O evaluare macro și previziuni pentru producțiile locale
Piaţa grânelor, un sistem complex precum mecanismul unui ceas elvețian, îi împinge vrând-nevrând și pe fermierii români spre un nou nivel în jocul competiției mondiale. De la agronomie la agroeconomie pare să fie următorul pas pe care trebuie să îl facă cei care au învățat să producă și vor să-și vândă bine producția. Care este contextul internațional, unde se situează România, care sunt perspectivele, dar mai ales la ce ar trebui să fie atenți producătorii români sunt teme importante care au fost discutate și analizate de Gabriel Razi, jurnalist specializat în agroeconomie în cadrul evenimentului organizat de KWS la sfârșitul lunii martie.
Contextul macro
Creșterea populației, a bunăstării și urbanizării, majorarea consumului de proteină animală, volatilitatea meteo și limitarea suprafeței de teren arabil sunt motive care animă dorința de a produce și mai mult în agricultură. În ultimii 25 de ani populația planetei a crescut, circa 2 mld. de guri de hrănit apărând în economia mondială. „Creșterea vine în principal din China, care a ajuns să aibă o asemenea putere că schimbă întreg sistemul. Dacă în 2007 PIB-ul Chinei era la o treime față de cel al României, azi este la 90%, ajungând la 8.000 de dolari/ locuitor, în timp ce țara noastră are 8.900 dolari/locuitor. Acest lucru se traduce printr-o putere mai mare de cumpărare, se trece de la bobul de orez la bobul de orez cu pui și asta înseamnă consum în plus de cereale. Nivelul de consum are un potențial uriaș de creștere, iar marii producători se vor confrunta cu limitări ale capacității productive“, spunea Gabriel Razi.
Ne aflăm în 2017, după 4 sezoane în care am trecut de la extaz la agonie. După un an extraordinar (2013-2014), în următoarele sezoane a urmat declinul, vânzările de tractoare la nivel global sunt în scădere, în mediul agribusiness au loc tot felul de fuziuni, este pentru prima dată când marii jucători corporatiști decid să-și eficientizeze operațiunile. Am ajuns la un minim de încasări în 2016-2017, sezonul prin care trecem în acest moment, iar revenirea se anunţă lentă. Statistic s-a demonstrat că periodic agricultura trece prin cicluri de creștere și descreștere. „În ultimii 40-50 de ani am trecut prin 4 cicluri de scădere, niciunul dintre aceste cicluri nefiind mai lung de 5 ani. Se pare că suntem la sfârşitul unui ciclu de scădere, vom vedea ce se întâmplă. Însă datele arată că ce e mai rău a trecut şi ne încadrăm pe un trand ascendent începând din această vară“, afirmă Razi.
Cum stă România
Datele şi piaţa se schimbă în funcţie de balanţa între cerere şi ofertă. Cererea creşte mult mai lent decât oferta. Am ajuns la 250 mil. tone stocuri de grâu la nivel mondial. Este un record absolut. Cifrele arată că în acest sezon avem un potenţial mult mai mare pentru oleaginoase decât pentru cereale. Ne încadrăm pe o pantă ascendentă, însă volatilitatea prețurilor poate avea un efect distructiv asupra agriculturii locale. Răspunsul la această problemă este calitatea. „De ce credeţi că România nu are o bursă a cerealelor şi cele mai importante două burse se află la Paris şi Cicago? Pentru că acestea au demonstrat an de an că pot livra produse de o anumită calitate, de un anumit volum marilor cumpărători internaţionali. Când un morar egiptean sau iranian îşi face calculele, se gândeşte la ce poate cumpăra în anul următor. Calculele se fac previzionând, iar francezii şi americanii au demonstrat timp de decenii că sunt nişte maşini foarte predictibile de produs.
România a crescut mult pe piața rapiței; dacă acum 10-15 ani produceam câteva zeci de mii de tone de rapiţă, acum am devenit un jucător important pe acest segment, cu un istoric absolut, înregistrat vara trecută de 1,5 mil. tone. Producem, suntem un jucător, avem locul nostru în piaţă, dar productivităţile sunt în continuare destul de reduse faţă de grâu, de exemplu. Anul 2016 a fost unul extraordinar, am depăşit ca productivitate piaţa americană, ceea ce este un eveniment extrem de rar. Ne încântă acest lucru, însă puţin probabil să repetăm performanţa şi în această vară. La porumb, în schimb, este o tragedie. Nu pentru că fermierii profesionişti produc ineficient, ci din cauza structurii foarte fragmentate a agriculturii locale. Iată un exemplu: la o recoltă de 10 mil. tone de porumb în România, doar 4 mil. tone sunt comerciale. Restul de 6 mil. tone sunt consumate în gospodării. Doar 1 mil. tone porumb ajung în fabricile de nutreţuri combinate şi 3 mil. tone la export. Pe piaţa porumbului încă suntem o piaţă africană“, în opinia lui Gabriel Razi.
Gestionarea riscurilor
Primul risc, cel meteo, nu îl putem controla, dar schiţează atmosfera din piaţa internaţională, lumea joacă după ştiri în bursă. În momentul în care se anunţă un dezastru meteo, bursele pot sări sau coborî. Până acum lucrurile arată extrem de bine, piaţa va reacţiona pe măsură ce vom avea perspective mai bune de recoltă, cât mai aproape de recoltă va reacţiona în consecinţă. În România nu este peste tot la fel de bine. Spre deosebire de zona de sud, Teleorman, Olt, în judeţul Timiş lucrurile nu stau foarte bine la rapiţă, unele suprafeţe vor fi întoarse.
Următorul element, riscul de calitate. Aici putem să ne amintim de scandalul generat de cornul secarei. Toamna trecută egiptenii au refuzat pe rând mai multe vapoare, printre care şi două româneşti, ca urmare a unui conţinut mai mult decât acceptabil de cornul secarei. Tragem concluzia că se pune din ce în ce mai mare accent pe trasabilitate, pe calitatea mărfii şi pe respectarea unor condiţii de calitate extrem de stricte. „O achiziţie enormă a Arabiei Saudite de 750.000 tone grâu a avut un preţ cu 20 de dolari mai mare decât cel din piaţa internaţională, pentru că era specificat în contract „zero bug damage“. Pentru asta trebuie practic să foloseşti vapoare mai noi, o trasabilitate mai bună. Veţi spune că noi nu avem cornul secarei, dar nu contează dacă este real sau nu, în condiţiile în care piaţa se îneacă în 250 mil. tone grâu, egipteanul sau iranianul va avea la sfârşitul zilei ultimul cuvânt de sus“, exemplifică Razi.
Volatilitatea prețurilor ne doare cel mai rău. Cifrele spun că, în ultimele 5 sezoane, amplitudinea volatilităţii productivităţii a fost de 168%, în timp ce volatilitatea preţului este 196%. „Dacă vindeţi prost pierdeţi mai mult decât dacă produceţi prost. Cu cât aveţi o fermă mai mare cu atât aveţi o responsabilitate mai mare şi riscaţi mai mulţi bani. Spre exemplu, am împărţit o fermă cu un asolament banal 500 ha toamna, 500 primăvara, 5 produse. Dacă vindeţi prost, încasaţi 1 mil. de euro, dacă aţi fi vândut bine aţi fi încasat 1,28 mil. euro, practic avem o diferenţă de 28.000 euro. Veţi spune că nu aveţi cum să vindeţi nici pe cele mai mici, dar nici pe cele mai mari preţuri. Da, dar riscaţi realist la fiecare mie de hectare lucrate cel puţin 150.000 euro, sezon de sezon, practic 15% din veniturile potenţiale sunt sub risc din gestiunea preţului. Mulţi spun: «grâul meu valorează anul acesta 800 lei şi am să vă stric speranţele». Pe exportator sau pe morarul marocan nu-l interesează asta. Piaţa funcţionează altfel. Aşteptările fermierilor s-ar putea să nu fie egale cu aşteptările pieţei. Dacă am un grâu la 800 lei astăzi, s-ar putea ca nimeni să nu-l vrea şi să rămân cu el“, mai argumentează Razi.
Ce determină preţul?
Balanţa de cerere şi ofertă. De regulă se spune că, dacă producţia este mare, preţul va fi mic sau, dacă producţia este mică, atunci preţul va fi mare, nimic mai greşit. Lucrurile sunt mult mai complicate. Există o balanţă de cerere şi ofertă. Avem stocurile iniţiale, marfa care ajunge în piaţă sezonul trecut, practic grâul cu care aţi rămas pe stoc şi îl veţi vinde după luna iulie sau octombrie. Toate economiile au aport de import şi producţia internă. Suma acestor trei elemente generează oferta din piaţă, în acelaşi timp cererea de export plus consumul intern uman, industrial, furajer creează cererea. Diferenţa între oferta totală şi cererea totală generează stocurile finale. Cel mai utilizat indicator pentru o analiză de date fundamentale este raportul între stocuri şi ofertă. Acest indicator ne arată raritatea sau abundenţa unui produs în piaţă, lucru care dă trendul preţurilor. În general, când raportul dintre stocuri şi consum coboară sub 15%, preţurile au dovedit că au tendinţă de creştere.
Previziuni privind noul sezon
„Tendințele arată că la grâu pe piața europeană balanța de cerere și ofertă va fi aproximativ similară cu cea din sezonul de anul trecut. Și la rapiță la fel. Deși așteptăm 22 mil. tone, în creștere cu 2 mil. tone față de anul trecut, stocurile nu vor fi consumate, pentru că cererea nu are suficientă forță să mănânce toate aceste semințe oleaginoase. În ceea ce privește grâul, americanii au simțit că acesta nu valorează prea mult în acest moment. Au însămânțat mai puțin, vor avea o producție cu 20% mai mică, circa 49 mil. tone. La soia, cu toate că prognozele inițiale arată o scădere a producției, în acest moment raportul între prețul boabelor de soia și porumb este de 2,7 la 1. Acest lucru va încuraja mult fermierii americani să aleagă soia în locul porumbului, ceea ce va pune presiune pe preț. Prognozez o reducere de cel puțin 1 mil. tone la grâu, pe fondul suprafeței mai mici însămânțate și al unei productivități mai scăzute față de sezonul trecut. Așadar, nu vom reuși pe fondul acestei reduceri de ofertă să repetăm campania record de 5,6 mil. tone date la export, dar vom juca în continuare pe piața grâului. La rapiță, creșterea suprafețelor va contrabalansa reducerea productivității care se vede în unele zone și e posibil să avem un al doilea an de depășire a unui record istoric de producție în România“, estimează Razi.
Patricia Alexandra POP
Revista Agrobusiness nr. 8, 16-30 aprilie 2017 – pag. 20-22