80% din suprafața agricolă, fără asigurare agricolă

România este codaşă la asigurările agricole. Fermierii români, mai ales cei cu exploataţii de mici dimensiuni, preferă să facă agricultură fără această plasă de siguranţă. Şi pentru că aceştia au cea mai mare pondere în agricultură, 80% din suprafaţa agricolă este neasigurată. Sorin Plimbăţoiu (foto), broker de asigurări agricole, pune acest fenomen pe seama situaţiei economice precare a fermierilor români.

2008-2009, vârful asigurărilor agricole

Potrivit datelor statistice, ţara noastră are cca. 10 milioane hectare de teren arabil, din care 4,5 milioane de hectare sunt în proprietatea unor persoane juridice. Din această suprafaţă sunt asigurate peste 3,6 milioane ha.

„Adoptată în 2002, Legea asigurărilor agricole avea menirea de a determina producătorii agricoli să-şi asigure culturile. Apogeul asigurărilor a fost atins în anul agricol 2008-2009, când statul a condiţionat acordarea subvenţiilor agricole de încheierea unor poliţe de asigurare. În prezent, în România au mai rămas doar două firme de asigurări agricole. Este o situaţie generată de riscurile fantastic de mari pe care nicio societate nu îşi permite să le asigure, respectiv seceta şi inundațiile. A existat la un moment dat o lege prin care aceste riscuri erau acoperite, Legea nr. 381, dar care în momentul de față este abrogată.

În România, în general, doar marii fermieri încheie astfel de poliţe, iar asigurările agricole reprezintă mai puţin de 3% din piaţa românească a asigurărilor. În consecinţă, doar 20-25% din suprafaţa agricolă a ţării este asigurată.“

O verigă tehnologică lipsă

Sorin Plimbăţoiu spune că piaţa restrânsă a asigurărilor agricole din România şi dezinteresul fermierilor faţă de încheierea poliţelor de asigurări au o singură explicaţie.

„Este extrem de puţin, iar fenomenul poate fi explicat de situaţia economică a fermierilor care primesc subvenţiile cu întârziere şi care stau destul de prost cu lichidităţile. Fermierii mici, care consideră mult prea scumpe asigurările agricole, preferă să lucreze fără această plasă de siguranţă. Din punctul meu de vedere, asigurările agricole ar trebui privite asemeni unei verigi tehnologice. Ca și costuri sunt destul de reduse, undeva la 10 euro pe hectar. Nu este un cost fantastic de mare, iar asigurările se pot plăti şi în rate. Societăţile de asigurări suportă daunele provocate de riscurile generale, furtună, grindină, îngheţ timpuriu, prăbușire sau surpare de teren, iar statul inter­vine şi plăteşte despăgubiri în caz de calamităţi, secetă excesivă, inundaţii sau îngheţ puternic. Culturile pe care fermierii şi le asigură sunt în special cele de câmp, porumb, floarea-soarelui, grâu.“

Subvenţionarea asigurărilor agricole

La începutul anului trecut, reprezentanţii Asociaţiei profesionale a companiilor locale de asigurare (UNSAR) şi-au manifestat intenţia de a propune Guvernului revizuirea legislaţiei fondurilor europene. Miza acestei propuneri este subvenţionarea cu până la 65% a primelor de asigurare achiziţionate de fermierii locali. Aceştia susţin că subvenţionarea primelor de asigurare este imperativă în contextul în care fermierii români trebuie să concureze cu agricultorii din alte state europene. Un alt argument adus de reprezentanţii UNSAR este acela potrivit căruia în fiecare an se pierd circa 30 de milioane de euro din banii alocaţi de UE  pentru perioada 2014-2020. De fapt, spun aceştia, pentru că nu s-au cheltuit fondurile, România a pierdut până acum cca. 60 de milioane de euro. În momentul de faţă, cel mai scump risc de pe piaţa românească este cel de secetă. Explicaţia este că un produs viabil care ar acoperi seceta este foarte scump și în consecinţă nu toţi fermierii îşi vor permite să încheie o astfel de poliţă de asigurare. Ca urmare, asiguratorii spun că numărul fermierilor care îşi vor asigura culturile împotriva secetei ar fi foarte mic, doar fermierii cei mai expuşi secetei optând pentru o astfel de poliţă.

Laura ZMARANDA

Revista Agrobusiness nr. 2, 16-31 ianuarie 2017 – pag. 18-19