reclama youtube lumeasatuluitv

Cât timp România importă vin înseamnă că este loc și pentru producătorii români

Share Button

Navigând pe Internet mi-a atras atenția denumirea unui produs. Vin „viu“. M-am gândit că în spatele acestui nume trebuie să fie o poveste interesantă despre cum se nasc în gospodărie branduri autentic românești. Așa că l-am invitat la dialog pe autorul vinului „viu“, Aurelian Lupu, un mic producător din comuna Urechești, Vrancea.

De la vânzarea în stradă la cea on-line

Așadar, cum a început totul? Cu anul de recoltă 2015, atunci când s-a hotărât să pună accent pe vânzarea en-detail. Începutul a fost pe măsura bugetului, adică vin îmbuteliat la PET și vândut pe capota mașinii, la marginea drumului DN2/E85. La bag-in-box îmbutelia doar vinurile expediate prin Poștă sau alt curier. Producătorul spune că acela a fost momentul în care a luat contact cu foarte mulți cumpărători și potențiali cumpărători și a conștientizat că nu trebuie să producă o gamă mică de vinuri în volum mare, ci trebuie să aibă o gamă mare de vinuri în volume mici, astfel încât să poată trezi curiozitatea cât mai multor oameni.

„Debutul a fost entuziasmant, pot spune. Când «ieșeam la șosea» aveam zile când vindeam destul de bine, dar și 2-3 zile consecutive când nu vindeam nimic. În iarna din 2015-2016 am vândut vinul în acest mod. Eram intrigat de faptul că anumite persoane din zonă trăiau liniștite doar prin această vânzarea pe marginea drumului. Dar în ceea ce mă privește, faptul că aveam zile când nu vindeam deloc m-a determinat să iau în serios vânzarea în mediul online. Primul an de online, 2016, a fost slăbuț, dar fiecare comandă venită pe mail sau telefonic era un motiv de sărbătoare și semn de reușită pentru mine.“

Vinurile pe care le produce sunt vinuri artizanale, vinuri „corecte“, așa cum îi place să le spună, și sunt realizate semimanual, adică anumite etape din procesul de producție le realizează manual, cum ar fi presarea și îmbutelierea, dar folosește și pompe pentru o transvazare rapidă și un filtru cu plăci pentru îndepărtarea particulelor grosiere. Cu alte cuvinte, „nu sunt nici vinuri care să fie pe curentul «minimum 2 litri de lichide pe zi», dar nici vinuri pe care să le bei cu pipeta, o sticlă de 0,75 litri să te țină două luni din cauza prețului ridicat.“

„Fac loturi mici, astfel încât să pot obține vinuri cât mai diverse“

Singurul argument cu care spune că a plecat la drum a fost că atât timp cât România importă vin înseamnă că este suficient loc și pentru producătorii români.

„Am fost hotărât să arăt oamenilor ce vinuri produc eu, iar răspunsurile venite pe parcurs m-au determinat să aleg traiectoria pe care sa merg. Nu pot spune că am competitori. Mi-am fixat o țintă, știu ce vreau să fac, unde vreau să ajung și unde să mă opresc. Cumpărătorul e liber să cumpere de unde dorește, așa că nu e jale că nu cumpără doar de la mine. Important este să asculți și ce dorește cumpărătorul și să te lupți să faci un produs care să fie cât mai pe gustul acestuia, că nu mereu iese întocmai pe gustul omului.“

Aurelian Lupu produce cca 9.000 de litri într-un an. Spune că este o producție mică, dar că mizează pe loturile mici pentru a obține vinuri cât mai diverse. Are soiuri din care obține cantități foarte mici de vin, cum ar fi Fetească Neagră, Pinot Gris și Tămâioasă Românească, dar și soiuri din care obține cantități mai mari, cum ar fi Fetească Regală, Fetească Albă, Aligote, Riesling Italian, Muscat Ottonel, Merlot.

Cel mai nou vin din gama pe care o produce este vinul „viu“. „Vinul tratat chimic sau vinul stabilizat nu suferă schimbări într-o perioadă scurtă de timp, își păstrează limpiditatea, culoarea, gustul și mirosul mult timp, iar evoluția acestuia este lentă. În schimb, vinul viu, cum l-am denumit, își poate schimba aspectul, gustul și mirosul în câteva zile dacă este ținut în condiții neprielnice (contact cu aerul, temperatură ridicată, păstrare lângă recipiente cu legume conservate sau în încăperi cu legume conservate etc.).“

Costurile de producție sunt mai mari de la an la an

Pentru că și-a concentrat afacerea astfel încât să aibă o producție mică, dar de calitate, Aurelian Lupu spune că nu vinde vin vrac, ci doar îmbuteliat la bag-in-box de 3-5 litri și în sticle de 0,75 litri. La vinurile îmbuteliate la bag-in box prețurile pornesc de la 10 lei litru, fără transport.

„Până anul trecut am avut și prețuri mai mici, dar costurile de producție a unui kg de struguri sunt mai mari de la an la an, plus că și prețul ambalajelor a mai crescut. Pentru că vinurile nu sunt tratate merg pe varianta livrării la ușa cumpărătorului și vând în toată țara, prin curierat și poștă. Cam o dată pe lună livrez și personal în Brașov, Ploiești și București, dar și în localitățile din jurul lor și de pe traseul către acestea.“

În calitate de mic producător de vinuri, interlocutorul nostru afirmă că de la an la an costul de producție al unui litru de vin variază. Singura constantă este faptul că este într-o continuă creștere. În cifre este vorba despre o creștere de la 1,3 lei la 2,5 lei a costului de producție a strugurilor (tăiatul viței-de-vie până la răsturnarea lor în buncărul zdrobitorului). Alți 2- 2,3 lei reprezintă costul ambalajelor: pungi, sticle, cutii, etichete. Aproximativ 2 lei ar fi costul efectiv de producere a vinului, unde se regăsesc levurile selecționate folosite la fermentare, plăcile de filtru, curentul și detergenții folosiți. Este un calcul care, spune Aurelian Lupu, face abstracție de munca efectivă a producătorului.


„Îmi doresc să ofer cumpărătorului vinuri netratate cu produse destinate stabilizării vinurilor. Până în 2018 inclusiv am folosit doar doze mici de bioxid de sulf în stabilizarea vinurilor, iar din 2019 am renunțat inclusiv la acesta și acum sunt într-o continuă căutare de soluții prin care să pot păstra vinul netratat în condiții cât mai optime. Încă nu am ajuns să fac un calcul la cât se vor ridica costurile cu soluțiile de păstrare ale vinului netratat.“


„Unii cumpărători așteptau de mult timp un astfel de vin, alții l-au cumpărat din curiozitate. Cert este că răspunsurile mă încurajează să investesc muncă, timp și bani către acest tip de vin.“


„2019 a fost un an slab cantitativ, dar bun calitativ. Producția medie de struguri a fost de cca 4 tone la hectar.“


Laura ZMARANDA

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.