UE și definiția vegetarianismului

Peste 3.300 de produse alimentare și alcoolice protejate de o etichetă cu indicație geografică: aceasta este ceea ce Uniunea Europeană oferă astăzi consumatorilor pentru a le garanta autenticitatea. În timp ce aceste produse provin în principal din UE (96,5%), este posibil să le găsim și dincolo de frontierele comunitare, indiferent dacă este în Cambodgia, Mexic sau Brazilia.

Există trei tipuri de indicații geografice recunoscute de UE:

• Denumirea de origine protejată (DOP) se referă la produsele a căror producție, prelucrare și dezvoltare au avut loc într-o anumită zonă geografică, utilizând know-how-ul producătorilor și ingredientelor locale din regiunea în cauză.
• Indicația geografică protejată (IGP) se referă la produsele a căror calitate sau reputație este legată de locul de producție, prelucrare sau preparare, dar ale căror ingrediente nu provin neapărat din zona geografică respectivă.
• Specialitatea tradițională garantată (STG) se referă la produse a căror compoziție sau mijloc de producție au un caracter tradițional fără a avea vreo legătură specială cu o anumită zonă geografică.

Stabilirea unei legislații privind indicațiile geografice europene face posibilă protecția împotriva falsificării: producătorii pot, dacă este necesar, să se bazeze pe recurgerea la instituțiile europene pentru a-și proteja monopolul. În cadrul UE, indicațiile geografice permit condiții de concurență echitabile între producătorii de bunuri care poartă aceste indicații.

Pentru a obține eticheta de recunoaștere, producătorii trebuie să prezinte specificații precise, care trebuie validate de Comisie. Dacă cererea este acceptată, producătorul va trebui să o respecte scrupulos, cu riscul de a pierde dreptul de a folosi eticheta în caz de eșec.

Recunoașterea indicațiilor geografice europene este, de asemenea, o problemă pentru comerțul exterior. În 2010, acestea reprezentau 15% din exporturile agricole din UE, potrivit unui studiu comandat de Comisia Europeană. În cadrul negocierilor comerciale bilaterale, Comisia include acum clauze care recunosc indicațiile geografice pentru a proteja producătorii europeni împotriva concurenței externe. De exemplu, acordurile cu Canada (CETA) și Japonia (JEFTA) recunosc fiecare câteva sute de indicații geografice europene.

Baza de date eAmbrosia face posibilă găsirea produselor protejate de o etichetă de indicație geografică europeană pentru fiecare țară în care sunt găsite, stat membru UE sau nu.

Un comitet al cetățenilor a prezentat la începutul lunii noiembrie 2020 o inițiativă a cetățenilor europeni (ICE), care solicită Comisiei Europene să propună etichetarea obligatorie a tuturor produselor alimentare folosind trei pictograme. Acestea ar indica dacă sunt „non-vegetarieni“, „vegetarieni“ sau „vegani“.

Într-un context de liberă circulație a persoanelor și a mărfurilor „este dificil pentru vegetarieni și vegani să stabilească ce alimente sunt potrivite pentru ei“, explică cetățenii la inițiativa acestei abordări. Deci, trebuie să „se uite la lista ingredientelor dintr-un produs alimentar“ pentru a vedea dacă se potrivește cu dieta lor. Și acest lucru „fiind extrem de atent la ingrediente ambigue care ar putea fi la fel de bine de origine animală sau vegetală“.

Vegetarian: persoană care exclude carnea și peștele din dietă.

Vegan: persoană care exclude din alimentație orice aliment de origine animală (cum ar fi ouă sau brânză, de exemplu).

La fel, utilizarea produselor de origine animală, în special în timpul procesului de producție, este uneori dificil de detectat.

Mai larg, există diferite definiții ale termenilor „vegetarianism“ și „veganism“. În prezent, nu există o definiție europeană obligatorie care „permite anumitor companii să mențină o vagă semantică în rafturi“.

Este așadar necesară clarificarea etichetării pentru consumatori, dar și pentru producători deoarece „acest câmp lexical nu este întotdeauna utilizat în mod consecvent și poate fi confuz“. O definiție europeană ar permite furnizarea de informații simple, fiabile și universale consumatorilor, care caută produse fără carne.

Mai multe studii naționale mai mult sau mai puțin recente compilate de Wikipedia arată că 30 de milioane de europeni se consideră vegetarieni sau vegani. Cu toate acestea, nu există cifre oficiale și precise la nivelul UE obținute dintr-o metodologie armonizată.

Potrivit diverselor sondaje efectuate în 2016 și 2017 în toată Franța, între 1 și 5% dintre francezi susțin că sunt vegetarieni. Cu toate acestea, 41% dintre francezi „spun că și-au crescut consumul de produse vegetale în ultimii doi ani“ și 26% spun că sunt vegetarieni ocazionali, potrivit unui studiu Lesieur realizat în 2017.

UE și definiția vegetarianismului

Cu toate acestea, deja în 2011 un regulament care obligă producătorii să furnizeze anumite date alimentare (ingrediente, data expirării, condițiile de depozitare etc.) a solicitat Comisiei să definească legislația cu privire la indicația opțională „a acceptabilității“ unui aliment pentru vegetarieni sau vegani.

Abia în programul său de lucru pentru 2018 Comisia menționează că, în cele din urmă, „lucrările pregătitoare“ au început în 2019 pentru a finaliza punerea în aplicare a textului din 2011.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU