriale pot și trebuie să reprezinte un atu esențial în eforturile de a atrage investitorii, mai ales pe cei străini“, consideră finanțistul.
Investițiile în cercetare, buget de 5 miliarde de euro
Potrivit studiului dezvoltat de Frames, parcurile industriale pot reprezenta platforma logistică optimă pentru dezvoltarea investițiilor din cercetare și inovație, un domeniu în care România a rămas în urmă.
Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) anunța, recent, cu ocazia evenimentului „Oportunități pentru cercetarea românească“, că firmele românești vor avea acces la o finanțare de 4 miliarde de euro prin componenta Widening din programul-cadru Horizon Europe.
Programul vizează susținerea cercetării și inovării în Uniunea Europeană, iar România este beneficiar direct, în calitate de stat inovator emergent.
„Într-un peisaj competitiv la nivel global, Uniunea Europeană nu are altă alternativă decât să-și consolideze capacitățile. Performanța României în cadrul Horizon Europe crește constant, iar în general statele «Widening» au făcut progrese incontestabile în ultimii ani. Este crucial să atragem cercetătorii de mâine, iar pentru asta încurajez ecosistemul de cercetare din România să folosească skill-urile și expertiza unice de care dispune în dezvoltarea tehnologiilor emergente“, a declarat comisarul european pentru Inovație, Cercetare, Cultură, Educație și Tineret, Ilian Ivanova.
„Dacă o companie investește, să spunem, 1.000.000 euro în activităţi de cercetare-dezvoltare, în anumite condiții poate să își reducă impozitul pe profit cu aproximativ 80.000 euro, adică un discount de 8% asupra costurilor implicate. E un câștig important însă, dacă privim ce se întâmplă în alte țări, este încă prea mic. În Polonia, de exemplu, se poate ajunge până la o treime din costuri deduse prin mecanismele fiscale de stimulare a inovației și cercetării“, afirmă analiștii.
Fără inovație, firmele românești au șanse mici să rămână relevante pe piață. Altfel spus, trebuie să inoveze constant și nu doar în laborator, ci și în procesele de lucru, în tot ceea ce ține de ecosistemul business-ului.
Experții Frames afirmă că, dincolo de necesara creșterea a cotei de deducere suplimentară a cheltuielilor de cercetare-dezvoltare la calculul impozitului pe profit, firmele românești au nevoie de un program național de finanțare, dezvoltat cu ajutorul statului român.
„Încurajarea parteneriatelor public-privat (PPP), inclusiv prin susținerea dezvoltării parcurilor industriale, este esențială în acest proces. Dacă vom operaționaliza și Banca Națională de Dezvoltare, instituție care promite că va acoperi 8% din decalajele de investiții din sectorul CDI, cât și 50% din decalajele de investiții aferente IMM-urilor inovatoare, am putea asista la un reviriment în acest sector. Până să vedem asta, realitatea arată că România alocă doar 0,47% din PIB pentru cercetare, unul dintre cele mai reduse procente din UE. Prin Planul Național de Cercetare-Dezvoltare și Inovare, ne propunem să creștem la 1% din PIB“, mai arată analiza.
Ion BOGDAN