Afaceri

Ofertă ademenitoare – maşini agricole prin Deutsche Leasing

Share

masini-agricolePe o piaţă de leasing în care sectoarele cele mai căutate până acum sunt în scădere, firmele care au ştiut înspre ce să îşi îndrepte atenţia nu au de ce să se plângă. Viziunea şi curajul au condus Deutsche Leasing spre domenii la care puţini s-au gândit că vor funcţiona. Agricultura se află printre sectoarele economice pe care Deutsche Leasing România s-a concentrat încă de la pătrunderea pe piaţa românească de leasing.

Deutsche Leasing România îmbină experienţa vastă şi entuziasmul echipei cu know-how-ul internaţional conferit de apartenenţă la un grup de succes. De altfel, obiectivul Deutsche Leasing Internaţional în România este de a acorda servicii financiare în sistem de leasing şi creditare la cele mai înalte standarde calitative şi operative.

Principalele facilităţi

Pentru achiziţionarea echipamentelor de agricultură, firma germană de leasing oferă servicii financiare caracterizate prin avans şi perioadă de rambursare flexibilă, valoare reziduală la final de contract sau inclusă în rate, dobândă variabilă sau fixă şi rate adaptate în funcţie de specificul activităţii clientului.

„Strategia noastră este una de targetare a unor sectoare anume, ce necesită largi finanţări în leasing, în special pe segmentele de utilaje industriale, agricultură, industria de tipar, ambalaje şi media şi echipamente de construcţii“, precizează Cedric Chilian, directorul general al companiei.

Dacă leasingul financiar nu este apreciat ca fiind cea mai potrivită soluţie pentru anumite aplicaţii, atunci creditul de cofinanţare a fondurilor europene sau creditul de investiţii cu siguranţă sunt. Cum funcţionează? Ca o soluţie personalizată, creată special pe necesităţile clientului, facilitând plăţi sau perioade contractuale.

Deutsche Leasing poate finanţa proiectele prezentate de client, tot pentru un avans şi perioadă flexibile, cu o perioadă de graţie acordată în funcţie de specificul proiectului finanţat şi cu rate adaptate tipului de activitate. În plus, se oferă garanţiile standard: garanţie reală mobiliară asupra bunurilor finanţate şi bilete la ordin. Astfel, un agricultor are toate şansele să îşi dezvolte afacerea, optând pentru forma de finanţare potrivită nevoilor sale, în condiţii foarte avantajoase.

Pe ce se bazează Deutsche Leasing România pentru motivarea şi satisfacerea nevoilor clienţilor? Pe faptul că nu se abate de la valori precum flexibilitate, transparenţă, asistenţă specializată, mobilitate şi rapiditate în luarea deciziilor.

În agricultură, Deutsche Leasing Romania vine cu soluţii inovative, adaptate nevoilor diferite, în funcţie de sezon, ale agricultorilor. Datorită ofertelor personalizate şi profesioniste, clientul îşi menţine lichidităţile, îşi optimizează costurile şi câştigă flexibilitate financiară, iar investiţia îi dezvoltă afacerea.

Mihaela VODĂ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *