Afaceri

Acciza, bat-o vina !

Share

Marea discordie în jurul accizei la motorină este  pe cale să aibă un sfârşit fericit. Anul acesta, MADR a pregătit o formă de sprijin care se referă la reducerea accizei la motorină pentru toată agricultura românească. „În acest scop, Ministerul Agriculturii a pregătit un proiect de hotărâre care prevede reducerea maximă, până la 21 de euro pe 1.000 de litri, faţă de 350 €/1.000 l, cât este nivelul actual la pompă. După calculele mele, acest sprijin înseamnă cam 1,2 lei/l de motorină“ – a declarat Mihail Dumitru, ministrul agriculturii.

Domnia sa a menţionat că fermierii vor cumpăra motorina de la pompă, la preţul pieţei, iar diferenţa de accizare o vor recupera de la APIA.

Hotărârea va intra în circuitul de avizare şi ar putea fi aprobată într-o lună, pentru ca să poată fi funcţională în campania agricolă de primăvară.

Vă reamintim că, până în 2009, motorina pentru agricultură era subvenţionată cu un leu/litru, dar acest ajutor de stat a fost eliminat.

Mai există şi alte forme de ajutor, dar care trebuie notificate la Comisia Europeană, pentru a obţine aprobare. De exemplu, există două scheme de ajutor pentru porci şi pentru păsări, despre care revista noastră v-a informat deja.

De asemenea, continuă acordarea formelor de ajutor pe hectar din celălalt fond european, FEADR Axa 2, pentru zonele cu handicap natural. În aceleaşi zone se acordă o primă pentru respectarea unor condiţii de agromediu.

Traian DOBRE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *