Piaţa produselor agricole, în viziunea LAPAR

Piaţa produselor agricole româneşti este haotică, dezorganizată, la dispoziţia comercianţilor de ocazie, a depozitarilor monopolişti, care speculează presiunile scadenţelor, lipsa condiţiilor de stocare a producţiei şi, implicit, a posibilităţilor de negociere. Aceasta este convingerea fermierilor agricoli din România.

Sunt speculate, de asemenea, lipsa informaţiilor şi a consultanţei de piaţă, precum şi precaritatea sectorului zootehnic autohton – piaţă internă importantă pentru produsele agricole.

Legislaţia, ca şi cum nu ar fi

Totodată, lipsa unei legislaţii privind piaţa produselor agricole, a cutumei privind utilizarea contractelor ferme care prevăd preţul, modalităţi şi termene de plată prejudiciază agricultorii de venituri predictibile, implicit de programe de dezvoltare şi încurajează tranzacţiile ilicite.

Lipsa posibilităţii de predictibilitate a veniturilor agricultorilor implică o activitate haotică, o structură aleatorie de culturi sau decizii nesigure privind diversificarea activităţii cu profil agricol şi încurajează piaţa neagră.

Agricultorii au nevoie de posibilităţi de depozitare a producţiei în vederea negocierii termenilor de comercializare, de instituţionalizarea unui organism de reglementare a relaţiei între cerere şi ofertă, care să aducă în faţa lor multiple posibilităţi de valorificare a producţiei, precum şi cererile de viitor ale pieţei, pentru structurarea activităţii lor.

O piaţă importantă, determinantă pentru viitorul agriculturii, dar şi pentru asigurarea la nivel naţional a necesarului alimentar al populaţiei, o reprezintă dezvoltarea rapidă şi prioritară a sectorului zootehnic.

Pentru economia naţională, este extrem de important a oferi pieţei externe produse din carne şi lapte, în loc de produse agricole de bază, de a oferi pieţei interne produse româneşti controlabile calitativ şi cu preţ accesibil, să dezvolte oferta de locuri de munca în spaţiul rural, atât pentru activitatea zootehnică, cât şi pentru industria prelucrătoare de produse agrozootehnice.

Ca urmare, sunt de luat în considerare următoarele aspecte în cadrul unui program strategic, pe termen mediu şi lung, de dezvoltare a agriculturii:

Organizarea şi funcţionarea pieţei

Adoptarea unui astfel de act normativ trebuie să aibă în vedere cerinţele actuale ale pieţei interne şi externe, reglementarea relaţiilor producătorilor agricoli cu potenţialii beneficiari: comercianţi, depozitari sau procesatori, o distribuţie echitabilă a beneficiilor activităţii pe filiera producător-consumator, o calitate superioară a produselor agricole şi a produselor rezultate prin procesare.

Depozite zonale pe grupe de produse

Nicio piaţă organizată nu poate funcţiona corect, fără o ofertă concentrată, bine conservată şi capabilă de a specula momentele benefice ale valorificării. La acest moment, mare parte a producţiei agricole se valorifică din câmp, mai mult sau mai puţin legal, dar în mod cert la preţ oferit şi adeseori sub limita costului de producţie.

Depozitele existente, foste de stat şi privatizate, au devenit monopoluri private, extrem de costisitoare, în special din cauza lipsei de performanţă sau a necesităţii şi urgenţei depozitării produselor agricole. Programele europene de investiţii în acest domeniu creează facilităţi modeste unei categorii mici de agricultori, care îşi permit asemenea investiţii, dar nu pot fi rentabile decât marilor fermieri. În concluzie, soluţia cea mai eficientă, pentru acoperirea necesarului la majoritatea agricultorilor, o constituie construirea depozitelor în ferme, iar pentru grupurile de producători sau cooperative în zonă, structurate pe grupe de produse, necesită aport sporit al cofinanţării de la bugetul de stat.

(T.D.)