Neavând altceva mai bun România îşi vinde…aerul sănătos
Potrivit protocolului de la Kyoto, aerul curat din România poate fi vândut străinătăţii sub formă de certificate CO2 (bioxid de carbon), gaz cu efect de seră (GES). Laszlo Borbely, ministrul Mediului şi Pădurilor, afirmă că vinderea unor astfel de certificate poate aduce ţării noastre miliarde de euro.
Domnia sa a mai spus că, în curând, Guvernul va emite o hotărâre care va legifera negoţul cu aer.
Menţionăm că, la începutul lunii septembrie 2009, specialiştii Bellona Europa, una dintre cele mai importante organizaţii internaţionale neguvernamentale de Mediu, au afirmat că România deţine un surplus de 200 milioane de certificate de emisii de CO2, vânzarea acestora putând aduce la bugetul de stat aproximativ două miliarde de euro până în anul 2015.
Este de precizat că vânzarea certificatelor de emisii de CO2 are loc pe bursele internaţionale, iar preţurile variază în funcţie de cerere şi ofertă. Cel mai mare preţ a fost de peste 30 de euro/tonă, iar cel mai scăzut, de jumătate de euro/tonă.
În final, ar fi de menţionat doar că practica vânzării de aer este veche în România, începând de pe vremea lui Ceauşescu. După 1990, neoreformatorii considerau că era o practică defavorabilă pentru mediu, pentru sănătatea noastră, deoarece încurajează statele puternic industrializate să polueze în continuare Pământul. Între timp atitudinea lor s-a schimbat, iar argumentele ecologice au cedat în favoarea celor economice.
Traian DOBRE