Challengerul, într-o demonstraţie de forţă şi inteligenţă
Aflată într-o competiţie cu ştiinţa agricolă şi genetică, industria constructoare de maşini pare a fi câştigat un avans practic de invidiat. Aceasta şi pentru că firmele profilate pe tehnică şi tehnologie agricolă dispun de o forţă materială şi financiară capabilă să strângă în jurul lor valori umane de excepţie. În plus, ele sunt astăzi în măsură să ofere strategii de dezvoltare care previzionează pentru cinci decenii mutaţiile esenţiale ce vor avea loc în acest domeniu. De acest lucru, dar şi de nivelul înalt al produselor tehnice expuse la Leipzig de celebra firmă constructoare de maşini Challenger aveam să ne convingem cu ceva vreme în urmă. Am avut şansa de a beneficia de consultanţa unor specialişti de excepţie, care reprezintă această firmă în România. Este vorba despre domnul Radu Lupu. De fapt, ce aveam să vedem la Leipzig?
Tractoarele, într-o variantă ultramodernă
Şi de data aceasta compania a adus în „lumina reflectoarelor“ o serie de tractoare concepute după cele mai înalte standarde de inginerie. Sub titulatura Challenger seria MT600C, au fost prezentate cinci noi modele de tractoare cu o capacitate între 270 cp şi 370 cp.
Utilajele acestei serii au o gamă de particularităţi unice şi sunt dotate cu sisteme tehnologice de ultimă generaţie, care oferă posibilitatea folosirii lor la potenţial maxim, cu rezultate productive deosebite. Făcând excepţie de toate sistemele performante cu care tractoarele MT600C au fost dotate, de departe cel mai puternic atu este acela al reducerii consumului de combustibil.
Forţa utilajelor este dată de cel mai nou motor AGCO Sisu Power, de 8,4 litri CTA, cu cilindri cu patru valve important cu rampă comună cu tehnologie e³. Un alt aspect foarte este acela că noua serie de tractoare respectă normele de bunăstare a mediului. Sistemul SCR e³ , care este opţional pentru toate modelele incluse în această gamă, nu implică dotarea motorului cu turbine de alimentare cu geometrie variabilă, supape de deviaţie de eliminare sau cu un sistem de răcire mai mare, asemănător cu sistemul de recirculare a gazelor de eşapament.
Mai multă eficienţă şi control
Un alt utilaj prezentat în Germania este maşina de încorporat substanţe chimice Terra-Gator 8333.
Într-o succintă prezentare trebuie să precizăm că acest vehicul este singurul din lume care beneficiază de transmisia cu variaţie continuă, fiind dotat cu sistemul de telemetrie AGCOMMAND, care oferă monitorizarea la distanţă precisă şi în timp real a locaţiei şi operaţiunilor maşinii.
Una dintre particularităţile care promovează această maşină ca fiind una ultramodernă şi performantă este capacitatea ridicată de a împrăştia un volum mai mare de substanţe pe o suprafaţă mai mare, mai rapid şi cu mai multă precizie.
Un nou concept al pulverizatoarelor
Challenger RoGator 600 este un aparat modern, în care constructorii au îmbinat inovaţiile practice cu estetica. Utilajul este conceput pe un şasiu unic, cu un singur ax, având suspensie independentă pe fiecare roată. Este dotat cu un nou sistem hidraulic de control al înălţimii de lucru, cu ecartament hidraulic sau manual cu reglare pentru un mod de operare flexibil. În ceea ce priveşte capacitatea rezervoarele RoGator 600, pot fi alimentate cu până la 6.000 litri.
Capacitatea motorului pentru pulverizatoarele RoGator 600 începe de la 175 cp şi ajunge până la 236 cp.
Laura DOBRE