Cum a arătat depozitarea de cereale în 2022
A III-a ediție a conferințelor Grain Bags, cunoscute sub denumirea „Cum arată depozitarea de cereale în România“, a avut loc în luna ianuarie în București. Aceasta s-a bucurat de participarea a peste 60 de invitați – lideri din asociațiile de profil, manageri din agribusiness, mari fermieri, dar și jurnaliști din presa agricolă și financiară.
Peste 20.000 tone cereale și oleaginoase, stocate în silobag de Cooperativa Tinoasa Teleorman Alexandru Haită, reprezentantul Cooperativei Tinoasa, a vorbit despre experiența folosirii sistemului silobag, menționând că tot mai mulți fermieri care sunt afiliați la Cooperativa Tinoasa au început să depoziteze în silobag. Chiar și cei care dețin silozuri, pentru că este o variantă rapidă și economică.
„Inițial am avut o oarecare reținere în a depozita în silobag. Totuși, am stocat, pentru 4-5 luni, 100 de tone de mazăre. Acum recomand silobag-urile de la Grain Bags. Sunt o variantă ușoară, fiabilă, care merită încrederea fermierilor. Recoltele se păstrează foarte bine, indiferent din ce cultură provin. Sigur, există și unele dezavantaje legate de exigența exploatării, ca de exemplu: suprafața utilă pentru amplasare, realizarea corectă a terasamentului și protejarea împotriva păsărilor și rozătoarelor. Dacă sunt achiziționate accesoriile, precum plasele de protecție, chederele de etanșare la capete care realizează o închidere ermetică a silobag-ului, nu există niciun fel de problemă. Însă, comparând aceste lucruri cu flexibilitatea, calitatea stocării, valoarea de achiziție ieftină, amortizarea rapidă, reducerea costurilor cu transportul și optimizarea activității de depozitare, fără alte intervenții, este clar, că sistemul silobag oferă avantaje reale. Chiar și la nivel de cooperativă am recomandat colegilor această soluție, spunându-le că trebuie să aibă încredere și să testeze. Cu toții am tras concluzia că, achiziționând silobag-urile Grain Bags, câștigăm timp, bani și siguranță, iar cifrele o demostrează.
La nivel de cooperativă, anul trecut am avut o cifră de afaceri de 26 de milioane de euro. În 2022, am avut 15.000 de tone de cereale în silobag și 5.500 de tone de oleaginoase (rapiță și floarea-soarelui). Nu am avut probleme de calitate a mărfii, iar acum livrăm grâu și rapită. Despre dezavantajele sistemului pot spune că nu există, dacă se respectă condițile tehnologice, Plasa de protectie este foarte importantă pentru a evita atacul păsarilor. Aceasta poate fi refolosită mai mulți ani la rând. Este o investiție destul de mare, dar se amortizează în aproximativ 4-5 ani. În vederea evitării atacului de rozătoare, noi depozităm pe platformă betonată și pământ, fiind necesară păstrarea zonei curate, precum și sigilarea corespunzătoare a silobagului. Noi, fermierii din Cooperativa Tinoasa, am crescut depozitarea în silobag de la an la an“, a precizat fermierul.
La rândul său, Nicu Vasile, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), a subliniat faptul că silobag-urile îi ajută pe fermieri să crească atât capacitatea de recoltare, cât și cea de transport. „Silobag-urile pot fi folosite atât de marii fermieri, cât și de cei mici. Pentru micii fermieri înseamnă investiții minine, iar pentru marii fermieri avantajul este de a crește productivitatea muncii, prin eficientizarea capacității de recoltare și transport. În ceea ce privește dezavantajele, cele mai frecvente sunt pagubele create de păsări și rozătoare. Însă, noi nu avem soluții legale pentru combaterea rozătoarelor în teren.“ Specialiștii Grain Bags propun ca soluții: plasa de protecție, închiderea sacului corespunzător (capcane + pietriș / pământ pe capătul silobag-ului).
O cercetare care a trecut în practică cu succes. Pasta de sorg, depozitată în silobag
În continuare s-a discutat despre „Cum depozitezi eficient furajele“. Au luat cuvântul, printre alții, Costin Telehuz, secretar de stat MADR, fermierul Vasile Lungu și Ioan Oroian, director Stațiunea de Cercertare-Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Târgu-Mureș.
Fermierul ieșean Vasile Lungu a prezentat situația în care l-a ajutat depozitarea în silobag.
„Și pentru noi silobagul a fost o alternativă excelentă. Am avut următoarea situație: am semănat porumb după grâu și bruma a venit mult mai devreme decât ne așteptam. Am rămas cu o producție de 7-8 tone de știuleți la hectar, dar am reușit să recoltăm boabe la umiditate mare, le-am zdrobit și le-am depozitat în silobag pentru animale. Și am fost mulțumiți de această alegere!“
Costin Telehuz, secretar de stat MADR, a vorbit despre importanța silobag-urilor pentru fermierii care nu au spații de depozitare, subliniind faptul că acestea reprezintă o soluție facilă și optimă de stocare a cerealelor. „Sistemul silobag rezolvă una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă atât fermele agricole zootehnice de mărime medie și mare, cât și procesatorii de cereale și oleaginoase, respectiv depozitarea de cereale și furaje în condiții optime și economice.“
Despre conservarea sorgului sub formă de pastă, Ioan Oroian a spus că silobagul este alegerea potrivită.
„Silobagul, mai exact însilozarea prin însăcuire, este soluția tehnică inovativă pentru fermieri, ce favorizează eficientizarea proceselor de depozitare a recoltei. Acest nou sistem reduce semnificativ atât pierderile cantitative, cât și cele calitative. Pentru conservare se folosește un inoculant care este pulverizat pe pastă odată cu măcinatul. Silobagul este închis, iar după 3 luni pasta poate fi introdusă în rația tineretului bovin, înlocuind porumbul.
Concluziile demonstrează că obținerea sorgului sub formă de pastă elimină orice posibilitate de infestare cu micotoxine în timpul păstrării, dar și atacul dăunătorilor de magazie. Conservarea sub formă de pastă este mai ieftină față de uscarea cu agent termic.“
„Niciodată nu poți calcula dimensiunea unei magazii, în schimb silobag-ul îl dimensionezi cum dorești“
„Procesarea cerealelor, împlinirea profitului“, a fost următorul subiect pus în discuție.
Emil Bercaru, reprezentantul companiei Bunge, a menționat că depozitarea în silobag este extrem de utilă în depozitarea oleaginoaselor și a explicat condițiile care trebuie respectate. „Noi am depozitat semințe de floarea-soarelui și s-au păstrat foarte bine în condițiile în care capetele au fost etanșate așa cum trebuie și cultura a fost curată, fără alte resturi vegetale, care să pericliteze calitatea. Pentru rapiță, folosim tehnologia silobag de 7 ani și depozitarea a fost impecabilă. Am stocat într-un an peste 5.000 de tone în locațiile noastre. Produsele au fost depozitate la o umiditate destul de mică, de 8% și maximum 2% corp străin pentru a evita aprinderile. Alegem să depozităm la umidități cât mai mici, pentru a elimina orice risc, iar perioada medie de depozitare a fost între 7 și 8 luni.“
Fermierul Ionuț Olteanu, care lucrează în jur de 14.000 ha de teren, a ținut să precizeze că, în contextul actual, silobag-ul este o soluție la îndemâna oricui, dacă ne referim la costuri. „Trebuie să ne gestionăm atent costurile, iar varianta depozitării în silobag este foarte avantajoasă, având prețuri rezonabile. Practic, la acest moment este cea mai ieftină și eficientă soluție de stocare a cerealelor și furajelor. Am în plan ca anul acesta să depozitez peste 5.000 de tone în silobag.“
Analist expert și consultant pentru comerțul cu cereale, Cezar Gheorghe a făcut o trecere pe diagonală prin piața cerealelor la nivel mondial. Acesta i-a liniștit pe cei care au stocuri de porumb, în ideea că prețul ar mai putea crește ușor în următoarea perioadă. „Am putea să mai vedem creșteri de 5 sau 10 euro pe tonă în viitorul apropiat, însă grâul se va agăța ca un bolovan de gâtul porumbului și nu îl va lăsa să crească deoarece grâul furaj va substitui porumbul în rețete. Dar, pentru cei care au stocuri de porumb, încă este bine și nu trebuie să intre în panică.“
Și prețul la semințele de floarea-soarelui ar urma să crească, începând cu luna februarie 2023, pentru că procesatorii au nevoie de materie primă, însă nu se va mai atinge niciodată un preț de 1.150 dolari pe tonă, cum s-a întâmplat în martie 2022, a declarat acesta. „După jumătatea lunii noiembrie 2022, am spus că prețul seminţelor de floarea-soarelui va creşte gradual după data de 10-12 februarie. Deja, astăzi, vedem procesatori care oferă 550-560 dolari / tonă, faţă de 525-530 dolari / tonă înainte de Sărbători. Potenţialul la seminţele de floarea-soarelui există, dar să nu credeţi că se vor duce în cer, nu vom mai vedea niciodată, dar niciodată, 1.150 de dolari / tona de seminţe, ca anul trecut la începutul lui martie, dar poate că vom atinge un nivel de 570-580-585 dolari şi cam atât.“
Compostarea, un nou proiect Grain Bags
Punctul culminant al evenimentului l-a reprezentat lansarea oficială a companiei ProCompost România, despre care a vorbit Narcis Ranghiuc, directorul general. „Noul proiect Grain Bags este despre compostare, se numește ProCompost România și face parte din grupul de firme Grain Bags. ProCompost este o companie românească care comercializează utilaje și echipamente din industria reciclării, în special pentru deșeuri vegetale (utilaje pentru tocare crengi, iarbă etc.) în vederea realizării de compost, dar și a deșeurilor menajere, industriale și organice. Așadar, vrem să creștem gradul de conştientizare cu privire la importanţa menţinerii ecosistemelor sănătoase şi a bunăstării umane, abordând provocări tot mai mari în managementul solului, sporind gradul de responsabilizare faţă de importanţa unui sol sănătos şi încurajând societăţile să îmbunătăţească solul“, a menționat Narcis Ranghiuc.
Ion BOGDAN