Afaceri

Abatorul Romsuintest Periș, cumpărat de Agricover

Share

export-carne-porcGrupul Agricover, furnizor de servicii și soluţii tehnologice pentru agricultori, face un pas important spre integrarea producţiei odată cu preluarea abatorului Romsuintest Periș de la Niculești, judeţul Dâmboviţa. Investiţia Agricover se ridică la 5 milioane de euro și vizează, pe lângă achiziţia abatorului, modernizarea liniilor de procesare, extinderea capacităţii de sacrificare sau dezvoltarea unor linii de tranșare. Cât despre Romsuintest Periș, activele firmei sunt scoase de ceva vreme la vânzare.

„Achiziţionarea acestui abator face parte din strategia Agricover de extindere a modelului de business integrat pe care l-am dezvoltat pentru fermierii din zootehnie. Venim astfel cu o soluție pentru rezolvarea uneia dintre problemele majore cu care se confruntă crescătorii de animale din sudul țării, și anume lipsa unui abator cu o capacitate relevantă de procesare“, a declarat Ștefan Bucătaru, director general Agribusiness.

Agricover a anunțat că are în plan retehnologizarea și modernizarea abatorului pentru a îndeplini cele mai înalte standarde de siguranță alimentară și eficiență operațională.

„Strategia Agricover are în vedere asigurarea unor alternative de desfacere sigure pentru porcul românesc. Din 2010, de când am înființat linia de business pentru fermierii din zootehnie, ne-am pro­pus să găsim soluții de integrare verticală pentru dezvoltarea relației de parteneriat cu aceștia pe baze stabile și predictibile. Prin alinierea abatorului la standardele solicitate de procesatori (fabrici de mezeluri care acum cumpără materiile prime preponderent din import), Agricover facilitează accesul fermierilor locali și a porcului românesc către unitățile de procesare din țară și în perspectivă către piețe externe“, a adăugat Bucătaru.

În iunie 2014 oficialii Agricover spuneau că asigură valorificarea producției pentru circa 85 de îngrășătorii de porci, în 2013 fiind livrate către abatoare circa 170.000 de animale.

Grupul de firme furnizează fermierilor cu care sunt încheiate parteneriate inputuri sau serviciile de care aceștia au nevoie, fie că este vorba de finanțare sau cereale. În general, fermele cu care Agricover are încheiate parteneriate au efective între 1.500 și 5.000 de capete. Partene­riate asemănătoare au fost încheiate și cu crescătorii de bovine.

Soluţiile integrate oferite fermierilor de către Agricover includ semințe, îngrășăminte, motorină, produse fitosanitare, consultanță tehnică de specialitate, soluții de finanțare, asigurarea recoltei, servicii logistice și de siloz, precum și sprijin pentru valorificarea producției.

Romsuintest Periș, scoasă la vânzare pe bucăți

Abatorul de la Niculești are, în prezent, o capacitate de sacrificare de 120 de porci pe oră, fiind autorizat pentru schimburi intracomunitare.

Construit printr-un proiect cu fonduri SAPARD, abatorul a necesitat peste 11 milioane de euro pentru finalizarea investiției, la momentul inaugurării fiind unul dintre cele mai mari și moderne unități de acest tip din țară. Unitatea este dotată cu secţie de tranșare a cărnii și de preparare produse din carne.

Până nu demult unul dintre cei mai mari crescători de porci din România, Romsuintest Periș se află în prezent în faliment, activele societății fiind scoase la vânzare de administratorul judiciar al societății. Pe lista acestora se aflau anul trecut fabrica de nutrețuri combinate, fermele de porci și chiar Institutul de Cercetare. Romsuintest Periș a fost singura unitate din România care a efectuat cercetare științifică în do­meniul creșterii porcinelor.

Ioana GUŢE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *