Problemele agriculturii, în dezbatere publică

La Departamentul de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ de la Iaşi s-a desfăşurat o amplă dezbatere cu tema „Agricultura – bani europeni pentru o afacere de viitor“, la care au participat deputatul Adrian Rădulescu, Mihai Lungu, om de afaceri, Cristian Şurubaru, expert pe afaceri instituţionale europene, fermieri, numeroşi studenţi. Discuţiile au vizat modalitatea de trecere de la agricultura de subzistenţă la cea de piaţă, atragerea tinerilor în activităţile din agricultură, cooperativele – o soluţie posibilă de dezvoltare a agriculturii româneşti şi, nu în ultimul rând, accesarea şi utilizarea fondurilor europene.

Pasul uriaş de la subzistenţă la performanţă

A existat părerea entuziastă potrivit căreia – a subliniat deputatul Adrian Rădulescu –, odată trecută la economia de piaţă şi având la dispoziţie şi fonduri europene, agricultura se va organiza, vor apărea ferme, se vor construi depozite, marketingul va deveni o practică curentă etc, or viaţa a demonstrat că toate acestea s-au dovedit doar vise, mai ales că asocierea ca formă de organizare cunoscută de peste o sută de ani în Europa este în continuare privită cu suspiciune de majoritatea fermierilor români. Se uită, de asemenea, că performanţele obţinute în agricultura ţărilor dezvoltate au fost posibile doar prin implicarea statului atât în conservarea terenurilor cât şi în reindustrializarea agriculturii care presupune un mare efort financiar. Degeaba vorbim despre potenţialul României că poate hrăni 80 milioane de oameni atât timp cât nu avem o piaţă de desfacere. Mai elocvent este faptul că oamenii stau zile întregi pe marginea şoselelor aşteptând să le cumpere cineva marfa cu preţuri care, de regulă, abia le acoperă cheltuielile. Aşa stând lucrurile, care este rostul Ministerului Agriculturii şi al organelor din subordine?

Tinerii, din nou acasă

„Nu o dată mergând prin sate, a subliniat un participant, profesorul Ion Mitrache, am constatat eforturile îndreptate în direcţia modernizării localităţilor: asfalt, apă curentă, canalizare. Mă întreb însă pentru ce cheltuim aceşti bani, de vreme ce pe o uliţă se mai află doar ici-colo câte o familie de tineri? Cum trebuie repopulate satele cu familii tinere care să valorifice această bogăţie, pământul? Răspunsul este unul singur: programe care să-l determine pe tânăr să nu mai plece la cules de căpşune sau portocale, ci să rămână în sat. Dar pentru aceasta e nevoie de cointeresare, or ceea ce oferă statul tinerilor prin programele pentru care s-a făcut atâta caz este total insuficient.“

Există în România societăţi sau asociaţii agricole puternice unde se lucrează la standarde europene ce utilizează doar 12 la sută din suprafaţa agricolă totală, restul cuprinzând micile gospodării unde se practică aşa-zisa agricultură socială. Aici trebuie intervenit astfel încât agricultura să poată produce mai mult şi, mai ales, să-şi poată vinde produsele, nu la marginea drumului. Din păcate însă trebuie să sperăm că, în afară de iureşul de vorbe, nu s-a făcut nimic în această direcţie.

Bani europeni pe apa sâmbetei

„În ultimii 20 de ani, a subliniat Mihai Lungu, om de afaceri şi fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii, România n-a avut plan de perspectivă nici într-un domeniu şi deci nici în agricultură. Vorbim de bani europeni, eu vă pot spune că ne-am bătut joc de aceştia. Cum se explică faptul că aproape jumătate din investiţiile făcute pe bani europeni, prin fonduri SAPARD, sunt în faliment? S-au construit cu bani europeni, ca să dau un exemplu, abatoare cu o capacitate de 500-600 de capete de porci zilnic. Ele dau faliment pentru că în România funcţionează «abatoarele de garaj», unde se sacrifică 50-60 de porci pe zi, dar care au uriaşul avantaj că lucrează la negru. Şi chiar dacă ar funcţiona abatoarele construite cu bani europeni n-ar putea concura pe piaţa comună cu cele unde se sacrifică 5-6,000 de porci zilnic.“

Pentru unii mumă, pentru alţii …

S-a ridicat, de asemenea, problema discriminării care se practică în cadrul Uniunii Europene. Dacă în Danemarca, de exemplu, subvenţiile asigură circa 40 la sută din cheltuieli la unitatea de suprafaţă, în România fermierul primeşte doar 10 la sută.

Mulţi dintre cei prezenţi au ridicat probleme legate de formularistica greoaie, de birocraţia omniprezentă în accesarea fondurilor europene, de relaţiile cu băncile.

„Aş fi vrut ca la această discuţie să participe mai mulţi oameni ai satului, a spus Ion Axinte din Flămânzi – Botoşani, care să vă spună câte întâmpină atunci când se adresează bancherilor pentru un credit, trecând peste obtuzitatea funcţionarilor de la care, în sfârşit, au reuşit să primească aprobările necesare pentru un proiect.“

„E firesc, a intervenit Adrian Rădulescu, de vreme ce cel mai bun client al băncilor este statul, astfel încât bancherul nu mai este interesat să-şi complice existenţa cu un împrumut pentru un fermier oarecare.“

Dezbaterea a constituit un bun prilej pentru a evidenţia încă o dată problemele cu care se confruntă agricultura românească prin încercarea de a moderniza spaţiul rural şi deblocarea potenţialului său economic, prin reformarea profundă a structurii exploataţiilor agricole, dar şi prin simplificarea şi ameliorarea managementului fondurilor destinate agriculturii.

Nu s-au dat, fireşte, soluţii, acestea urmând să vină din partea celor care diriguiesc treburile ţării.

Stelian CIOCOIU