Aurul albastru
Peste două miliarde de ființe umane, inclusiv copii, încă nu au acces la apă potabilă de calitate. Un fenomen exacerbat de încălzirea globală și de criza sănătății, lăsând la orizont „războaie ale apei“ și vremuri îngrijorătoare. Pentru a face față situației de urgență, utilizarea apei îmbuteliate este esențială, în așteptarea unor soluții pe termen mai lung, precum desalinizarea apei de mare.
Războaie, foamete, șomaj, sărăcie, inegalități sociale, încălzire globală…: de puțin peste un an încoace, saturația media din cauza pandemiei de Covid-19 nu a lăsat aproape loc pentru alte probleme decât sănătatea. La fel de vitală, problema accesului la apă potabilă este una dintre aceste probleme neglijate. În mod greșit: peste două miliarde de oameni nu au acces direct la apă, potrivit unui raport prezentat, cu ocazia Zilei Mondiale a Apei, de ONU și UNESCO. O penurie care a fost întărită și mai mult de criza de sănătate, într-un context în care poluarea râurilor și schimbările climatice, cuplate cu urbanizarea galopantă și presiunea demografică exponențială, au făcut deja problema apei crucială pentru anii următori.
Cu toate acestea, aurul albastru este adesea neglijat și chiar risipit, avertizează Națiunile Unite, care indică responsabilitatea țărilor bogate. „Nu plătim un preț corect pentru serviciile noastre de achiziții. Puțini dintre noi știu, de exemplu, că tratarea apelor noastre uzate costă de cinci ori mai mult decât tratarea apei curate care intră în casele noastre“, spune Richard Conor, coautor al raportului. Fără să ținem cont cu adevărat de valoarea sa, altfel decât strict pecuniară, considerăm apa un bun evident și aproape inepuizabil, în timp ce rămâne „cea mai prețioasă resursă a noastră“.
În peste 80 de țări, situate în principal în Africa, Asia de Sud și Orientul Mijlociu, aproximativ 450 de milioane de copii trăiesc în zone în care vulnerabilitatea la apă este „mare“ sau „extrem de mare“, potrivit organizației, în țări precum Afganistan, Burkina Faso și India. „Criza globală a apei nu se profilează doar la orizont, avertizează directorul executiv UNICEF, Henrietta Fore; este deja acolo, iar schimbările climatice nu vor face decât să agraveze situația“. Într-un raport anterior publicat în 2017, instituția estima deja că, în 2040, unul din patru copii va locui într-o regiune în care stresul hidric va fi extrem de mare.
Deoarece lipsa duce la lăcomie, în special pentru un bun la fel de esențial pentru viață precum apa, următoarele „războaie ale apei“ ar putea izbucni în curând. Opoziția dintre Etiopia și o duzină de state africane în jurul unui baraj pe Nil, tensiuni latente între Statele Unite și Mexic în jurul râului Colorado, conflicte între China, Cambodgia, Laos și Vietnam în privința Mekongului… cu schimbări climatice și incertitudine crescută, ne îndreptăm spre o creștere a tensiunilor și a rivalităților în jurul gospodăririi apei. Apa este adesea în centrul problemelor geopolitice și, de asemenea, în centrul discursurilor de hidrohegemonie, hidronaționalism.
Ce soluții putem opune acestei observații tulburătoare? În ceea ce privește consumul casnic, dezvoltarea sectorului apei minerale îmbuteliate apare, cel puțin pe termen scurt, a fi răul mai mic, care ridică aproape tot atâtea probleme câte rezolvă: considerabil mai scump decât echivalentul său care iese din robinet, apa îmbuteliată pune, după cum indică și numele, mai ales problema poluării legată de proliferarea recipientelor din plastic, colectarea și reciclarea acestora. Însă aceleași sticle sunt cele care asigură astăzi accesul la apă potabilă pentru clasele de mijloc din multe țări emergente, țări a căror infrastructură de distribuție a apei potabile rămâne, din lipsă de investiții, adesea insuficientă și defectuoasă, ducând la risipă enormă și riscuri crescute de contaminare.
În aceleași țări, în special în Asia și America de Sud, privatizarea resurselor de apă este, de asemenea, și mai presus de toate un mijloc de a garanta o gestionare mai riguroasă a aurului albastru. Nepreocupate de obținerea de profit dintr-o resursă percepută greșit ca abundentă, organismele publice sau semipublice risipesc adesea apa pe care o extrag și o distribuie; dimpotrivă, sectorul privat trebuie, din motive evidente de rentabilitate, să folosească fiecare picătură de lichid prețios cu cea mai mare grijă posibilă.
Dacă folosirea apei îmbuteliate poate oferi răgaz populațiilor afectate de stresul hidric, trebuie luate în considerare alte soluții mai sistemice. Astfel, desalinizarea apei de mare apare pentru țările cu litoral ca o soluție pentru viitor, dar deosebit de complexă și costisitoare de implementat. Pentru a evita o penurie globală cu consecințe dramatice și incalculabile, doar o mai bună cooperare internațională pare să deschidă perspectiva unui management mai rațional al apei. O utopie? Fără îndoială, cu excepția cazului în care mai-marii acestei lumi sunt inspirați de exemplul râului Senegal care, din 1972, este gestionat colectiv de țările africane pe care le traversează. Sau când continentul cel mai afectat de deficitul de apă dă lecții altora… De meditat.
Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU
