fbpx
reclama youtube lumeasatuluitv

A XI-a ediţie a Târgului AGRALIM. Cel mai important eveniment agrar din Regiunea de Nord-Est a ţării îşi deschide porţile în septembrie

Share Button

În fiecare toamnă, Iaşul devine polul agriculturii din Regiunea de Nord-Est prin organizarea celui mai amplu eveniment dedicat sectorului agricol – Târgul pentru Fermieri AGRALIM. În acest an, a XI-a ediţie a Târgului AGRALIM se va desfăşura în perioada 19-22 septembrie, la Centrul Expoziţional Transagropolis Leţcani, Iași, DE583.

AGRALIM, un orășel agricol vizitat de mii de fermieri

Anual, AGRALIM este vizitat de mii de fermieri, şefi şi proprietari de ferme, antreprenori, ingineri, tehnicieni, maiştri şi specialişti în domeniu, producători agricoli, oameni de afaceri din sectorul agrar din Iaşi, Botoşani, Suceava, Neamţ, Bacău şi Vaslui. „Târgul nostru“, „orășelul agricol“ sunt expresii ale ataşamentului fermierilor din Moldova pentru AGRALIM, cuvinte pe care le folosesc frecvent referindu-se la cel mai important eveniment agricol al regiunii. Aceştia sunt obișnuiți să găsească anual la AGRALIM specialiști, tehnicieni, parteneri de discuție cu care să-și împărtășească experiențele, nevoile, să afle ce e nou, să facă cea mai bună achiziție.

Peste 150 de companii au spus DA ediţiei AGRALIM 2019

Peste 150 de furnizori de maşini, tractoare, echipamente şi tehnică agrară, uscătoare, silozuri, maşini de transport cereale, tehnologii și echipamente pentru irigaţii, sere şi solarii, material săditor, seminţe, pesticide şi îngrăşăminte chimice, echipamente şi tehnologii pentru creşterea animalelor, nutreţuri combinate şi hrană pentru animale, produse de uz veterinar, servicii de certificare agricultură ecologică, bicombustibili, servicii financiare şi leasing, soluţii informatice pentru agricultură şi-au anunţat deja prezenţa la ediţia din acest an a Târgului AGRALIM.

Program complex de evenimente la ediţia din acest an

Principalele repere ale programului AGRALIM: Forumul Agricol „Rolul Regiunii de NE în dinamica agricolă a României“ (joi, 19 septembrie), conferinţe, seminarii şi întâlniri de lucru organizate în CASA FERMIERILOR (vineri, 20 septembrie, şi sâmbătă, 21 septembrie), Festivalul Micilor Producători Agricoli (sâmbătă, 21 septembrie, și duminică, 22 septembrie), vizite organizate la fermele de elită din judeţ (joi, 19 septembrie – sâmbătă, 21 septembrie).

Programul de vizitare este: joi, 19 septembrie, între orele 12,00-18,00,

vineri, 20 septembrie – sâmbătă, 21 septembrie, între orele 9,00-18,00, şi

duminică, 22 septembrie, între orele 9,00-14,00.

Pentru detalii despre Târgul AGRALIM vă invităm să accesaţi

www.agri-events.ro, e-mail agri.events@abplus.ro sau telefon 0755.227.587.

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.