Opinii

Datorii publice în creștere: de ce piețele nu reacționează puternic?

Share

Datoriile publice sunt considerabil mai mici în Europa Centrală și de Răsărit, dar unele dintre țările din această regiune nu fac parte din zona euro (apare riscul valutar) și au deficite bugetare mari, arată într-o analiză economistul Daniel Dăianu, membru al Consiliului de administrație al BNR.

Potrivit acestuia, este și cazul României… Și asta pentru că țara noastră are un deficit bugetar structural de peste 5% din PIB, poate cel mai înalt din Uniune. Reforma guvernanței fiscale în UE privește sustenabilitatea datoriilor publice și, în acest scop, se urmărește un control mai riguros al cheltuielilor publice nete (ce exclud serviciul datoriei și cheltuieli temporare), care să asigure că dinamica acestora nu este superioară creșterii PIB-ului. Este implicată în judecarea sustenabilității și relația ce spune că rata de dobânda reală aplicată la finanțarea datoriei publice nu trebuie să fie mai mare decât rata de creștere reală a economiei.

Tabloul general actual este definit de datorii publice în creștere sau la niveluri foarte înalte în numeroase state și de întărirea puternică, chiar agresivă, a politicilor monetare de către bănci centrale mari ( FED, BCE, BoE, BoJ), ceea ce influențează condițiile monetare pe piețe internaționale și costul finanțărilor. În nu puține țări există o situație complicată a sistemelor publice de pensii, ce reprezintă „pasive ascunse“ pentru bugetele publice. Cum cheltuielile de apărare cresc în condițiile războiului din Ucraina și ale acutizării confruntărilor geopolitice, presiunea pe bugete publice se accentuează; în România, cheltuielilor de apărare li s-au alocat un plus de 7,5 miliarde lei (0,5% din PIB) în 2023 față de 2022. Sunt de luat în calcul și efectele nefaste ale schimbărilor de climă, care obligă guvernele să aloce resurse suplimentare pentru a face față la stări de urgență repetate. Ce se întâmplă în această vară în Europa (cu cele mai înalte temperaturi consemnate în ultimele sute de ani) grăiește în mod elocvent, arată Daniel Dăianu.

O întrebare legitimă

Întrebarea ar fi: de ce piețele nu reacționează cu vehemență la creșterea datoriilor publice în foarte multe economii. Pot fi avansate câteva supoziții în acest sens:

  • SUA, în pofida unei datorii publice superioare chiar nivelului de imediat după al Doilea Război Mondial, au cea mai puternică economie a lumii și parcă trag un „tren“ mondial al îndatorării;
  • Datoriile publice din țări puternic dezvoltate sunt un reper pentru dinamica datoriilor în lume; se poate vorbi aici de un efect de obscurizare a cazurilor cu vulnerabilități majore (de exemplu, România are, de pildă, un deficit bugetar structural mare, între cele mai înalte din UE);
  • Există o goană în lume după active sigure (safe assets), iar obligațiuni ale economiilor dezvoltate mari oferă asemenea active. Aurul intră în discuție, dar nu reduce din statutul hârtiilor de valoare emise, în principal, de trezoreria americană, al obligațiunilor comune ale UE (deși acestea din urmă sunt limitate);
  • În condiții de război și confruntări geopolitice crește atractivitatea plasamentelor în „safe havens“, iar economia americană, unele economii europene sunt destinații preferate;
  • Economiile dezvoltate/bogate au avuții naționale ce le oferă un avantaj mare; au, în plus, active externe (investiții în alte țări) ce reprezintă atuuri.
  • Instituțiile financiare internaționale operează într-un mod ce încearcă să salvgardeze sistemul financiar global; în acest sistem, SUA și G-7 (grupul celor 7 țări puternic industrializate) au un rol major, care s-a văzut și în timpul crizei financiare izbucnite în 2008. Atunci bănci centrale mari și guvernele din G-7 au colaborat pentru a preveni un colaps al sistemului financiar global. Chiar dacă China și alte țări (din BRICKS) încearcă să construiască o alternativă la regimul financiar internațional consacrat după al Doilea Război Mondial, preeminența G-7 nu poate fi contestată.
  • Falimentele unor bănci în SUA în această primăvară, ca și preluarea forțată a Credit Suisse de către UBS (la îndemnul guvernului federal de la Berna) arată că autoritățile centrale sunt gata să intervină oricând situația se strică serios, cu efecte vizibile de contagiune; aceste intervenții dau un fel de garanție piețelor în privința unui posibil colaps în lanț. (…)

Datorie triplată

Cât privește România, datoria sa publică, arată Dăianu, s-a triplat după criza financiară globală, ajungând la puțin sub 50% din PIB în 2022 (de la cca 14% în 2008), ceea ce este un nivel comparabil cu cel din Polonia și Cehia (în Ungaria și Croația datoriile publice sunt peste 75% din PIB) și sub reperul de 60% din PIB convenit prin cadrul de guvernanță fiscală în UE. Dar, atenție:

  • Datoria poate crește substanțial dacă nu va fi redus deficitul bugetar structural, ce a rămas probabil peste 5% din PIB.
  • Serviciul datoriei publice devine mai împovărător dacă deficitul nu este redus.
  • Deficitul bugetar generează în largă măsură deficitul de cont curent al balanței de plăți, ce va fi în acest an de cca 8% din PIB (în scădere de la 9,2% din PIB în 2022 și ca urmare a unei redresări a raportului de schimb extern); dacă s-ar aduce deficitul bugetar la 3% în câțiva ani, este probabil că deficitul de cont curent să coboare spre 4-5% din PIB.
  • Mare parte din datoria publică este deținută de non-rezidenți, ceea ce este o vulnerabilitate, iar băncile locale au o expunere la limită pe titlurile suverane ale României.
  • Anul 2022 a fost special, cu „inflație surpriză“ (mult peste cea prognozată) și cu venituri în plus pentru bugetul public, inclusiv din suprataxarea furnizorilor de energie; această conjunctură a fost subestimată în construcția bugetului pe 2023.
  • Rating-ul suveran (BBB-) al României este imediat peste „junk“ (riscant pentru investiții), printre cele mai joase din UE.
  • România are între cele mai joase venituri fiscale din UE (26-27% din PIB, inclusiv contribuții sociale și de sănătate – față de o medie de cca 41% în Uniune); aici este o explicație pentru încordarea structurală a bugetului nostru public și spațiul fiscal foarte limitat.

O simplă presupunere

Dincolo de judecarea contextului global menționat, este de presupus că piețele nu reacționează încă nervos la starea bugetului public din România și deoarece datoria publică nu este (încă) copleșitoare;

BNR are rezerve valutare considerabile; PNRR a adus sume de „bani tari“ în țară, deși multe din aceste resurse nu sunt puse la lucru prin proiecte.

România este stat membru al UE, fiind obligată să respecte reguli fiscale (există și procedura de deficit excesiv). Apartenența la UE oferă o protecție financiară; s-a văzut și prin asistența financiară după 2008.

După izbucnirea pandemiei, deficitele bugetare au crescut mult în Uniune și România nu s-a mai singularizat prin deficitul bugetar (în 2020 era singura țară în procedura de deficit excesiv). În 2022, potrivit datelor CE, țări cu deficite bugetare mai mari de 4% din PIB au fost Belgia, Franța, Ungaria, Spania, România, Italia, Letonia (din 2024, procedura de deficit excesiv va fi reactivată și, probabil, și alte țări vor fi vizate); este de văzut, însă, cât din mărimea acestor deficite este de natură structurală.

Deficitul bugetar este o vulnerabilitate majoră, care nu poate fi întreținută la nesfârșit. În anii următori, România va ieși iar în relief prin deficitul bugetar, dacă nu va avea loc o ajustare a acestuia. Piețele vor reacționa, posibil nervos, bonitatea financiară fiind lovită. De aceea, guvernul trebuie să adopte măsuri care să inverseze dinamica deficitului bugetar ce se îndreaptă către 7% din PIB în acest an. Dacă s-ar obține un deficit semnificativ mai jos în 2023 față de 2022 (când a fost de 6,2,% din PIB în metodologia europeană, ESA), chiar dacă sensibil peste 4,4% din PIB (țintă devenită nerealistă acum), este de prezumat că piețele nu vor reacționa în mod nervos. Aceasta mai ales dacă se va percepe că tendința deficitului se modifică prin măsuri de corecție, iar deficitul va continua să scadă în 2024.

Pentru corecția deficitului este necesar să se elimine cât mai mult din ceea ce face regimul fiscal din România unul regresiv, inechitabil (cei care câștigă mai mult plătesc proporțional mai puțin), să se renunțe le facilități, portițe de optimizare fiscală (cazul PFA, al regimului microîntreprinderilor etc.), iar ANAF să caute să colecteze mai bine. Trebuie să fie eficientizate cheltuieli, iar asistența socială să fie cât mai țintită (nu acordată indiferent de veniturile gospodăriilor). Recomandările făcute de Comisia Europeană (unele prevăzute în PNRR), Banca Mondială, FMI, Consiliul Fiscal, economiști autohtoni oferă căi de urmat. Nu este simplu, întrucât modificările în regimul fiscal afectează veniturile unor categorii de oameni în mod inerent și există o opoziție zgomotoasă. Dar se cuvine să vedem pădurea de copaci, interesele societății în ansamblu. Magie nu există! Pentru a reduce finanțarea externă împovărătoare trebuie să reducem subvențiile interne necuvenite și tratamentele fiscale preferențiale.


„Este vital să nu ajungem într-o situație limită, în care obținerea de finanțare externă este condiționată de luarea unor măsuri extrem de dureroase. Problema deficitului bugetar structural, lipsa spațiului fiscal au fost ignorate mulți ani, iar în mod constant au fost amânate măsurile necesare.“ (Daniel Dăianu)


Ion BOGDAN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *