fbpx
reclama youtube lumeasatuluitv

Discuție cu un mic producător de vinuri „Anul acesta a fost atât de bun, cum nu a mai fost din 1984“

Share Button

INDAGRA este în fiecare an un loc bun de socializare pentru cei din agribusiness, dar și un prilej extraordinar de a cunoaște oameni și povești interesante. Așa s-a întâmplat și anul acesta, când oprirea pentru un salut la standul Axe-Midax, furnizor de prese și echipamente pentru prelucrarea semințelor oleaginoase, s-a transformat într-o ședere plăcută, pentru mai mult de o oră. Aici l-am cunoscut pe dr. ing. Grigore Nelepcu, fost inginer electronist, doctor inginer în robotică, astăzi un pensionar pasionat de viticultură.

A doua pasiune, viticultura, îi aduce în prezent domnului Grigore Nelepcu cele mai multe satisfacții, iar pentru că anul 2018 a fost unul de excepție și povestea este spusă cu mult patos. Am stat să-l ascult pe domnul Nelepcu, gândindu-mă că parcursul dumnealui prin viață și retragerea într-un loc care îl ține mai mult în natură și l-ar dori oricine. „Am moștenit o vie de 24 ha și m-am gândit că este cel mai potrivit loc unde să-mi petrec partea a doua a vieții. Ceea ce am primit a fost o vie «amestecată», îmbătrânită, de la IAS, înainte de 1989. Dar acum 10 ani, când au început finanțările din fonduri europene pentru reconversie, mi-am făcut replantare. Am adus soiuri din Franța. Noroc că pe vremea aceea lucram și am avut bani pentru că fondurile europene au ajuns până la «gleznă». Am reușit totuși să fac reconversie pe 15 ha, pe care am plantat Sovignion Blanc și Cabernet Sovignion, mai ales că acolo în zonă roșu nu prea este. De vreo doi ani via a ajuns la maturitate, iar anul acesta am avut o recoltă superbă“, spunea dr. ing. Grigore Nelepcu.

N-am îndrăznit să-i tulbur mărturisirea și l-am lăsat să-mi explice cât de memorabil a fost acest an, surprinzându-i inevitabil bucuria din privire. „În viticultură anul acesta a fost atât de bun, cum nu a mai fost din 1984. La vie 2018 este un an de referință, cu toată prognoza care a fost. A plouat când a trebuit, a fost soare când a trebuit, iar toată luna septembrie nu a plouat. În zona noastră lumea are o singură temere, să nu plouă exact când trebuie culeasă via, pentru că dacă se întâmplă asta strugurii cad sau mucegăiesc și se pierde tot“, îmi explică doctorul în robotică.

De data aceasta am întrerupt un pic șirul explicațiilor și am întrebat dintr-o răsuflare care a fost producția, așteptând să fiu uimită. Dar calm, ca un bunic înțelept, domnul Nelepcu mi-a domolit curiozitatea răspunzându-mi fără ocolișuri și oferindu-mi cu generozitate toate detaliile. „Anul acesta am depășit 12 tone/ha, dar știți bine, la vie, ca să iasă vinul bun, nu se exagerează la cantitate. Pentru că a fost vremea bună, am avut curaj să las strugurii să se coacă foarte bine, i-am cules la sfârșitul lui septembrie și au fost foarte dulci. La momentul acesta vinul lucrează, încă nu spune nimic; la noi vinul este bun de băut după ce a trecut o iarnă peste el, dar sunt sigur că va fi un vin foarte bun.“

Mă gândeam: chiar toate să fie atât de bune și frumoase? La vie, ca și la pomi bolile și dăunătorii sunt la ordinea zilei, așa că am întrebat doar cum s-a luptat cu ele. Dar, cu detașarea omului trecut prin viață, care nu mai vede lucrurile atât de tragic, mi-a răspuns: „Nu există să nu ai atac de boli sau dăună­tori, trebuie să cheltui pe tratamente, că nu ai ce face. După acele ploi multe, în lunile iunie, iulie, a trebuit să stropim de 6 ori, pentru că ploua și ieșea soarele, ploua și ieșea soarele… Una peste alta, a fost un an bun la vie, la fructe, chiar și la cereale, după cum bine știți.“

Așa este, Dumnezeu a binecuvântat anul acesta și pe mulți fermieri cu recolte frumoase. Dar, de regulă, producția mare vine la pachet și cu problema valorificării. Mă și gândeam că firul discuției noastre începe să ia o direcție negativă. Dar, se pare că domnul Grigore Nelepcu își găsește rezolvare și în această privință. Filozofează totuși pe acest subiect, admițând că cei mai mulți cultivatori sunt puși an de an în postura umilitoare de a-și vinde producția pe nimic. „Problema omului mediu este cea a conservării și valorificării producției. Noi, spre exemplu, punem vinul în budane mari și așteptăm să-l vindem, vrac sau la sticle. Alții însă au vie, dar nu au cramă și sunt nevoiți să vândă strugurii la prețuri mizerabile, de la 60 bani/ kg, pentru că nu au ce face cu ei. Cu banii aceștia nu îți scoți nici substanțele, ce să mai vorbim de muncă. Dacă până acum 3 ani în strategiile acestea de dezvoltare cu fonduri europene erau puse pe lista priorităților și cramele, acum nu mai sunt. Eu am rețeaua mea de clienți cărora le vând, nu am prețuri mari, dar nici mici nu sunt. Dau vinul vrac cu 10 lei/litru, iar la sticlă, dacă nu dai cu peste 30 lei/litru, înseamnă că nu ai un vin veritabil sau un vin corect, cum spune francezul. Nu fac foarte multe sticle, dar numai așa îl vând“, spune viticultorul, vorbind cu mândrie despre vinul său. Am admirat cura­jul de a menține un preț corect pentru produsul obținut din via sa, dar am stat să mă gândesc cum poți concura cu alți producători care pun la vânzare o sticlă de vin pentru doar câțiva lei. Iar nelămurirea mi-a fost împărtășită, pentru că, spunea Grigore Nelepcu, „mă minunez și eu când mai aud că mari producători de vin din România vând prin supermarket-uri o sticlă de vin cu 7 lei. Și mă întreb ce pun în sticla aia, când sticla costă 1 leu, apoi sunt alte cheltuieli, eticheta, dopul, capișonul, marketingul, oamenii, plus că supermarketul își pune și el partea lui, plus TVA-ul… Părerea mea este că acei 75 ml de vin se vând cu 1 leu/litru și te întrebi, pe bună dreptate, ce poate fi în acea sticlă. Știți, la noi în România nu există o cultură și o poliție a vinului, dar în Franța, spre exemplu, dacă ești producător, trăiești din această activitate și, dacă ai făcut o mișcare greșită, ești eliminat din piață pe viață, pentru că vinul este un produs strategic de export al Franței. Am văzut că au apărut la ei niște laboratoare mobile, cu tehnică nucleară, în care se verifică vinul dacă este falsificat sau nu.“

Și apoi am pus degetul pe rană, întrebând cum se descurcă cu forța de muncă. Fiind o problemă generală, știam că șansele să îmi spună cu zâmbetul pe buze că e mulțumit de oamenii pe care îi are și cu care lucrează sunt minime. „Da, o altă problemă pe care o avem este forța de muncă, mai ales la cules, când ai mai mare nevoie. Dar probabil că, pe măsură ce producătorii se vor tehnologiza, va fi rezolvată și această situație. Anul acesta am fost nevoit să apelez la o combină de recoltat performantă și vreau să vă spun că a recoltat într-o zi 4 ha, cu o viteză și o acuratețe extraordinară. Nu a rămas pe butuc decât ciorchinele și nu a smuls niciun ciorchine, nicio frunză. Dar o astfel de mașină nu e ieftină, costă peste 350.000 euro. Și mai este o chestiune, recoltează doar în plantații noi, rândul trebuie să fie drept și să aibă spalieri noi“, și-a încheiat încrezător povestea domnul Nelepcu.

Patricia Alexandra POP

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.