Pasiunea nu se „pensionează“ niciodată
Savin Mihaela din comuna Cuca, județul Galați, are o pasiune legată de conservarea legumelor și fructelor. Adeptă a alimentației naturale, simple și sănătoase pe baza prelucrării fructelor și legumelor bio din grădina proprie, întreprinzătoarea din Galați a pus și nume produselor sale „Cămara de la Dunăre“. Acestea au ajuns deja pe mesele orășenilor prin programul „Adoptă un țaran“ deoarece sunt produse tradiționale fără conservanți, coloranți și aditivi.
– Care este povestea „Cămării de la Dunăre“ și care a fost motivul care v-a atras către această activitate?
– Suntem o familie de ingineri horticultori care, odată ieșiți la pensie am părăsit orașul în favoarea unei vieți la țară, unde să punem în practică, de data aceasta pentru noi, experiența acumulată în 40 de ani de agricultură. Gospodăria noastră este una mixtă, de subzistență. Pe o suprafață de aproape jumătate de hectar îmbinăm tot ce înseamnă horticultură: solar cu legume, legume în grădină, o mare varietate de pomi fructiferi, mure, zmeură, struguri de masă și bineînțeles multe flori. Mai avem și un sector zoo cu păsări: găini, prepelițe, iepuri și o căpriță care ne-a binecuvântat de Paște cu trei iezi.
– În ce constă activitatea dumneavoastră?
– Activitatea noastră constă în faptul că vrem să trăim sănătos, simplu și curat. Suntem fericiți și mândri când tot ce punem pe masă știm că este produs de noi cu grijă cu multă dragoste. Surplusul produselor noastre îl comercializăm sub formă de fructe și legume proaspete, precum și conserve din fructe și legume procesate de noi.
– Ce puteți să ne spuneți despre procesarea acestor produse?
– Beneficiarii produselor noastre, în stare proaspătă sau conservate, sunt orășenii care ne-au adoptat prin programul „Adoptă un țăran“. Având o gospodărie relativ mică, nu avem cantități mari de produse excedentare, deci nici clienții noștri nu sunt mulți. Produsele sunt procesate în regim gospodăresc, artizanal, așa cum face orice gospodină responsabilă pentru familia ei. Asta și caută cei care trăiesc printre betoane: să vină la țară să rupă un măr din pom, cu mâna lor, să mănânce o roșie direct din grădină, fără să o spele și fără să le fie frică că se otrăvesc, să vadă cum coacem vinetele pe jar de lemn, cum zdrobim fructele și facem nectar și suc din ele.
– Ați beneficiat de fonduri europene sau ați avut fonduri proprii?
– Am încercat să accesăm fonduri europene, să ne dezvoltăm și chiar să facem din asta o afacere. Din păcate, nu suntem eligibili, iar vârsta a ajuns să ne fie primul impediment.
– Unde ați întâmpinat cele mai multe probleme?
– Problemele, chiar și într-o gopodărie mai mică sunt banii. Cu toate că am muncit o viață, avem niște pensii jenante, îmi este rușine când vine poștărița la poartă cu fluturașii de pensie. O altă problemă este apa, în zonă nu dai de apă nici la peste 100 metri adâncime. Depindem de apa de la rețea care se oprește când țipă plantele mai tare de sete! Am fost nevoiți să investim și să construim două bazine cu o capacitate de 30 m3 de apă. Nu mai zic că pe apă dăm bani mulți!
– Cum stați cu forța de muncă în zonă?
– Forța de muncă în agricultură este cel mai mare coșmar al celor care se înverșunează să mai producă ceva. Oamenii nu vor să mai muncească, nici măcar cu 100 lei/zi. Se mulțumesc cu ajutorul social și, când se termină, merg la furat. Noi, ca ingineri horticultori, am lucrat la CAP-uri, IAS-uri și aveam alt concept legat de țărani. Odată ajunși aici am avut un șoc cât de mult i-au schimbat în rău așa-zisa libertate și democrație. Așa că muncim doar noi, mai mult decât am făcut-o vreodată.
Beatrice Alexandra MODIGA
