fbpx
reclama youtube lumeasatuluitv

Agromalim Arad, târgul care ia pulsul agriculturii de 30 de ani

Share Button

De 30 de ani la Arad se desfășoară Agromalim, un târg care în toate aceste decenii și-a căpătat notorietatea de cel mai important eveniment agricol organizat în vestul țării. Anul acesta, ca și în anii anteriori, pe lângă rolul esențial pe care îl are, acela de a prezenta tehnica agricolă de noutate și performanță, Agromalim a funcționat și ca un barometru care i-a pulsul agriculturii. Zootehnia, spre exemplu, a fost prezentă doar prin asociațiile crescătorilor de animale. Au lipsit animalele mari, în schimb a fost organizată o expoziție de păsări și iepuri. Această absență a fost confirmarea faptului că zootehnia este încă prinsă în vâltoarea provocată de pesta porcină. Și în segmentul utilajelor agricole au fost câteva companii care au încălcat anul acesta tradiția participării la Agromalim. Totuși, târgul a avut varietate, spune Cimi Enache, organizatorul acestui eveniment.

– Dle Enache, Agromalim Arad este un târg cu o tradiție de 30 de ani deja. Care a fost dinamica organizării lui în aceste trei decenii?

‒ Suntem într-adevăr la ediția cu numărul 30. Rememorând istoria lui, acesta a fost primul eveniment pe care Camera de Comerț l-a organizat după reînființarea sistemului cameral în 1990. Am plecat dintr-o hală agroalimentară din Arad, am trecut prin câteva locații mai mult sau mai puțin potrivite, iar din 2002 am găsit acest spațiu permanent la Complexul ExpoArad, mai întâi pe o suprafață de 1.500 mp interior, apoi 5.000 mp exterior. Ne-am extins și astăzi târgul are o suprafață de 5.000 mp la interior și 35.000 mp exteriori. Târgul s-a dezvoltat asemenea agriculturii din România. Am pornit de la un nivel mai mic și am crescut odată cu tot ce înseamnă agricultură în România. La această ediție avem 250 de expozanți, din care 35 de firme din străinătate, și sunt expuse tehnică agricolă și inputuri pentru fermele vegetale sau de creștere a animalelor, indiferent de dimensiunea acestora. Am remarcat că anul acesta nu este unul tocmai fericit pentru segmentul utilajelor agricole. Sunt câteva absențe de la târg, dar sperăm că anul viitor vor participa. Cu toate acestea, târgul este interesant, existând multe firme participante.

– Spuneați că târgul a fost de-a lungul timpului un fel de oglindă a agriculturii românești, că a reflectat ce se întâmplă în acest sector. Ce spune acest barometru la această ediție?

‒ Venim cu lucruri noi și asta înseamnă că în ultimii ani agricultura s-a dezvoltat încet-încet. Un aport important l-au avut și fondurile europene care au ajutat mult acest sector. Noi am văzut asta prin creșterea târgului. Am ajuns la un nivel în care astăzi putem spune că este cel mai important eveniment agricol din vestul țării. Ca o concluzie, într-adevăr târgul merge cum merge și agricultura, cu șuișuri și coborâșuri sezoniere.

– Firește că la astfel de evenimente sunt foarte importante elementele de noutate. Cu ce a venit nou această a 30-a ediție a târgului Agromalim?

‒ În fiecare an am încercat să aducem firme noi și avem și anul acesta companii care participă pentru prima oară la acest târg. Am încercat, de asemenea, să suplinim lipsa animalelor. Din cauza unui focar de pestă porcină din apropiere nu am reușit să aducem anul acesta taurine și ovine, ci doar animale de hobby precum păsări, iepuri etc. În schimb, au fost prezente asociațiile crescătorilor de animale. Împreună cu Asociația Crescătorilor de Bălțată Românească Tip Simmental am pus la punct o zonă în care cei interesați vor găsi foarte multe informații utile. Această asociație a venit cu conceptele pe care vrea să le ofere celor care cresc Bălțată Românească, cu informații despre tehnologiile pe care crescătorii le pot aplica în fermele lor sau despre posibilitățile de desfacere. Alături de ei au fost prezenți și reprezentanți de la Semtest Craiova și IBNA, spre exemplu, care au pus la dispoziția vizitatorilor informații legate de genetică și ameliorare.

Performanța începe de la 75 cai putere

Florin Neacșu – director general adjunct NHR Agropartners: „La această ediție am adus o combină din gama combinelor medii cu un motor de aproape 240 cp, cu norme de poluare TR5, practic ultima generație de motoare cu poluare redusă. Anul acesta am inițiat un proiect cu garanție de 4 ani și finanțare în condiții deosebite, cu avans zero și prima rată în septembrie 2020. Vom continua acest proiect până spre sfârșitul anului și posibil și în anii viitori. Am adus aici o gamă de tractoare de la 75 cp până la 350 cp. Tractoarele mai mari, de peste 170 de cp, sunt dotate cu TR5 ca și combinele. Pentru tractoare avem o garanție de trei ani din partea producătorului. Tractoarele mici au norma TR4, fără ADBlue. Tot din această categorie am adus un tractor foarte mic, de 75 cp, care se pretează la fermele mai mici sau specializate pe livezi. Am expus și un încărcător cu braț telescopic de la JCB, modelul 53270, care ridică 3.200 kg la 7 metri, cu o cabină nouă și câteva caracteristici îmbunătățite față de seriile anterioare în ceea ce privește ergonomia, ușurința efectuării comenzilor, creșterea capacității de ridicare și cu un ciclu hidraulic mult mai rapid decât la seriile anterioare. Un utilaj foarte apreciat în această perioadă este un tocător cu rulouri și lamele care toacă resturile vegetale prin simpla deplasare pe sol. Acesta are o capacitate de recoltare dublă și un consum de combustibil la jumătate față de tocătoarele obișnuite. Dimensiunile sale sunt între 3 și 9 metri. Pentru a crește greutatea, cele trei rulouri se pot umple cu apă și astfel putem câștiga trei tone în plus față de greutatea lui.“

„Titanii“ de la Titan Machinery

Răzvan Tomescu, director de marketing Titan Machinery: „Anul acesta la Arad am venit cu tractoare de la 55 cp și până la 620 cp marca Vaderstad, o distribuție exclusivă pe care o avem de câțiva ani. Am adus și o combină care se preteză foarte bine pe această zonă, Case IH Axial Flow. Am adus și niște utilaje mici de la Case Construction care se pretează pentru zona de construcții în jurul sau în interiorul fermelor. Cel mai mare tractor articulat din lume la ora actuală este Case 620 Quadtrac, foarte utilizat în fermele mari. Datorită celor patru șenile acest tractor vine cu o serie de avantaje precum tasare redusă în sol, tracțiune avansată, eficiență în înaintare, consum redus de combustibil și timp de lucru mai scurt. Sunt avantaje care la final aduc bani în buzunarul fermierilor. Au început să fie solicitate și tractoare de dimensiuni foarte mici, de 55-75 cp. Semănătoarea Tempo este cea cu care s-a bătut recordul mondial la semănat porumb acum doi ani, când s-au semănat peste 510 de hectare în 24 de ore. “

Gamă nouă New Holland Light Equipment

Bogdan Ciobanu, product manager Agroconcept: „Am venit cu o gamă de tractoare de la 75 cp până la 280 cp. Am expus și o combină CR 790, de 449 cp cu flux axial și cu un header de 7,62 metri. Am prezentat aici și o gamă variată de utilaje de la Kverneland precum o mașină de împrăștiat semințe, semănătoare de porumb, grapă cu discuri și un plug cu pacomat. Semănătoarea Optima Profi are un bazin de îngrășăminte cu capacitate de 2.000 de litri. În funcție de tipul de secție cu care este comandat poate lucra cu o viteză de 8 km/oră în versiunea mecanică până la 18km/oră în versiunea electrică cu sistem de împușcare. Am adus la Arad și noua gamă New Holland Light Equipment, mai exact un buldoexcavator New Holland. De altfel, acesta este cel mai recent produs care a intrat în portofoliul companiei pentru că din luna iunie New Holland a preluat și divizia de Light Equipment.“

Stațiunea Miniș și cea mai veche colecție de vinuri din țară

Daniela Dobromir, director SCDVV Miniș: „Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Miniș a venit cu produsele cercetării, soiuri de struguri din colecția ampelografică care are 125 de soiuri, cu vinuri din vinotecă și din creațiile noastre, precum Oana, clonele de Cadarcă, Cabernet, Pinot Noir, Merlot. Cel mai recent soi creat la stațiune este Oana pentru vin, iar pentru struguri de masă sunt soiurile Perlă de Feredeu și Șirian. La stațiune se fac în special vinuri seci; noi deținem, de altfel, cea mai veche colecție de vinuri din România, din 1926. La târg am adus un sortiment de vin din 1957, anul înființării stațiunii Miniș. Este vorba despre un cupaj din soiurile Cabernet, Cadarcă și Merlot, este un vin sec care se păstrează foarte bine.“

Soiuri noi omologate anul acesta la SCDA Lovrin

Ciprian Buzna, secretar științific SCDA Lovrin: „Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Agricolă Lovrin a reușit anul acesta omologarea a trei soiuri noi; este vorba despre un soi de cânepă dioică, un soi de ovăz de primăvară și un soi de grâu. Pe lângă producția relativ bună a acestor soiuri este de menționat și calitatea semințelor prin conținutul de proteină pe care poate alte soiuri cu productivitate mai mare nu o au. Deși au fost create la Lovrin, acestea pot fi cultivate oriunde în țară. Sperăm că prin campaniile de informare și evenimentele pe care le avem la stațiune fermierii să se orienteze și către aceste trei soiuri noi pe care cercetătorii noștri le-au creat.“

În căutarea de membri noi pentru cooperativă

Gabriel Varga, președinte cooperativa Lactovest: „Am venit la Agromalim pentru a aduce în atenția fermierilor avantajele pe care le au dacă aderă la o cooperativă. În urmă cu un an, împreună cu alți câțiva fermieri am înființat Cooperativa Agricolă a Fermierilor Lactovest Variaș. Ideea a fost aceea de a pune pe picioare propria noastră făbricuță. Proiectul nu s-a concretizat și în direcția aceasta, dar cooperativa a continuat să funcționeze și avem astăzi nouă membri. Sper să fim mai mulți pentru că astfel vom deveni și mai puternici. Cei care vor adera trebuie să știe că una dintre regulile cooperativei este aceea ca 50% din producție să fie valorificată prin intermediul ei și că există o serie de facilități, în special fiscale, precum scutirea impozitului pe animale sau a terenurilor din proprietate.“

Cele mai apreciate rase de vaci

Mircea Bara, director tehnic Semtest Craiova: La Agromalim suntem alături de Asociația Crescătorilor de Vaci – Bălțată Românească Tip Simmental pentru a prezenta activitatea de testare a taurilor din această rasă. Împreună cu această asociație de trei ani introducem în testare în fermele românești tauri românești de mare valoare genetică. Prin comparație cu testarea după descendenți, testarea genetică este de mare precizie, iar abaterea este de 2-3%. Semtest Craiova testează tauri din toate rasele comune în România, rase de lapte, mixte sau de carne. Acestea din urmă au avut mare căutare în ultima vreme, astfel încât 40% din materialul seminal pe care îl difuzăm este din categoria raselor de carne, iar restul de 60% din categoria raselor pentru lapte. Rasele de lapte sunt Bălțată Românească de tip Simmental, care este de fapt mixtă, și Bălțată cu Negru Românească sau Holstein Friza. Rasa Bruna nu mai este atât de căutată pentru că efectivele la nivelul țării au fost în continuă scădere. Într-un an difuzăm în jur de 300.000 de doze de material seminal.“

Laura ZMARANDA

GALERIE FOTO

VIDEO

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.