Pionieri în crearea unui nou hibrid în sectorul ovin

Pe Cristian Ana și Marius Preda, crescători de oi pentru carne din rasele Texel și Hampshire, i-am cunoscut la un târg dedicat agriculturii. Erau prezenți acolo pentru a prezenta rezultatele unui proces de selecție și infuzie derulat pe parcursul a nouă ani. Grație ambiției și eforturilor lor, în sectorul ovin a avut loc o premieră. Cei doi crescători sunt singurii din țară care au încrucișat aceste două rase, iar rezultatul infuziei este un hibrid foarte bine proporționat în ansamblu pentru care speră să obțină omologarea.

Profesii diferite, același obiectiv

Cristian Ana și Marius Preda au profesii total diferite. Primul dintre ei este doctor veterinar, iar al doilea este antrenor de schi. Și totuși diferențele profesionale nu i-au împiedicat să împărtășească aceeași viziune și să dezvolte un proiect prin care să aducă genetică de înaltă calitate în sectorul ovin. Printr-o coincidență fericită, amândoi optaseră pentru creșterea unor rase similare de oi pentru carne. Dl Preda importase din Franța, o țară despre care spune că este campioană în genetică, un lot de 60 de exemplare din rasa englezească Hampshire. Era totuși dificil pentru că, spune el, nu avea alături un specialist. În schimb, doctorul veterinar Cristian creștea oi Texel, o rasă originară din Olanda. Începuse totul dintr-o pasiune, dar după primul an de exploatare a rasei, când a obținut de la zece femele 22 de miei, și-a spus că totul s-ar putea transforma într-o afacere. Nu avea însă puterea de a realiza singur un efectiv mare. Împrejurările au făcut în așa fel încât cei doi să se cunoască și să descopere că aveau planuri comune în ceea privește dezvoltarea unui business în zootehnie. Mai apoi similaritățile dintre cele două rase i-au convins să înceapă un experiment de metisare. Astăzi au ajuns la un efectiv de aproximativ 370 de exemplare, iar animalele lor sunt crescute în stabulație, într-un grajd din vechea generație, dar modernizat. Sistemul agreat a fost cel semideschis, aceasta însemnând că oile dispun de un spațiu acoperit, dar că pot ieși și într-o zonă deschisă flancată de pânze antivânt.

De ce oi pentru carne

Deși în România crescătorii de oi sunt axați în principal pe rasele tradiționale, interlocutorii de față susțin că rasele pentru carne sunt mult mai rentabile. În primul rând pentru că este mai ușor de întreținut și pentru că în cazul unei astfel de ferme nu este nevoie de atât de multă forță de muncă. Pe acest principiu, fiecare dintre ei a ales o rasă recunoscută în toată lumea pentru producția dată și calitatea ei. Rasa de oi Texel, spune doctorul veterinar Cristian, are carnea mai densă, dar calități gustative mai slabe, în vreme ce rasa Hampshire vine cu aportul gustului. Masculii ambelor rase au potențialul de a atinge 110 kg. În urma selecției și infuziei dintre cele două rase au obținut rezultate extraordinar de bune pentru că mieii au luat cele mai bune calități ale părinților. Aceștia ating aceeași greutate ca a părinților, doar că viteza de creștere, adaptabilitatea și imunitatea sunt mult mai mari. În plus, hibrizii obținuți au marele avantaj de a se preta atât pentru creșterea în stabulație, pentru că valorifică foarte bine furajul, dar pot fi foarte bine crescuți și pe pășunile de șes sau montane, în conformația lor corporală centrul de greutate fiind foarte jos. Încurajați de această reușită, au vândut hibrizi și crescătorilor de rase locale Țigaie, Țurcană și au ieșit niște produși extraordinari. Pentru România infuzarea celor două rase a fost o premieră, crescătorii din Mizil fiind pionerii acestui proces de selecție și ameliorare. Cei doi spun că vor continua să adapteze dimensiunea efectivului la cerințele pieței, dar calitatea superioară a geneticii va rămâne în continuare crezul de bază al business-ului.

Un preț mai mare, calitate pe măsură

Să respecți doleanțele pieței este crucial pentru sustenabilitatea unei afaceri. Însă, potrivit dlui Preda, pe piața din România carnea de porc și pasăre au monopol. În primul rând pentru că există o tradiție în consumul lor și pentru că sunt mai ieftine. Kilogramul de carne de oaie are preț mai ridicat, iar calitatea nu se ridică tot timpul la nivelul exigențelor consumatorilor care renunță ulterior să mai cumpere și de aceea procentul vânzărilor în volumul total al pieței românești este mai restrâns. Valorificarea pe piața externă, în special către țările arabe, este considerată o salvare pentru oieri, însă, spun cei doi interlocutori, din punct de vedere geopolitic stăm foarte prost pentru că lumea arabă este măcinată de război. Și totuși animalele din ferma de la Mizil nu rămân nevalorificate. Printr-un marketing adecvat, au reușit să se impună pe piața internă, dar și externă, spre aceasta din urmă valorificând mare parte din exemplare. Mieii (care pot cântări la fătare 7 kg) sunt comercializați după vârsta de trei luni, când se autoînțarcă, iar perioada de vârf a vânzărilor este în apropierea Sărbătorilor Pascale. Este de preferat ca aceștia să plece din fermă până în cinci luni, astfel încât să nu crească costurile de producție (hrana unui miel poate costa și un euro/zi). Animalele se vând în viu cu un preț aproximativ de 25 lei/kg. Prețul se justifică, spune dl Preda, prin randamentul foarte bun la sacrificare de aproape 60%. Acesta mai spune că, dacă după sacrificarea unui miel românesc rămâi cu 18 kilograme de carne în cel mai bun caz, în cazul hibrizilor poți obține până la 25 de kilograme. Deși au reușit să pătrundă pe piață, recunosc că este dificil să se mențină aici, mai ales atât timp cât nu toți jucătorii, în special intermediarii și consumatorii, înțeleg că toată lumea trebuie să câștige.

Potrivit celor doi crescători, în România ar trebui pus mai mult preț pe genetică, atât în cazul raselor locale, cât și al celor străine, iar statul ar trebui să înceteze să „premieze numărul în detrimentul calității și al rentabilității“. Subvenția principală din care supraviețuiește un fermier este cea pe suprafață, de aceea ar trebui să existe mai multă transparență în acordarea dreptului de a folosi pășunile. Aceștia susțin că organele de control ar trebui să fie mai atente pentru că sunt situații în care, pentru a atinge un număr cât mai mare, se înregistrează fictiv animale și în cadrul licitațiilor se ajunge uneori la prețuri aberante ale taxelor de pășunat. Mai mult, primăriile încasează enorm de mulți bani din această „afacere“, fără a-și îndeplini obligativitatea de a face aranjamentele pastorale.

În procesul de infuzie dintre cele două rase Texelul vine cu o carcasă foarte largă, cu prolificitate foarte bună de cca 2,2%, iar Hampshire-ul vine cu robustețe și are ancestral o rezistență mult mai bună în fața bolilor. Hibridul obținut a luat crupa și cutia toracică de la Texel și picioarele și robustețea de la Hampshire. Laptele său are caracteristici asemănătoare celui de la rasa Texel, o rasă mult mai productivă la lapte decât Hampshire. Experimentul lor nu se va opri însă aici pentru că au intenția de a face infuzie și cu alte rase, iar una dintre ele va fi cel mai probabil Berichon du Cher.

Laura ZMARANDA