Afaceri

Călăraşi: Primele cooperative înfiinţate de Camera Agricolă

Share

Cooperativa crescătorilor de animale Borcea de Jos din comuna Borcea, înfiinţată la iniţiativa şi cu sprijinul Camerei Agricole a Judeţului Călăraşi, a concesionat de la Primăria Borcea o suprafaţă de islaz de 800 ha. Cooperativa are 20 de membri şi însumează un efectiv de 7.000 de ovine şi caprine şi 200 de vaci de lapte.

Reprezentanţii cooperativei au depus cerere la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură pentru plata subvenţiei pe suprafaţă. Mulţi dintre membrii cooperativei au beneficiat sau sunt în curs de întocmire a documentaţiei cu asistenţa specialiştilor Camerei Agricole pentru accesarea sprijinului de 1.500 de euro pe an destinat fermelor de semisubzistenţă.

Cea de-a doua cooperativă înfiinţată în anul 2010, East Champion Union, cu sediul în comuna Lupşanu, reuneşte zece cultivatori de ciuperci, iar primul succes bifat de aceasta este depunerea unui proiect în cadrul Măsurii 312 a programului FEADR pentru construcţia unei fabrici de compost. Valoarea investiţiei este de şase milioane de euro. Proiectul a fost selectat pentru finanţare.

În prezent, în judeţul Călăraşi sunt în curs de înfiinţare alte două cooperative ce vor reprezenta interesele cultivatorilor de legume din comunele Luica şi Dor Mărunt.

(M.D.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *