Afaceri

Germania, piaţa de lansare a vinurilor

Share

Anul viitor, cele două manifestări germane de top – PROWEIN, târgul internaţional de vinuri şi băuturi spirtoase, şi INTERVITIS INTERFRUCTA, cea mai mare expoziţie internaţională de tehnologie pentru viticultură, vinificaţie, fructe şi băuturi din fructe – vor fi organizate pentru prima oară în perioade imediat succesive pentru a facilita expozanţilor şi vizitatorilor din întreaga lume participarea la ambele manifestări. Tonul va fi dat ProWein, ce va avea loc la Düsseldorf, între 21 şi 23 martie, urmat de Intervitis Interfructa, organizat în perioada 24-27 martie, la Stuttgart.

PROWEIN, eveniment de marcă pe scena viticolă

Peste 3.100 de expozanţi din întreaga lume se prezintă, în fiecare an, la ProWein Düsseldorf. Acestora li se alătură 35.000 de vizitatori de specialitate şi aproximativ 1.000 de jurnalişti ce contribuie la mediatizarea internaţională a evenimentului.

Aproximativ 83% dintre vizitatori au competenţe decizionale de achiziţie în companiile pe care le reprezintă. Un alt semn distinctiv al ProWein este caracterul său internaţional: o treime dintre vizitatorii ProWein vin din afara Germaniei, din cele mai importante pieţe de desfacere pentru vin şi spirtoase.

Aceste statistici confirmă că ProWein şi-a cucerit locul de cea mai importantă manifestare expoziţională de profil pentru specialiştii branşei vinului şi spirtoaselor!

Principalele categorii de exponate ProWein sunt vinurile din cele mai importante regiuni vitivinicole din lume, băuturile spirtoase, precum şi dotările şi accesoriile pentru comercializare. O atenţie specială îi revine zonei centrale de degustări, acolo unde vizitatorilor le este oferită o primă privire de ansamblu asupra tendinţelor relevante ale pieţei, prin cele peste 1.000 de vinuri de provenienţă internaţională puse în fiecare an la dispoziţie. ProWein se caracterizează printr-o structurare clară, pe ţări, ce permite orientarea optimă a vizitatorilor în centrul expoziţional. Astfel ghidat, vizitatorului ProWein îi este facilitată călătoria în lumea vinului!

INTERVITIS INTERFRUCTA, motorul inovaţiilor tehnologice

O dată la trei ani, în cadrul expoziţiei INTERVITIS INTERFRUCTA Stuttgart este expusă cea mai nouă tehnologie pentru producerea şi comercializarea vinului, fructelor şi a sucurilor din fructe. La ediţia precedentă, din aprilie 2007, aproximativ 600 de expozanţi din 30 de ţări şi peste 40.000 de vizitatori din întreaga lume şi-au dat întâlnire aici. Pentru 2010, când târgul va fi organizat în noul centru expoziţional Messe Stuttgart, amplasat direct lângă aeroport, aşteptările sunt şi mai optimiste.

În plus, în paralel va avea loc Congresul Internaţional de Viticultură, un motor al inovaţiilor care facilitează schimbul de informaţii şi experienţă între teoreticienii şi practicienii domeniului, cărora li se adaugă reprezentanţii industriilor furnizoare, eveniment la care sunt aşteptaţi 1.500 de experţi din întreaga lume. În cadrul manifestărilor vor fi abordate tematici privind sistemele alternative de ambalare şi umplere, producţia organică care a câştigat tot mai mult teren în ultimii ani, dar şi supraproducţia de vin cu care se confruntă întregul glob.

Despre participarea ţării noastre la Prowein, Ioan Ştefan, directorul executiv al APEV (Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vin), spune că România este o ţară cu tradiţie în acest sens, an de an fiind prezente aici 12-14 dintre firmele producătoare şi exportatoare de vin.

Valentina ŞOIMU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *