Afaceri

Un aer de prospețime – atelier MADI, pasiunea unei femei de afaceri

Share

Diana Elena Ignat este o persoană care are așteptări mari, încrezătoare în capacitatea sa de a face față provocărilor care pot apărea, în așa fel încât totul să iasă bine. Aceasta încearcă să muncească și să își stabilească obiective realiste în mod constant și îi iese minunat! Odată ce și-a definit criteriile, ia măsurile necesare pentru atingerea lor. După aceleași rigori a deschis în Iași Atelier MADI.

Entuziasmul și apariția Atelierului MADI

– Vreau să-mi spuneți povestea afacerii dumneavoastră, respectiv cum ați pornit pe această cale

– Visul afacerii mele a început încă din primul an al facultății. M-am înscris la Facultatea de Horticultură, specializarea Peisagistică convinsă fiind că îmi place să lucrez cu natura, cu plantele. Pe parcurs nu mi-am schimbat această idee, dar simțeam că nu sunt atrasă de grădini, ci de arta florală. Am început acest drum din pasiunea de a crea mici aranjamente florale, pe care le ofeream la început prietenilor și familiei. Fiind încă studentă, nu mă gândeam pe atunci că voi reuși prea curând să îmi deschid propria afacere. Cu timpul numărul comenzilor a început să crească, entuziasmul meu creștea și el, apărând astfel și primele solicitări pentru decorarea sălilor de evenimente, iar acest lucru mi-a dat curaj să deschid atelierul cu numele Atelier MADI. Acum funcționăm atât ca florărie, cât și ca agenție de organizare de evenimente. Vreau să le induc clienților ideea că o floare, cât de mică, aduce cu ea un amalgam de emoții.

– Cum vă descurcați pe „piața florilor“, știind că există o concurență foarte mare în acest moment?

– Într-adevăr, este o concurență foarte mare pe piață, dar consider că fiecare dintre noi are acel atuu care îl face special și diferit în ochii celorlalți! Eu împreună cu colegii mei încercăm să menținem o legătură strânsă cu clienții noștri și le transmitem din energia noastră pozitivă, din pasiunea cu care lucrăm la fiecare detaliu și cred că acest lucru îi face să revină cu drag de fiecare dată, ba chiar să mi se prezinte cu ei și clienți noi.

Emoțiile și energiile pozitive, la ordinea zilei

– După părerea dumneavoastră, care este cea mai mare provocare în acest tip de afacere?

– Cea mai mare provocare în domeniul floristic este satisfacerea clientului. Mereu încercăm să fim atenți la dorințele lor, la detaliile pe care ni le dau atunci când le preluăm comenzile, în așa fel încât rezultatul final al muncii noastre să le depășească așteptările. Fiind un domeniu care implică artă și creație, trebuie să fii mereu la curent cu noutățile. De la an la an se schimbă trendurile, cromaticile, stilul design-urilor florale și de aceea trebuie să ținem pasul cu ele, să participăm la cursuri, la demonstrații florale și, cel mai important, să discutăm cu clienții, să le înțelegem dorințele și mai ales să ajungem la sufletele lor.

– Cât se investește și în cât timp se amortizează investiția?

– Este un domeniu în care mereu se fac investiții, în care mereu trebuie să vii cu ceva nou pentru a rezista. După niciun an de experiență pe piață am ajuns la concluzia că investiția e direct proporțională cu profitul. Cu cât vrei să câștigi mai mult, cu atât trebuie să investești mai mult, iar investiția se amortizează treptat.

– Este o afacere profitabilă? Îi sfătuiți și pe cei pasionați de ceea ce faceți să pornească o afacere de acest gen?

– Eu nu am pornit această afacere cu ideea de a face profit. Am pornit în acest domeniu cu dragoste pentru flori și mai ales pentru oameni, pentru că prin flori transmitem mai departe emoțiile noastre. Îi sfătuiesc pe toți cei care au o pasiune și vor să o dezvolte să lupte pentru ea. Atunci când lucrezi cu pasiune, când iubești ceea ce faci, când ești dedicat, de fapt nu mai simți că muncești, ci că te joci cu lucrurile frumoase, le vezi ca pe o oază de relaxare, ca pe o evadare din rutina zilnică.

– Cum vă vedeți peste 5 ani?

– Nu mă pot hotărî și nu știu unde să mă opresc cu visele. Îmi doresc în viitor să țin cursuri de design floral, cred că asta e dorința cea mai mare în momentul de față. Dar, pe lângă asta sunt și altele mai mici, precum menținerea unor ateliere de creație florală pentru persoane cu probleme de sănătate, un fel de terapie prin flori. Trăim în era aceasta a vitezei și a lipsei de timp, de aceea consider foarte importante momentele de relaxare, în care să uităm de tot și să ne concentrăm pe noi, să ne bucurăm de lucrurile mici. Asta vreau să se întâmple în cadrul acestor ateliere, să lăsăm la intrare grijile, stresul și tot ce ne afectează negativ și să intrăm într-un alt spațiu, unde să circule doar emoții și energii pozitive.

Beatrice Alexandra MODIGA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *