Pădurile, atâtea câte au mai rămas
În fondul forestier proprietate publică a statului, în suprafaţă de aproximativ 3,4 milioane ha, administrat de Romsilva, nu s-au produs defrişări de vegetaţie forestieră. Pădurarii recunosc însă că sunt înregistrate în fiecare an unele tăieri ilegale de masă lemnoasă. Gheorghe Dima, inginer la Serviciul Împăduriri, din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor (RNP) – Romsilva, susţine că aceste tăieri nu au produs înlăturarea totală a vegetaţiei forestiere de pe suprafeţele respective.
Domnia sa a precizat că tăierile ilegale din fondul forestier de stat – furtul câtorva mii de metri cubi – nu reprezintă un pericol pentru stabilitatea ecosistemelor forestiere. Aici trebuie să ţinem cont de faptul că posibilitatea anuală de producție a pădurilor de stat se ridică la aproximativ 10 milioane mc de masă lemnoasă, din care se exploatează circa 9,5 milioane mc.
Pentru prevenirea şi contracararea faptelor ilegale, la nivelul RNP s-a întocmit un plan comun de acţiune prin care se monitorizează întreaga activitate din interiorul perimetrului silvic. Planul este gestionat de personalul Romsilva şi al Inspectoratului General de Poliţie.
Aceste structuri nu au reuşit totuşi să asigure ordinea silvică în toate zonele ţării. În domeniul privat asistăm la un adevărat jaf. În acest caz „hoții“, în general cu acceptul tacit al proprietarilor, au ras versanți întregi de munte și nu au pus nimic la loc, așteptând ca pădurea să se refacă singură.
Traian DOBRE
GÂNDURI PENTRU O PLANETĂ
Lumea se schimbă pe zi ce trece. Se modifică atitudini, se schimbă mentalităţi, noul apare tot mai sofisticat. Omul , subordonat total convenienţelor sociale, oscilează între oficiu şi obligaţie ca şi când nimic altceva nu ar mai exista în decor. Viaţa individului gravitează pe o singură orbită, cu viteză din ce în ce mai ameţitoare în jurul banului. Tot mai mult timp este dedicat cu voie, sau de nevoie activităţilor aducătoare de profituri materiale ca şi când nimic altceva nu poate fi mai important pentru omenire. Timpul pare că se comprimă dramatic, zilele devin mai scurte în miez de vară, nopţile par tot mai lungi cu fiecare veghe, iar sufletele hăituite cad pe rând în capcana perfidă a uitării de sine, vândute pe iluzii fără valoare. Tabloul grotesc al unei societăţi care şi-a rătăcit morala fumegă înăbuşit în mijlocul unei naturi vizibil tot mai săracă, tot mai mutilată, tot mai agresată.
Omul modern îşi bea grăbit cafeaua în răstimpul dintre două probleme pe care trebuie să le rezolve neapărat. De ele depind banii lui, prestigiul lui sau cariera lui. Nu există nimic mai important decât grijile pe care le poartă după sine. Cu coada ochiului priveşte pe ecranul televizorului câteva imagini care îl reconfortează. Undeva, cineva a filmat peisaje cu multă verdeaţă, un adevărat paradis natural, cu ape mai limpezi decât cerul, cu păsări, cu animale în libertate. Se bucură. Natura există, cel puţin acolo, pe micul ecran, voluptoasă şi puternică. Aşa o vede, aşa o simte, de acolo, din biroul în care îşi petrece viaţa.În concepţia lui între realitatea sa şi realitatea de dincolo se află doar un paravan de sticlă. Ultima înghiţitură de cafea îl aruncă din nou în hăţişul cifrelor, în iadul informaţional prin care este obligat de profesie să rătăcească. Undeva, în subconştient, i-a rămas întipărită imaginea unui colţ de lume verde şi liniştit. Aşteaptă cu ardoare zilele de vacanţă în care îşi va lua familia şi se va pierde într-un astfel de paradis, bucuros că a adunat destui bani pe care poate să-i cheltuiască fără grijă. Viaţa în mijlocul naturii este nu doar sănătoasă, ci şi ieftină, accesibilă pentru orice salariat care ştie cum să-şi vândă inteligenţa. Complet pierdut în vâltoarea cerinţelor de la serviciu uită, sau poate chiar nu ştie, că viaţa naturii depinde adesea şi de deciziile sale, de acţiunile sale, de ideile sale. Profiturile pe care se străduieşte atât de crâncen să le scoată pentru firma la care lucrează vin direct sau indirect din mediul natural, pe filiere scurte sau teribil de complexe.
În orice domeniu de activitate, chiar dacă pare ciudat, omul lucrează practic cu natura. Indiferent de locul sau postul în care se află, fiecare individ îşi pune amprenta pe mediul natural, uneori abia vizibil, alteori brutal. De la minierul care sfârtecă măruntaiele pământului până la savantul care cercetează lumea microscopică, de la brutarul care scoate pâinea rumenită din cuptorul electric la pilotul de aeronavă, toţi lucrăm cu natura. Chiar şi joaca nevinovată a copiilor, sau bucuria exaltată a microbiştilor pe un stadion, influenţează natura. Iar natura este locul în care existăm, locul care ne permite să existăm. Cele mai mici gesturi, cele mai insignifiante mişcări ale noastre au darul să influenţeze mediul de viaţă. Chiar şi simpla respiraţie a fiecărui om schimbă ceva în natură. Pe întregul glob terestru oamenii sunt foarte mulţi. Influenţa unui singur om asupra lumii în care există este nesemnificativă, dar adunate laolaltă, toate activităţile devin o enormă undă de şoc ce poate devasta o întreagă planetă. Iar această realitate se simte deja dramatic. Omenirea poate fi pentru Terra o binecuvântare sau un cataclism. Depinde doar cum alege să gândească, cum vrea să înţeleagă şi cum înţelege să existe. Între echilibru şi haos nu există distanţă. Între continuitate şi sfârşit există însă un arbitru, omul, care îşi va hotărî singur soarta.
Pentru cei care citind aceste rânduri vă oferiÅ£i răgazul să vă răspundeÅ£i la o întrebare o să adaug că mai aveÅ£i posibilitatea să vă salvaÅ£i planeta. Cum? DecideÅ£i numai dumneavoastră…
CASIAN BALABASCIUC