Agritechnica, Hanovra „Everestul agriculturii actuale“
Impresionant. Timp de o săptămână, aproape că nu am realizat dacă a fost adevărat ceea ce am văzut aici, la Hanovra, în Germania. Târgul Internaţional Agritechnica, desfăşurat în perioada 10-16 noiembrie, este numărul 1 la nivel mondial în domeniul tehnicii agricole. Încercaţi să faceţi un exerciţiu de imaginaţie şi să multiplicaţi suprafaţa Complexului Expoziţional Romexpo de opt ori. Veţi ajunge la dimensiuni fantastice: 42 ha. Un mic oraş îmbrăcat în lumină şi culoare, cu 2.900 de firme expozante, 27 de pavilioane, la care se adaugă Conventional Center – o bijuterie arhitecturală construită din sticlă şi metal.
42 ha pentru cea mai modernă tehnică agricolă
Totul a fost dus la extrem: de la amenajarea standurilor, îmbrăcămintea impecabilă a expozanţilor, până la rampele şi dispozitivele de sunet şi lumină în volume extinse. La fiecare pas am întâlnit ceva care să-mi taie răsuflarea. Niciun stand nu a semănat cu altul. Şi aici nu vorbim de „stand“, pentru că a fost mai mult decât atât. Tehnică, inovaţie, specialitate – iată ce am văzut aici, la tot pasul, pe cele 42 ha destinate celui mai mare târg de agricultură din lume. Într-unul, spre exemplu, au fost expuse numai încărcătoare. De tot felul. Într-altul, numai maşini de transportat fel de fel de materiale. La exterior, un areal special a fost destinat pentru lucrul pământului. Preţ de 500 metri liniari, pe o suprafaţă care a copiat exact condiţiile din câmp, tractoare masive echipate cu tehnică agricolă diversă au fost puse la treabă. Iar pe un ecran mare s-au putut citi atât consumul de carburant la fiecare moment cât şi sarcina la care au fost supuse utilajele. S-au făcut pronosticuri, s-au comparat rezultatele şi s-au alcătuit clasamente. A fost o atmosferă care a semănat cu cea de la o bursă.
România a fost prezentă pentru prima oară la Agritechnica în calitate de invitat special. Aici a fost punctul de întâlnire a românilor de pretutindeni: din Cipru, Canada, Noua Zeelandă, de oriunde, alături de manageri de firme, cadre universitare, fermieri sau oameni de presă. Am întâlnit fermieri care au făcut acest drum până aici, la Hanovra, tocmai pentru a vedea pe viu ultimele noutăţi în domeniu.
Două momente de excepţie
În desfăşurarea manifestării expoziţionale au fost două momente de referinţă: deschiderea oficială şi decernarea medaliilor pentru inovaţie în agricultură. Dintre cele 390 de inovaţii prezentate, 33 au obţinut medalia de argint şi 4 medalia de aur. Festivitatea a început cu un film despre agricultura tradiţională, rudimentară chiar în unele zone ale globului. Apoi s-au evidenţiat o serie de puncte sensibile ale agriculturii, cum ar fi educarea corectă a tinerilor sau necesitatea de a hrăni, în viitorul apropiat, 10 miliarde de oameni. În cadrul ceremoniei s-a mai subliniat faptul că acest târg reprezintă polul agriculturii performante şi că prin intermediul acestui eveniment se oferă prilejul firmelor din întreaga lume să facă schimburi de experienţă şi astfel să se găsească noi soluţii pentru dezvoltare. Aşadar, Agritechnica 2013 s-a derulat sub semnul agriculturii inteligente, iar acest gen de agricultură va conduce în viitor la eliminarea pagubelor şi a consumurilor inutile. Cu această ocazie, preşedintele DLG a lansat o invitaţie la colaborare pentru dezvoltare, pentru reuşită. Totodată, au fost expuse principalele tranduri din agricultura modernă: noile standarde ale utilajelor cu soluţii software, viteză mai mare de lucru şi un sistem avansat de control, dar şi un set de procese inovative. La festivitatea de decernare a medaliilor, evenimentul Agritechnica 2013 a fost considerat „Everestul agriculturii actuale“. Publicul prezent la această fantastică deschidere oficială a vibrat şi la cuvintele unuia dintre câştigătorii medaliei de aur, care a declarat că Europa este una, iar fiecare ţară este parteneră a bătrânului continent. Practic, Agritechnica 2013 a reprezentat un nou concept pentru optimizarea producţiei agricole, rezolvată prin control precis şi decizii înţelepte. Sigur, sunt multe de spus despre această ceremonie de deschidere. O sală polivalentă cu aproape 10.000 de locuri, cu jocuri de lumini, efecte sonore şi video de ultimă generaţie, în care toţi participanţii au fost primiţi cu o prietenie profesională.
Număr record de vizitatori: 450.000
Surprizele la Agritechnica au fost numeroase la fiecare pas făcut în arealul expoziţional. În cea de a treia zi de târg întreaga delegaţie a României a efectuat un tur la câteva companii care au reprezentanţe şi în ţara noastră. Delegaţia a fost alcătuită din secretarul de stat în Ministerul Agriculturii – Daniel Botănoiu, Gigel Paraschiv – secretar de stat în Ministerul Educaţiei, Doru Pamfil – rectorul Universităţii Agricole din Cluj, Liviu Mărghitaş – preşedintele Senatului USAMV Cluj, Ovidiu Ranta – membru al Comisiei de Noutăţi Agritechnica, Sorin Câmpeanu – preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor şi Corina Mareş – director DLG pentru România. Peste tot, la fiecare stand la care am poposit am fost primiţi cu prietenie şi am primit o serie de informaţii utile despre utilajele şi echipamentele agricole.
Târgul Agritechnica reprezintă o adevărată industrie. La această ediţie s-a înregistrat şi un record mondial în ceea ce priveşte numărul de vizitatori. Peste 450.000. Am încercat să facem şi câteva calcule sumare. Am ajuns la un rezultat fantastic: 23 euro preţul biletului general de intrare sau 12 euro preţul pentru elevi sau studenţi, 7 euro pentru catalogul târgului, 9 euro pentru parcare, la care s-au adăugat banii obţinuţi din chiria pentru cele 2.900 de standuri şi banii lăsaţi în restaurantele de aici. Rezultă o cifră de afaceri cu foarte multe zerouri.
Organizare tipic nemţească
Dar cum a fost posibil acest lucru? Poate calitatea expozanţilor, a brandurilor prezentate, dar şi a promovării manifestării. Poate parcarea. Dacă nu ar fi avut unde să-şi lase maşina în siguranţă vizitatorul nu ar mai fi venit până aici. La fiecare dintre cele patru mari intrări a funcţionat câte o parcare supraetajată, de dimensiuni colosale – cam cât 5 terenuri de fotbal la un loc, pe câte 5 nivele, la care – parcă nu era de ajuns – s-au adăugat şi parcările în aer liber atât pentru autoturisme cât şi pentru autocare. Din 12 noiembrie târgul a fost deschis şi pentru publicul larg. Un flux de mii de oameni, la fiecare oră. Imaginaţi-vă 100.000 de oameni care intră în arealul expoziţional într-o singură zi. Aglomeraţia a fost cuvântul de ordine în pavilioane, dar şi la exterior. Peste tot au fost montate indicatoare care îţi arătau poziţia faţă de celelalte pavilioane. În fiecare pavilion existau cuburi suspendate inscripţionate cu numărul pavilionului. În dreptul fiecărei uşi de acces erau indicatoare care îţi arătau spre ce pavilion te îndrepţi. La fiecare dintre intrările principale în târg organizatorii au prevăzut garderobe pentru haine şi pentru bagaje. De altfel, suprafaţa fiecărui pavilion a avut dimensiuni colosale, echivalentul a nu mai puţin de patru terenuri de fotbal şi gândiţi-vă că au fost 27 de astfel de pavilioane. Principalele artere care au avut tangenţă cu Detusche Messe – locul de desfăşurare a târgului Agritechnica – au fost monitorizate electronic, iar, în funcţie de intensitatea traficului, cele patru benzi de circulaţie au fost repartizate, cu ajutorul indicatoarelor optice, pentru un sens sau altul de mers. Dimineaţa, spre exemplu, pe Hermesalee toate cele patru benzi de circulaţie erau direcţionate spre Agritechnica, iar seara sensurile erau schimbate spre oraşul Hanovra. Totul a fost pus la punct până la cel mai mic detaliu. De la direcţionarea spre târg şi parcare până la transportul vizitatorilor de la un pavilion la altul, alimentaţia publică sau informarea vizitatorilor despre locul unde se află şi cum pot ajunge cel mai repede în locul dorit.
Aceasta a fost cea mai importantă expoziţie specializată din domeniul maşinilor şi echipamentelor agricole la nivel mondial. Hanovra, pentru o săptămână, a dat ora exactă în agricultura inovativă. Ce va aduce următoarea ediţie? Greu de spus. Va continua Hanovra să deţină supremaţia mondială în acest domeniu, în condiţiile în care Sanghaiul a construit un complex expoziţional ceva mai mare decât cel din Germania? Supremaţia târgului de la Hanovra nu va fi pierdută – spun organizatorii – pentru că nemţii şi-au propus deja să mărească suprafaţa expoziţională. Cel mai important lucru este că Agritechnica are deja clienţi pentru viitoarele ediţii.
A consemnat Dan POPESCU