Gustul laptelui la români

Plângem că agricultura e în colaps, că se importă 80% din alimente din UE sau de aiurea, că se aruncă laptele la canal sau la porci, că procesatorii nu mai preiau laptele şi că preţul plătit fermierilor este sub costul real. Plânsul este justificat, dar de ce s-a ajuns aici?

Cauze greu  de explicat

O să le enumăr, nu nepărat în ordinea dezastrului. Importul de lapte din Uniunea Europeană se face fără să se respecte legea Cotelor europene de lapte. Acest schimb intracomunitar se face urmărind interese care duc la eludarea legilor fiscale autohtone şi europene.

Exemplu: dacă Ungaria, Polonia etc. depăşesc cota de lapte alocată de Uniunea Europeană cu o cantitate de 100.000 de tone, sunt obligate să plătească o amendă de 0.28 euro pe fiecare litru-cotă depăşit. Aceste ţări sunt amendate câte 28.000.000 euro de către Uniunea Europeană.

Trimiţând laptele în România, prin intermediul samsarilor şi al multinaţionalelor corespondente, fără să înregistreze la departamentul cotelor de lapte al Ungariei, Poloniei etc. cantităţile transferate, aceste ţări nu plătesc amenda de 28 milioane către UE.

Ele încasează de la români contravaloarea laptelui în euro, contribuind la destabilizarea balanţei de plăţi a României. Fapt este că prin cantităţile aruncate pe piaţa noastră destabilizează preţul şi implicit producţia de lapte. De aici falimentul zootehniei româneşti şi dependenţa totală de alţii. Laptele crud, semipasteurizat, pasteurizat sau condensat adus în România depăşeşte 500.000- 600.000 tone anual.

Reziduurile lactice

– Calitatea laptelui importat este cel puţin dubioasă. Tot laptele refuzat de fabricile de procesare din ţările amintite este preluat de băieţi deştepţi (samsari) şi adus în România. Din verificările făcute de ANSVSA sub supravegherea fermierilor a rezultat că patru din cinci cisterne aduse în România nu corespund normelor impuse de Uniunea Europeană.

Mulţi procesatori autohtoni care au cumpărat lapte materie primă importat au reclamat faptul că laptele nu se poate folosi în procesul tehnologic, pentru obţinerea de preparate, pentru că nu se încheagă. Ce se întâmplă cu acest lapte? Se ambalează ca lapte proaspăt şi se livrează în programul laptele şi cornul sau pe piaţă. Incredibil, dar adevărat!

– Trasabilitatea laptelui importat (traseul laptelui de la vacă până la consumator) nu este cunoscută şi nu poate fi verificată. Cu alte cuvinte, dacă pentru laptele colectat de la fermierii români se cunoaşte atât vaca de la care provine cât şi starea ei de sănătate, despre laptele importat nu se ştie nimic.

În loc să existe obligativitatea ca laptele să fie proaspăt, produs în România, acesta se importă, este plătit în euro cu bani de la bugetul de stat. Astfel statul român ajută fermierii din Ungaria, Polonia, Slovenia etc. să treacă perioada de criză, cumpărându-le laptele în valută prin intermediul acestor samsari, în timp ce vacile fermierilor români merg la abator. Multe dintre produsele distribuite elevilor sunt făcute din lapte praf.

Atentat la sănătatea copiilor

– Programul „Laptele şi cornul“ s-a transformat dintr-un program oarecum eficient pentru alimentaţia şi sănătatea copiilor din clasele primare, într-un program de deturnare de fonduri către clienţii politici. Licitaţiile care desemnează un câştigator al programului sunt făcute după caiete de sarcini dubioase, întocmite special pentru clienţii puterii, după reguli care atentează la sănătatea copiilor noştri. Sunt foarte mulţi câştigători care importă laptele pentru program, gata ambalat sau ca materie primă.

Ce fac organele de control?

Există multe situaţii în care laptele importat este vândut ca lapte de calitate UE produs în România. Această înşelătorie duce la obţinerea ilegală de subvenţie pe calitatea laptelui de 0,3 lei/litru.

Etichetarea produselor lactate vândute pe piaţă este o altă mare înşelătorie. Astfel, pe ambalajul iaurtului scrie „ produs din lapte praf şi lapte proaspăt“. Nu veţi găsi niciodată trecut pe ambalaj procentul de lapte praf şi lapte proaspăt. Iaurtul poate fi făcut din 99% lapte praf şi 1% lapte proaspăt. Cine ştie? În alte cazuri, pe ambalaj scrie „produs tradiţional românesc obţinut din laptele produs la poalele Munţilor Ceahlău“. În realitate, produsul este un lapte praf adus în saci din Polonia şi ambalat la fabrica Rarăul.

Complicitatea înalţilor funcţionari

La insistenţele noastre privind impunerea unei etichetări cât mai explicite, astfel încât consumatorul să ştie exact ce cumpără, explicaţiile funcţionarilor de stat abilitaţi au fost următoarele:

Pentru cazul iaurturilor şi al altor produse, producătorul este obligat să treacă pe etichetă materia primă în ordine cantitativă descrescătoare, fără a indica procentul. În opinia lor, acesta este secret de fabricaţie. Culmea neruşinării! De ce să mai vorbim atunci de normele europene de siguranţă alimentară?

Lăptarii români, un fel de paria

Fermierii români nu sunt deţinători de fabrici de procesare, ci numai producători de lapte. Friesland, Hochland, Alfoldi etc., mari procesatori europeni şi mondiali, sunt proprietatea companiilor din Olanda, Germania, Ungaria. Niciodată aceste fabrici nu vor dori ca fermierii români să fie puternici. Ei trebuie să fie sclavi credincioşi în ţara lor şi să facă ce doresc fermierii din ţările de origine ale procesatorilor.

De ce nu au şi fermierii români fabrica lor? Deoarece nu suportă să lucreze în cooperativă, nu sunt ajutaţi să înţeleagă şi să dezvolte asocierile. Mai pot fi ei stăpâniţi dacă nu sunt atât de dezbinaţi?

Costel CARAS,  preşedintele SCTR

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email