Produsele agricole, la preţuri de batjocoră

Ca fiu de ţăran de pe Valea Oltului, am cunoscut truda părinţilor mei, în general a ţăranului român, de a smulge pământului roadele sale pentru a fi puse pe masa semenilor noştri.

Dragostea ţăranului faţă de pământ a fost şi va rămâne mai mare decât dragostea de frate. A iubit pământul şi animalele din curtea sa ca pe proprii copii. A fost şi este harnic, înţelept, îngăduitor, iertător şi răbdător. Întotdeauna şi-a pus speranţa într-un viitor mai bun pentru el şi pentru copiii săi.

În toate timpurile, mai-marii zilei i-au promis un trai mai decent şi l-au minţit. De fiecare dată i-a iertat, cu speranţa că într-o bună zi va fi soare şi pe ogorul său. Speranţele au fost mai mari după 1990. Considerat ca o pasăre zburătoare ţinută în colivie până în anul 1989, i s-a dat drumul să zboare, dar cu aripile frânte, tăiate.

Sufocat de biruri şi de neputinţă

Astăzi, birurile lui sunt mai grele ca niciodată. Toate preţurile produselor în amonte de agricultură (motorină, îngrăşăminte, pesticide, maşini, tractoare etc.) au crescut de sute de ori, comparativ cu preţurile produselor agricole. Este batjocorit ca nicicând, i se fură munca, iar când îşi cere drepturile este umilit şi înşelat, încât valoarea muncii sale se reduce la minimum.

În toate ţările dezvoltate din Europa, inclusiv din SUA, preţul produselor agricole sunt stabilite în funcţie de cheltuielile la unitatea de suprafaţă, de cerinţele produselor respective pe piaţa internă şi externă, cu cel puţin un an de zile înainte, când de obicei anul agricol începe cu data de 1 septembrie.

Acest preţ minim garantat pentru produsele agricole este stabilit de către statul şi guvernul fiecărei ţări. Numai la noi nu se poate, şi se sugerează că suntem în economia de piaţă, iar statul nu mai are nicio răspundere, deşi în celelalte ţări Europene economia de piaţă datează de sute de ani şi totuşi guvernele respective se implică în agricultură.

Stârpeşte-i, Doamne, pe samsari!

Produsele ţăranului român sunt la îndemâna procesatorilor şi a engrosiştilor, care stabilesc preţuri de batjocură. Sunt un nostalgic după ce a fost bun pentru agricultură înainte de 1989, România fiind o ţară exportatoare de produse vegetale, horticole şi zootehnice. Acum importăm peste 75% din necesarul de hrană pentru populaţia ţării noastre, în timp ce potenţialul uman şi pedologic al ţării noastre poate asigura hrana pentru 70-80 milioane de locuitori.

Producătorii agricoli nu cer preţuri care să-i îmbogăţească, doresc numai ca munca lor să fie cât de cât apreciată, permiţându-le să practice în continuare această ocupaţie de milenii.

Producătorii agricoli n-au cerut preţuri exagerate, mă refer la câteva culturi de importanţă naţională, în funcţie de calitatea fiecărui produs: grâu 0,6-0,7 lei/kg, porumb boabe 0,5-0,6 lei/kg, floarea-soarelui şi soia 1-1,2 lei/kg. Ei sunt de acord să câştige şi producătorul, şi procesatorul, şi comerciantul. Dar la noi câştigă numai procesatorul şi mai ales comerciantul, iar producătorul agricol este în pierdere totală. Agricultura, şi înainte de 1989 şi după, a făcut protecţie socială, pentru ca cei care consumă să cheltuiască cât mai puţin pe produsele agricole.

Când, din cauza unor condiţii climaterice deosebite (2005, 2007), producţiile agricole au fost compromise, procesatorii au mărit imediat preţurile la produsele finite cu până la 50%. În anii favorabili (2008, 2009) au scăzut preţul de achiziţionare a materiei prime, fără să scadă preţurile la produsul finit. În pierdere sunt producătorii agricoli şi consumatorii.

De felul meu sunt optimist şi poate tocmai de aceea am încredere în Conducerea Ministerului Agriculturii că va veni în sprijinul producătorilor agricoli, aşa cum sprijină în momentul de faţă subvenţionarea cu motorină pentru culturile ce se înfiinţează în această toamnă, dar şi cu alte facilităţi.

Consider că ieşirea din criză a României se poate realiza şi cu acest sector al economiei naţionale, agricultura, în condiţiile când populaţia globului creşte, nevoia de hrană de asemenea creşte, suprafaţa agricolă pe cap de locuitor scade, iar încălzirea globală, efectul de seră influenţează din toate punctele de vedere planeta.

Preţurile oferite la produsele de bază, grâu, orz, orzoaică, porumb boabe, de 0,30-0,40 lei/kg, sau la floarea-soarelui, soia, de 0,6-0,7 lei/kg, sfidează munca trudnică zilnică a ţăranului român, ducându-l la sapă de lemn, nemaiputând să-şi cultive palma de pământ primită de la părinţii şi bunicii lui, lăsând sute de mii şi milioane de hectare necultivate.