Omenirea și hrana ei

Odată cu globalizarea, dăunătorii și bolile transfrontaliere cresc in intensitatea atacului, în timp ce rezistența antimicrobiană este o amenințare la adresa sănătății umane.

Există o creștere îngrijorătoare cu privire la numărul de focare de dăunători și boli transfrontaliere care afectează plantele și animalele, care compromit securitatea alimentară în zonele afectate și au impact larg din punct de vedere economic, social și de mediu. Frecvența atacului dăunătorilor și bolilor la plante  a crescut cu 10% în Africa, 20% în Asia și cu până la 60% în America de Nord.

Encefalopatia spongiformă bovină, febra aftoasă, gripa aviară și gripa porcină sunt exemple de pandemii recente care au atins lumea întreagă. Cu cât răspândirea acestora în zonele geografice crește, cu atât mai mulți fermieri se mută în țările în care sistemele de producție devin mult mai intensive. Schimbările climatice ar putea exacerba amenințările transfrontaliere și pot modifica distribuția dăunătorilor și bolilor la animale și plante, efectele fiind greu de prezis.

Impactul potențial al bolilor animalelor asupra sănătății umane este amplificat prin creșterea nivelului de rezistență al bacteriilor, paraziților, virușilor și ciupercilor la medicamentația antimicrobiană, cum ar fi antibiotice, antifungice, antivirale, antimalarice și antihelmintice. Rezistența la antimicrobiene, răspândită pe tot global, afectează capacitatea de producție, ducând la boli infecțioase frecvente, la dizabilități și moarte. În prezent, aproximativ 700.000 de oameni mor anual din cauza infecțiilor rezistente la medicamente.

Ultimii 10 ani au fost marcați de creșterea numărului de conflicte, care constituie un factor important de insecuritate alimentară și malnutriție. Aproximativ 80% din apelurile umanitare sunt acum canalizate către zone de conflict, dintre care majoritatea sunt conflicte pe termen lung. Astăzi, aproximativ jumătate din oamenii săraci ai lumii trăiesc în zone fragile și afectate de conflicte, în timp ce în anul 1990 se discută numai de o cincime.

Țările cu nivelurile cele mai ridicate de subnutriție tind să fie cele din zonele de conflicte recente. Conflictele duc la distrugere fizică, la distrugerea culturilor, animalelor, în timp ce recrutarea de luptători duce la diminuarea forței de muncă. O altă tendință îngrijorătoare este că impactul conflictelor negative asupra bunăstării populațiile nu se mai limitează numai la anumite regiuni. A devenit o problemă globală, odată cu deplasarea refugiaților dintr-o zonă în alta. Familiile refugiate trebuie să supraviețuiască cu puțină apă și electricitate.

Numărul și intensitatea dezastrelor naturale în lume este, de asemenea, în creștere. Frecvența dezastrelor naturale a crescut în ultimii 30 ani. Această creștere este notabilă din cauza evenimentelor climatologice precum: secete, inundații, furtuni și nu numai. Dată fiind dependența sectorului agricol față de climă, cresc îngrijorările legate de evoluția sectorului, ducând la creșterea vulnerabilității oamenilor și punându-le în pericol securitatea alimentară. Între 2003 și 2013, seceta a fost cea care a produs cele mai mari ravagii în agricultura din Africa subsahariană și Orientul Apropiat.

Agricultura din Asia a fost în principal afectată de inundații, în timp ce țările din America Latină și Caraibe au fost afectate în principal de inundații și, într-o măsură mai mică, de secetă și furtuni.

Este de așteptat ca dezastrele naturale și conflictele să coincidă mai mult în viitor.

Conform previziunilor, evenimentele meteorologice extreme legate de schimbările climatice vor contribui la riscul de conflict și la presiunea asociată asupra populațiilor, ducând la migrație și la creșterea ajutorului umanitar la nivel global.

Schimbările climatice, în sine, nu sunt neapărat asociate cu violența populațiilor. Cu toate acestea, interacțiunea dintre vulnerabilitate la schimbările climatice și fragilitatea socio-economică a instituțiilor publice, în general pot crește potențialul de conflict.

În timp ce presiunea pe puținele resurse de pământ și apă dulce se intensifică, sectorul agroalimentar trebuie să găsească căi care să impacteze cât mai puțin mediul: să reducă emisia de gaze cu efect de seră, să utilizeze apa cât mai eficient, să limiteze risipa de alimente, să păstreze sănătatea solului, să presteze servicii de ecosisteme și biodiversitate.

Lanțurile cu valoare globală au în vedere utilizarea sporită a transportului pe termen lung și pe distanțe mari dintre producția primară, prelucrare și consum.

Adoptarea de tehnologii generatoare de emisii relativ reduse în faza de producție primară ar putea în mare măsură să compenseze emisiile mai mari din amonte legate de lanțurile valorice „lungi“.

Sectorul agricol mondial trebuie să crească dacă vrem ca foamea, insecuritatea alimentară și malnutriția să fie eliminate, sau măcar reduse considerabil până în 2030.

Având în vedere stilul de viață urban sedentar, toate formele de malnutriție pot crește: subnutriția, deficiențele în micronutrienți, supraponderalitatea și obezitatea.

Managementul fluxului migrației și îmbunătățirea veniturilor, precum și oportunitățile de investiții în zonele rurale necesită efort suplimentar.

Putem reuși de o manieră durabilă să asigurăm nevoia de alimente pentru o populație care tinde să ajungă la 11 miliarde de locuitori până în 2100?

Cererea globală de alimente va continua să crească și asta în contextul în care penuria de resurse naturale evidentă poate duce la o altă compoziție a cererii structurii de alimente. Schimbările climatice și concurența în creștere vor continua să contribuie la degradarea resurselor naturale, cu efecte negative asupra mijloacelor de trai și asigurarea necesarului de hrană pentru populații.

Nu este departe momentul în care oamenii vor primi o „pastilă“ bogată în nutrienți, vitamine și minerale care să le asigure „doza zilnică recomandată“, așa nu vor mai merge la cumpărături, nu vor mai pierde timpul cu gătitul, trasabilitatea va fi la ea acasă și în final oamenii vor socializa mai puțin! Modul de viață actual poate dispărea după 2040, ținând cont de nivelul resurselor naturale.

Problemele sărăciei extreme, nesiguranța hranei și subnutriția vor persista, la fel și obezitatea și bolile cronice legate de dietă. Creșterea numărului dezastrelor naturale, precum și intensitatea acestora întăresc cererea globală de ajutor umanitar, iar ceea ce trebuie făcut este să construim rezistența activităților fermierilor și cea a gospodăriilor rurale.

O transformare rurală dinamică are loc în majoritatea țărilor în care veniturile au scăzut și mă aștept ca acest lucru să continue. Aceasta va avea impact asupra sistemelor agricole, ocuparea forței de muncă, nutriției și migrației, ridicând societății probleme care trebuie să-și găsească răspunsuri în politicile publice. Sectorul agroalimentar are nevoie de investiții sporite, inclusiv alocări consistente pentru cercetare și dezvoltare, fiind necesare pentru a îmbunătăți productivitatea agricolă și pentru a obține prosperitate rurală și securitate alimentară durabilă.

În ceea ce privește viitorul, sistemele actuale ar putea să producă suficientă hrană dar, dacă vrem ca hrana să fie durabilă, este nevoie ca totul să fie gândit și luat de la capăt, este nevoie de o „revizie totală“!

Programul privind dezvoltarea durabilă „Orizont 2030“ adoptat de Comunitatea internațională în septembrie 2015 prezintă o viziune convingătoare, dar bogată în provocări, având obiective multiple și cu definiții noi pentru dezvoltarea durabilă. Realizările vor depinde de felul în care factorii de decizie și părțile interesate vor integra diferitele acțiuni pentru a atinge scopurile interconectate. Singura cale pentru o dezvoltare durabilă este aceea ca toate țările să fie interconectate.

Dezvoltarea durabilă este o provocare universală și responsabilitatea colectivă aparține tuturor statelor. Acest fapt presupune schimbări fundamentele, inclusiv a modului în care companiile produc hrana, dar și a modului în care aceasta se consumă.

Abordarea bazată pe statu quo nu mai este o opțiune. Trebuie să găsim răspunsuri la provocările prezente și viitoare dacă vrem să obținem securitatea alimentară și o agricultură durabilă. Nu putem continua fără a nu face nimic. Schimbări profunde vor trebui să aibă loc în sistemele agricole, în economia rurală și în managementul resurselor naturale, astfel încât întregul potențial al sectorului agroalimentar să asigure un viitor sănătos și sigur pentru toată lumea și pentru întreaga planetă.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU