GLOBALG.A.P., standardul care deschide ușa supermarketului pentru producători
Pentru a avea un acces mai ușor pe rafturile marilor lanțuri de retail, dar și pe piața internațională, producătorii români, fie că este vorba de fructe și legume, ferme zootehnice sau acvacultură, trebuie să respecte o serie de norme care să garanteze siguranța produselor, precum și utilizarea celor mai bune practici în cadrul activității. Un astfel de standard este GLOBALG.A.P. Prima conferință despre aceste standarde în România a avut loc în luna februarie – certificare care acoperă siguranţa alimentelor şi trasabilitatea, mediul (inclusiv biodiversitatea), sănătatea, securitatea şi bunăstarea muncitorilor, precum și bunăstarea animalelor.
Chiar dacă în România procesul de certificare GLOBALG.A.P. este abia la început, există și fermieri care au făcut primii pași în acest sens. La momentul actual, un număr de 42 de producători locali au obţinut deja certificarea, aceasta atestând respectarea normelor şi utilizarea celor mai bune practici în sectorul agricol. În opinia specialiștilor GLOBALG.A.P., pentru micii fermieri, reuniți în asociații, această certificare ar putea constitui poarta de intrare în supermarketuri și chiar pe piața externă. Certificarea GLOBALG.A.P. include Managementul Integrat al Culturilor (ICM), Controlul Integrat al Organismelor Dăunătoare (IPC), Sistemul de Management al Calităţii (SMC) şi Analiza Riscurilor şi Punctelor Critice de Control (HACCP).
„Există credinţa că este foarte greu pentru micii producători să obţină certificarea, dar experienţa noastră ne spune că nu este neapărat adevărat. Sigur că este nevoie de un sprijin, de consultanţă, de cooperative, de exemplu, de sprijin din partea autorităţilor pentru a înţelege întregul concept al certificării, dar, după cum se vede în statistici, avem peste 16.000 de ferme care au sub 0,5 hectare, iar peste 30.000 de ferme au sub două hectare. Deci, se poate şi pentru fermierii mici să participe în acest sistem pentru a-şi exporta produsele“, a declarat în cadrul unei conferințe de presă Kerstin Uhlig, manager corporate relation GLOBALG.A.P.
Ea susține că peste două treimi dintre producătorii certificaţi în prezent sunt organizaţi în grupuri de fermieri, condiția fiind ca fiecare membru al grupului să respecte standardele. Producătorii certificaţi sunt controlaţi anual, anunţat sau neanunţat, iar în cazul în care se constată abateri grave se poate ajunge până la retragerea certificării.
„Supermarketurile au tot mai mult intenția de a reduce riscurile lor, de aceea au început să implementeze managementul calității GLOBALG.A.P. Acesta a fost constituit de la bun început ca un standard pentru fructe și legume, însă în ultimii 16 ani au fost elaborate standarde care acoperă întreaga gamă de produse agricole“, a precizat Kerstin Uhlig.
În topul produselor certificate se află merele (peste 22.000 producători certificați), dar și produse proaspete cum ar fi salată, ceapă, căpșuni, prune, cireșe sau cartofi.
Costuri variabile
Costurile de certificare pe care le suportă producătorii vizează implementarea standardului, dar și cheltuielile pentru realizarea auditului, a mai declarat Kerstin Uhlig.
„Este vorba de implementare, apoi vine costul auditului. În Germania, de exemplu, pentru o jumătate de zi pentru audit, consultantul este plătit între 300 si 500 de euro. De asemenea, există și partea care merge la GlobalG.A.P., care variază între 5 euro la mai puțin de 0,5 ha de culturi în sere și se ajunge la maximum 500 de euro pe an, dacă este vorba de peste 500 ha de producție în sere. Pentru producția în câmp deschis se începe de la 2 euro pe an dacă suprafața este sub 0,5 ha și se ajunge la 500 de euro în cazul unei suprafeţe de peste 500 ha. Micii producători plătesc mai puțin decât marii producători“, a spus Kerstin Uhlig.
Aceste standarde au peste 200 de cerințe. Programul presupune implicarea a trei părți, prima este clientul sau fermierul, a doua – consultantul, în timp ce terța parte este o entitate total neutră, susține Ionuț Nache, director general Inaq Consulting, compania care a organizat împreună cu firma EWA-BIS International primul eveniment din Romania despre introducerea standardelor GLOBALG.A.P.
Organismele de certificare au specialiști care pot veni să certifice ceea ce au construit împreună consultantul cu fermierul, a mai spus Nache.
În România există 10 companii acreditate pentru certificarea GLOBALG.A.P.
Ce este GLOBALG.A.P.
GLOBALG.A.P. este standardul cel mai des utilizat în sectorul agricol pentru a dovedi respectarea normelor și utilizarea celor mai bune practici în cadrul activității desfășurate și reprezintă un corespondent al HACCP din industria alimentară. Obținerea de către producători a unui certificat conform acestui standard este solicitată mai ales de marile lanţuri de hypermarketuri, de retaileri, de exportatori sau de rețelele de distribuție și poate deveni o condiție contractuală continuitatea, siguranța și dezvoltarea în activitățile fermierilor din Romania. Pentru sectorul agricol, zootehnic sau fermele de acvacultură, obținerea certificatului GLOBALG.A.P. aduce o serie de avantaje: sisteme de management îmbunătățite în materie de siguranță alimentară, implicarea dovedită în producția și comercializarea alimentelor sănătoase, primirea în cadrul comunității GLOBALG.A.P., încrederea sporită a consumatorilor și clienților în privința siguranței și calității produselor.
Ioana GUŢE