Rezervele alimentare, utile sau inutile?

În ultimul deceniu, populaţia mondială a fost obişnuită cu stabilitatea producţiei agricole. Problemele legate de nivelul acesteia din anumite regiuni ale lumii au fost reechilibrate de creşterea producţiei în alte regiuni. Într-o anumită parte a lumii este uşor să susţii că rezervele alimentare sunt inutile atât timp cât tu eşti gata să exporţi ca urmare a stocurilor excedentare.

O relaţie greu de definit

În acest an seceta din estul Europei şi vremea ploioasă din SUA au determinat actorii implicaţi pe pieţele produselor agricole să anticipeze o reducere a stocurilor şi o creştere a preţurilor. Există de mai bine de trei ani un scenariu similar, cu mari extreme, care a condus la creşterea fulminantă a preţurilor produselor agricole, antrenând embargouri la export, revolte şi creşterea în lume a numărului de persoane care suferă din cauza foamei.

Variaţia producţiilor, observată după anul 2006, este rezultatul forţelor naturale sau al schimbărilor climatice? Este probabil foarte mult să atribuim aceste evenimente precise unei cauze sau alteia.

Ceea ce trebuie să ştim este faptul că există în trecutul nostru decenii (cum a fost cel cuprins între 1996 şi 2006, care a cunoscut puţine probleme legate de nivelul producţiilor agricole) şi perioade cum a fost aceea cuprinsă între 1930-1940, când producţia nu era stabilă. Schimbările climatice, spunem noi, duc la creşterea potenţialului variabilităţii şi antrenează modificări în zonele de producţie agricolă de pe glob.

Rezervele publice

Oricare ar fi problemele producţiilor agricole neregulate, politica corectă de protejare a producătorilor şi consumatorilor rămâne aceeaşi: rezervele (stocurile).

Seceta din Rusia şi vremea umedă din SUA au dus la creşterea preţurilor produselor agricole. Astăzi din ce în ce mai mulţi formatori de opinie vorbesc de constituirea de rezerve. Este din ce în ce mai evident că structurile comerciale nu pot fi incitate să deţină rezerve, iar în acelaşi timp producţia agricolă mondială nu este suficientă pentru a răspunde cererii în creştere. De aceea este nevoie de rezerve publice.

Cercetarea agricolă continuă să contribuie la creşterea nivelului randamentelor, însă noi trebuie să utilizăm anii cu supraproducţie pentru a crea rezerve care să fie suficient de mari şi care să poată contracara problemele ce pot apărea în anumite zone mari exportatoare. Prezenţa rezervelor poate duce la stabilizarea pieţelor în anii cu producţie adecvată, dar acestea trebuie să fie corelate cu instrumente care să împiedice distorsionarea pieţelor în perioadele sau când producţia este insuficientă.

Este evident că rezervele pot proteja consumatorii, dar şi agricultorii consideră că prezenţa rezervelor le poate da posibilitatea să obţină un preţ corect pentru recoltele lor.

Se spune că rezervele reprezintă o consolă a pieţei, ceea ce se traduce prin menţinerea unui preţ inferior costului de producţie. Cu o politică a stocurilor prost administrată putem vorbi despre acest lucru.

Pentru a da garanţii consumatorilor, rezervele trebuie să fie suficient de mari pentru a-i proteja împotriva marilor fluctuaţii de preţ. Programul de rezervă publică trebuie să fie suficient de credibil pentru a reduce la minim perturbaţiile schimburilor internaţionale, prin impunerea unor restricţii comerciale şi a unei restricţii asupra previziunilor realizate de către ţările exportatoare şi importatoare. Pentru a fi corecţi cu agricultorii, preţul trebuie să fie suficient de mare pentru ca ei să câştige cea mai mare parte a venitului lor de pe piaţă.

Dr. ing. Cătălin ROŞCULETE

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email