cemrom doloflor

Monitorizarea tractoarelor în timp real

Share Button

u825Agricultorii îşi pot monitoriza în timp real şi foarte detaliat toate activităţile realizate de utilajele agricole, precum şi costurile lucrărilor, fie privind la un monitor instalat în cabina tractorului, fie din spatele unui monitor de la sediul companiei. Un român emigrat în 1990 în Italia, care a lucrat pentru Siemens şi alte mari concerne, s-a întors în România, unde a înfiinţat o firmă al cărei obiect de activitate este controlul costurilor şi monitorizarea activităţilor industriale.

La IndAgra Bogdan Ionescu a prezentat un dispozitiv care monitorizează în timp real atât funcţiile utilajelor agricole, cât şi consumul de carburant sau calitatea lucrărilor.

„Sistemul se integrează în instalaţia electrică a vehiculului, devine parte integrantă a vehiculului şi este compatibil cu orice marcă. Are o serie de funcţii precum monitorizarea sistemelor mecanice şi electrice ale vehiculului, monitorizarea consumului de carburant, precum şi un sistem de localizare GPS cu multiple funcţiuni. Practic, acest sistem care costă, în funcţie de opţiuni, între 500 şi 2.000 de euro, monitorizează buna funcţionare a unor tractoare cu un preţ cuprins între 35 şi 250.000 de euro“, a declarat Bogdan Ionescu, director general Iocoma (firmă creată de el).

Parametrii tehnici ai utilajului, dintr-o privire

Şoferul poate vedea dintr-o privire toţi parametrii tehnici ai vehiculului, precum şi calitatea lucrărilor şi consumul de carburant. „Dispozitivul urmăreşte mişcarea vehiculului, timpii de staţionare, pauzele, consumul de carburant cu alarmă în cazul furtului de carburant. Există, de asemenea, o funcţie de monitorizare a funcţionării tractorului care transmite un semnal de alarmă dacă tractorul staţionează mai mult timp cu motorul pornit. Totodată, poate fi monitorizată în timp real adâncimea brazdei, calitatea arăturii în funcţie de particularităţile terenului – argilos, pietros etc., abaterile de la traiectorie ale vehiculului“, a mai spus Ionescu.

Sistemul poate fi conectat la un display pentru şofer pentru a primi informaţii grafice în timp real. De asemenea, poate fi conectat la un laptop pentru a putea fi monitorizate informaţiile de la distanţă, în timp real.

Informaţiile pot fi listate sub diverse forme

Gadget-ul poate fi ataşat şi la imprimantă astfel încât prestatorii de servicii să poată justifica către client cheltuielile sau să le pună la dispoziţie informaţii despre lucrări sub formă de grafice, diagrame, rapoarte contabile sau hărţi.

„Piaţa românească este foarte sălbatică. Există diferenţe abisale între performanţele produselor din aceeaşi gamă. Sistemul se pretează atât pentru marile flote, cât şi pentru cei cu puţine utilaje, dar care lucrează pentru terţi şi au nevoie să-şi justifice cheltuielile şi să dovedească calitatea lucrărilor“, a continuat Ionescu.

Ioana GUŢE

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.