Afaceri

BASF salută elita fermierilor din România cu un solemn „Ave, Cezar!“

Share

Seara de joi, 10 noiembrie, a marcat pentru BASF, liderul mondial în domeniul chimic, momentul de sărbătorire a unui an de succes alături de clienţii săi, elita fermierilor din România.

Intitulat „Să dăm Cezarului ce-i al Cezarului“, evenimentul s-a desfăşurat în sala I.C. Brătianu a Palatului Parlamentului, în prezenţa oficialilor BASF şi a celor peste 300 de invitaţi.

„Civilizaţia romană a fost printre primele care au celebrat persoanele importante, influente, puternice, iar românii se revendică de la această origine. Este motivul pentru care am ales să transformăm fermierii în Cezari şi să aducem un omagiu muncii lor printr-un eveniment în stil antic, grandios“, spune Tiberiu Dima (foto), Country Manager al Diviziei Crop Protection, BASF România.

Într-o atmosferă solemnă, cu vestale şi statui vivante, falduri şi paftale, în acorduri discrete de harpă şi flaut, invitaţii au fost poftiţi să păşească pragul „forumului roman“ pentru a se bucura de multe alte momente plăcute.

După impunătorul „Ave, Cezar!“ rostit de MC-ul Cătălin Ştefănescu şi discursul gazdei principale, Tiberiu Dima, spectacolul de pantomimă susţinut de actori profesionişti a binedispus audienţa cu amuzanta „Istorie a combaterii dăunătorilor“ din cele mai vechi timpuri şi până în zilele noastre. Au urmat savuroasa degustare de vinuri, susţinută de Sergiu Nedelea, şi recitalul Loredanei.

Evenimentul şi-a propus să ofere momente unice de sărbătoare celor care trăiesc cu adevărat în ritmul naturii, fermierii români, nu demult întorşi de la culesul roadelor şi deja grăbiţi să semene pentru anul ce se apropie.

De-a lungul timpului, elita fermierilor din România a avut acces în mod direct, prin reprezentanţii BASF, la produse de calitate pentru protecţia plantelor, care garantează obţinerea celor mai bune culturi. Cu această ocazie, BASF şi-a dorit să transmită un mesaj de recunoaştere şi susţinere tuturor clienţilor săi.

„În contextul mondial actual, în care populaţia lumii este în continuă creştere, asigurarea hranei devine o adevărată provocare. În aceste condiţii, rolul fermierilor în societatea modernă este primordial. Fermierii trebuie să producă tot mai mult pe aceeaşi suprafaţă de teren, respectând totodată protecţia mediului şi sănătatea umană. Responsabilitatea ce apasă pe umerii acestor oameni este uriaşă. Considerăm că a sosit momentul să le mulţumim într-un mod special, unic. Lor, elitei fermierilor din România, ne-am dorit să le punem pe frunte binemeritaţii lauri ai succesului“, încheie Tiberiu Dima.

Despre BASF

BASF este lider mondial în domeniul chimic, „The Chemical Company“. Portofoliul său cuprinde o gamă largă de produse, de la substanţe chimice de bază, produse pentru industria materialelor plastice, produse performante, până la produse chimice pentru agricultură, produse de sinteză fină, precum şi petrol şi gaze. Partener de nădejde al tuturor sectoarelor industriale, BASF participă la creşterea succesului clienţilor săi.

Cu produsele sale de mare valoare şi sistemul inteligent de soluţii, BASF are un rol important în găsirea soluţiilor la problemele globale, precum protecţia mediului, folosirea eficientă a resurselor energetice, nutriţie şi mobilitate. BASF a realizat vânzări de aproximativ 63,9 miliarde de EURO în 2010 şi are aproximativ 109.000 de angajaţi. Acţiunile BASF sunt listate la bursele de mărfuri din Frankfurt (BAS), Londra (BFA) şi Zurich (AN). Informaţii suplimentare sunt disponibile pe Internet la www.basf.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *