Hidrogenul viitorului ar putea fi… pulbere!
Oamenii de știință australieni au făcut o descoperire care ar putea reduce semnificativ consumul de energie al industriei petrochimice. Aceasta constă în simplificarea și securizarea depozitării și transportului hidrogenului, sub formă de pulbere.
Potrivit cercetătorilor, această „ispravă“ poate fi realizată bazându-se pe un proces mecanochimic precis care necesită utilizarea unui compus chimic numit „nitrură de bor“.
Demersul constă în introducerea nitrurii de bor sub formă de pulbere într-un rezervor, în interiorul căruia se introduc diversele gaze de separat, precum și bile metalice. Rezervorul este apoi rotit cu viteză mare pentru a permite absorbția gazelor de către pulbere.
Oamenii de știință cred că produsul rezultat poate menține în siguranță gazele la temperatura camerei atât timp cât este necesar. Ele pot fi apoi eliberate, prin încălzirea pulberii la o anumită temperatură.
Această metodă ar putea fi o alternativă mai ecologică la procesele actuale. Potrivit cercetătorilor, pentru a trece de la laborator la producția la scară industrială, trebuie verificat dacă acest proces este economic, mai eficient și mai rapid decât metodele tradiționale de separare și stocare a gazelor.
Pe măsură ce se apropie iarna, Europa încearcă să facă față unei crize energetice masive, cu creșterea prețurilor la energie, agravată de ceea ce pare a fi o închidere permanentă a gazoductului Nord Stream I care face legătura între producătorul rus de gaz și consumatorul german.
Deși sunt probleme și în restul lumii, există două motive principale pentru care situația din Europa este mult mai gravă.
Prima este, bineînțeles, invadarea Ucrainei de către Rusia, care a dus la sancțiuni occidentale și livrări de arme către Ucraina, urmată de contramăsuri rusești pentru a restricționa livrările de gaze către Ucraina.
Al doilea motiv pentru care prețurile energiei au ajuns „la cer“ în Europa, mai mult decât în alte părți, este, desigur, experimentarea politicii europene de aprovizionare cu energie, în numele luptei împotriva schimbărilor climatice și a reducerii emisiilor de CO2. De anul trecut, cu mult înainte de invazia lui Putin, prețurile la energie au crescut, parțial și din cauza consecințelor opririlor cauzate de Covid, care arată din ce în ce mai mult ca o greșeală epică de politică.
Schimbarea sistemului nostru energetic pe care guvernele europene au încercat să o implementeze, la instigarea Comisiei Europene, a fost creșterea ponderii surselor de energie nesigure – în principal energia solară și eoliană – cu scopul de a reduce ponderea cărbunelui și gazelor, în timp ce se dorește eliminarea treptată a centralelor nucleare perfect funcționale, în ciuda faptului că acestea nu produc emisii de CO2.
Raționalitatea nu a fost tocmai principiul călăuzitor în toate acestea. Pentru început, din perspectiva securității energetice, evident că nu este cea mai bună idee să promovezi surse de energie nesigure. Comisia Europeană, la rândul ei, a ignorat astfel propria strategie de securitate energetică, elaborată în 2000.
În timp ce guvernele europene au făcut eforturi mari pentru a opri producția internă de cărbune și gaze, ele pur și simplu au crescut importurile acestor combustibili fosili, dependența tot mai mare a Germaniei de gazul rusesc fiind exemplul cel mai evident. Cu toate acestea, Țările de Jos au decis să închidă și zăcământul său de gaz Groningen, care este cel mai mare zăcământ de gaze din Europa și unul dintre cele mai mari din lume. Această decizie a fost motivată și de pagubele cauzate locuințelor private prin explorarea gazelor, dar obținerea despăgubirilor a fost un proces anevoios, în timp ce majoritatea veniturilor au fost destinate bugetului guvernului național, care a prejudiciat sprijinul de care se bucura la Groningen.
Politicienii verzi au justificat înlocuirea combustibililor fosili europeni cu combustibili fosili importați de la vecinii autoritari, susținând că aceasta va fi doar temporară, în ciuda faptului că niciun expert serios nu ar fi de acord cu ideea că un mix energetic format din energii 100% regenerabile este realist.
Evident, nu este nimic rău în folosirea energiei eoliene și solare, atât timp cât aceasta nu este subvenționată. Aceste forme de energie au fost puternic subvenționate.
Guvernul spaniol, de exemplu, a injectat „averi“ în acest sector în 2007, înainte de a schimba regimul de subvenții în 2013, ceea ce a prejudiciat grav investitorii, arătând clar că sectoarele energiei solare și eoliene sunt și ele victime ale abordării de sus în jos a politicii energetice europene.
Spania a fost obligată să plătească despăgubiri de către tribunalele de arbitraj în acest proces, Comisia Europeană chiar încurajează Spania să nu plătească niciun euro, folosind drept pretext argumente dubioase privind ajutorul de stat, întrucât Comisia redefinește compensația acordată de tribunalele de arbitraj drept „ajutor de stat“.
Astfel, Comisia nu se mulțumește să-și politizeze propriile politici de ajutor de stat din ce în ce mai slabe, renunțând la sprijinul arbitrajului, în timp ce companiile europene și spaniole precum BBVA profită de acest sistem, devenit indispensabil pentru comerțul și investițiile internaționale, dar dăunează investițiilor în energii regenerabile pe care se presupune că ar trebui să le promoveze. Pe scurt, subvențiile sunt cu adevărat toxice, pentru că merg mână în mână cu politizarea unui sector economic.
Da, invazia rusă a adus Europa față în față cu realitatea. Marea Britanie și-a repornit centralele pe cărbune, Belgia a închis parțial centralele nucleare, iar Germania ar putea face acest lucru, dar experimentele cu furnizarea de energie continuă, deoarece UE și unele state membre doresc acum să construiască mai multe surse regenerabile, în ciuda faptului că tocmai acestea au cauzat dependența excesivă de gazul rusesc.
După eșecul energiei eoliene și solare, precum și al altor energii regenerabile de a asigura securitatea energetică, Comisia Europeană și guvernul german își pun acum toate speranțele în „hidrogen“. Profesorul Samuele Furfari, un înalt funcționar public în cadrul Departamentului de Energie al Comisiei Europene de mai bine de treizeci de ani, explică în cartea sa „Iluzia hidrogenului“ de ce aceasta înseamnă o iluzie. Poate fi exagerat de pesimist, dar în sine este îndoielnic faptul că politicienii pariază pe soluții tehnologice care nu au ajuns încă la maturitate, pentru a evita consumul de combustibili fosili sau de energie nucleară.
Într-o încercare disperată de a face ceva, UE propune acum o planificare centralizata pentru a rezolva problemele create tot de EA. Măsurile propuse, venite atât din partea statelor membre, cât și din partea Comisiei Europene, variază de la plafonarea prețului gazului până la suspendarea tranzacționării cu derivate de energie electrică. Între timp are loc o dezbatere paralelă despre formarea prețurilor pe piețele energetice, unde prețurile sunt determinate de cea mai scumpă sursă de energie. Chiar dacă acest principiu a fost aparent consacrat în reglementările europene și, prin urmare, ar trebui liberalizat, multe alte piețe funcționează după această logică. Prin urmare, se pare că oponenții liberalizării energiei folosesc aceasta ca o scuză pentru a reduce liberalizarea destul de incompletă a piețelor europene de energie.
Nu toate statele membre UE sunt convinse de ideea unui plafon pentru prețul gazelor – modalitatea de a o atinge este departe de a fi clară. Exemplul Spaniei, care a manipulat prețurile gazelor cu un cost ridicat pentru contribuabili, ar trebui să fie instructiv. Țara a consumat mai mult gaz în prima jumătate a anului 2022 decât în prima jumătate a anului 2021. Acest lucru ar trebui să fie clar că manipularea prețurilor pieței este ca și manipularea termometrului. Nu face decât să înrăutățească situația și nu face nimic pentru a aborda cauzele fundamentale ale crizei.
Între timp, pe măsură ce IMM-urile europene și marii producători sunt nevoiți să suspende operațiunile, guvernele europene recurg la salvări financiare care nu fac decât să crească nivelul datoriilor.
Un prim pas este ca UE să suspende Sistemul de comercializare a certificatelor de emisii de gaze, care este asemănător cu o taxă climatică europeană pentru producători și, prin urmare, pentru consumatori, pentru a contracara creșterea prețurilor, așa cum au solicitat Polonia și Belgia. Președintele Comisiei Europene, doamna von der Leyen, se opune totuși ferm. Noile reglementări europene sunt chiar pe punctul de a lărgi domeniul de aplicare al EU, afectând astfel mai multe sectoare economice.
O a doua măsură destul de evidentă este de a nu închide centralele nucleare care funcționează, ceea ce Belgia și Germania încă plănuiesc să o facă, fapt incredibil. În acest sens, trebuie menționat și faptul că instituția Comisiei Europene este teoretic obligată să promoveze energia nucleară, în conformitate cu Tratatul Euratom. Cu toate acestea, influența ONG-urilor verzi de la Bruxelles împiedică acest lucru. Doar sub presiunea Franței, Comisia Europeană a ajuns să o includă în „regulamentul de taxonomie“ al UE ca energie durabilă din punct de vedere ecologic, în anumite condiții.
Al treilea pas ar trebui să fie stimularea exploatării interne a combustibililor fosili și explorarea posibilităților oferite de gazele de șist. Chiar și oponenții combustibililor fosili sunt de așteptat să prefere exploatarea gazului european din Groningen în detrimentul importurilor din Qatar sau exploatarea gazului de șist european intern în detrimentul importurilor scumpe din SUA.
Noul prim-ministru britanic, Liz Truss, și-a arătat interesul spe consumul de gaze de șist. Premierul bavarez a spus că este timpul să se reconsidere interdicția acestuia. După cum a subliniat deputatul britanic David Davis: „Academia Regală de Inginerie și Președintele Agenției de Mediu au spus că fracking-ul este sigur. Gazul de șist este mult mai curat decât cărbunele sau gazul convențional. Nu știm încă cât de profitabil ar putea fi șisturile pentru Europa, dar merită cel puțin studiat în mod corespunzător.
Este greu de crezut, dar în acest moment UE pregătește mai multe bariere pentru intrarea energiei și a materiilor prime în UE, de parcă constrângerea producției interne nu ar fi suficientă.
Face acest lucru nu numai prin „taxa climatică externă“ planificată (CBAM), care ar putea încălca regulile OMC, ci și prin noi restricții la importurile de ulei de palmier, de exemplu. Planul UE de eliminare treptată a biocombustibililor până în 2030 nu a fost încă suspendat, în ciuda faptului că biocarburanții pe bază de ulei de palmier provin în principal din locuri geostrategice sigure, cum ar fi Malaezia, Statele Unite sau Indonezia.
Ai crede că acum nu este momentul să reducem și mai mult securitatea energetică, oare ce se întâmplă cu decidenții noștri?
La aceasta se adaugă „propunerea UE privind diligența necesară privind defrișările“. Unele guverne ale UE, precum cel al Bulgariei, au avertizat în iunie că propunerea ar putea impune o „povară administrativă și financiară excesivă atât operatorilor și comercianților din UE, cât și autorităților competente din statele membre“. Parlamentul European analizează acest subiect. Deputații ar trebui probabil să se gândească dacă este oportun, în acest moment, să prezinte acest act legislativ care riscă să afecteze veniturile a peste 7 milioane de mici fermieri.
Acesta este ceea ce dr. Inke Van der Sluijs, director pentru transformarea pieței, la Masa rotundă pentru uleiul de palmier durabil (RSPO), subliniază în Politico: „În Malaezia, uleiul de palmier a jucat un rol esențial în reducerea sărăciei, care a scăzut de la 50% în anii 1960 la doar 5% astăzi, producția micilor fermieri reprezentând 40% din suprafața totală a plantațiilor de ulei de palmier“.
Ea mai subliniază că există deja scheme de certificare pentru uleiul de palmier durabil, cum ar fi schema RSPO, care a redus ratele de defrișare cu 33%. Pe scurt, această nouă birocrație nu aduce nicio valoare adăugată, nici pentru mediu, nici pentru săracii din economiile emergente, nici pentru economiile europene înfometate de materii prime și energie. Trebuie remarcat faptul că nu a fost efectuat niciun studiu de impact al reglementărilor pentru această propunere, ceea ce, din păcate, se întâmplă adesea.
În cele din urmă, defrișările din cauza uleiului de palmier a scăzut la cel mai mic nivel din ultimii patru ani: defrișările din Indonezia, Malaezia și Papua Noua Guinee atribuite dezvoltării plantațiilor de palmier de ulei au scăzut la cel mai mic nivel din 2017 și până în prezent, potrivit analizei satelit publicate de Chain Reaction Research (CRR), un grup de analiză a riscurilor privind defrișările.
Una dintre ideile principale ale părintelui economiei moderne, Adam Smith, este că impunerea unor prețuri mai mici pe piețele cu cerere mare și oferta stagnantă nu vor ajuta prea mult consumatorii. Controlul prețurilor nu poate aborda problema penuriei. Cu toate acestea, guvernele europene și UE par să fi uitat acest lucru. S-ar putea să le amintească de această idee veche iarna care bate la ușă.
Guvernul german este reticent să meargă prea departe în manipularea prețurilor. Este clar că un semnal de preț este important pentru a împiedica consumatorii să înceapă să consume mai multă energie din cauza subvențiilor, așa cum s-a întâmplat în Spania. Deloc surprinzător, Franța este de cealaltă parte a argumentului. Guvernul francez a înghețat deja prețurile gazelor, limitând în același timp creșterea prețului reglementat al energiei electrice la 4% pe an. Desigur, acest lucru are un cost astronomic pentru compania energetică franceză EDF, pe care Franța dorește acum să o naționalizeze în întregime. Cu alte cuvinte, contribuabilii francezi vor trebui să plătească pentru câștigurile de care se bucură în prezent consumatorii francezi.
Datorită monedei euro, statul francez poate transfera o parte din acest cost către alte țări europene, întrucât finanțarea monetară a BCE a devenit un mecanism cheie de finanțare a guvernelor zonei euro care sunt lipsite de bani. Guvernele UE ar putea conveni în cele din urmă asupra unui alt fond finanțat în comun, dar în trecut aceste tipuri de răspunsuri fiscale s-au dovedit mult mai dificile decât răspunsurile de politică monetară, care acum sunt complicate din cauza nivelului ridicat al inflației.
Astfel, criza energetică a Europei nu este departe de a duce la o nouă criză financiară, care ar putea pune în pericol, în cele din urmă, fragila monedă comună și toate acestea prin decizia decidenților politici!
Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU