fbpx
reclama youtube lumeasatuluitv

Marea dilemă: biocarburanţi sau producţie agricolă?

Share Button

Explozia preţurilor la cereale, dar şi foametea din unele ţări africane au readus în discuţie subiectul biocarburanţilor. Ca de obicei, taberele se impart, susţinute de interese diverse, dar şi de mari puteri economice.

Brazilia este al doilea producător mondial de biocarburanţi şi prima ţară din lume care a decis să transforme o parte din producţia sa agricolă în combustibili, cu alte cuvinte trestia de zahăr a devenit materie primă pentru industria combustibililor. Obiectivul acestei politici era dublu. Pe de o parte de a folosi producţia enormă de trestie de zahăr a acestei ţări, Brazilia fiind principalul producător mondial.

Practic, o dată cu această decizie, brazilienii deturnau o parte din producţia lor de zahăr de pe piaţa mondială. Evitau astfel posibilitatea scăderii dramatice a cursului mondial al zahărului, pe fondul ofertei foarte mari şi, nu în ultimul rând, puteau obţine mai mulţi bani din exportul de combustibili la un preţ cu mult mai bun.

Un al doilea obiectiv al producţiei de biocarburanţi era reducerea consumului de benzină şi, prin urmare, de petrol, iar reducerea consumului intern viza implicit scă­derea importurilor şi uşurarea facturii pentru economie a celei mai mari ţări din America Latină. Aşa se face că, dintr-o excepţie, Brazilia a devenit exemplu în momentul în care preţurile la petrol au început să urce vertiginos. Primii care i-au urmat au fost producătorii americani de cereale. Decepţionaţi de preţurile mici la porumb, tot mai mulţi agricultori au început să transforme – bineînţeles cu sprijinul Guvernului american – porumbul în biocom­bustibil.

Au urmat apoi europenii în ambiţia lor de a impune 10% din biocarburanţi în transporturi până în 2020. Curentul era susţinut de mişcarea ecologistă care vedea în această noutate un mijloc de reducere a consumului de petrol, iar prin urmare se reduce şi poluarea. Lucrurile au început să se schimbe însă la sfârşitul anului 2007, când preţurile la cereale aproape că au explodat la nivel mondial.

Tot mai multe voci au început să afirme că terenurile cultivate cu materii prime pentru biocarburanţi privează omenirea de rezerve importante de hrană. În prezent, în contextul în care foametea face ravagii în ţări africane precum Sudan, Niger sau Somalia – să nu uităm şi de crizele din Egipt şi Haiti –, iar cursul la orez, de exemplu, a cunoscut valori inabordabile pentru mulţi consumatori din ţările sărace, biocarburanţii şi-au mai pierdut din susţinători. Cel mai vehement dintre aceştia este un oficial al Naţiunilor Unite, Jean Ziegler. Pentru acesta, producţia masivă de biocarburanţi este „o crimă contra umanităţii“.

Producătorii de biocarburanţi nu predau însă armele şi îşi văd mai departe de treabă. Pentru a se apăra în faţa atâtor contestatari, brazilienii aduc ca argument faptul că producţia de etanol nu reprezintă decât mai mult de 1% din terenurile arabile ale ţării şi că avântul pe care l-a luat această industrie în ultimii ani nu a împiedicat Brazilia să devină un mare exportator de carne de vită, de pui, de soia sau de suc de portocale.

Există şi opinii conform cărora criza preţurilor ar fi cauzată în mare măsură şi de consumul tot mai mare din partea unor ţări precum China sau India ca urmare a creşterii nivelului de trai din aceste ţări. Până una-alta însă producţia de biocarburanţi atrage tot mai mulţi aderanţi în toată lumea. Chiar şi România a atras la momentul actual investiţii importante la Zimnicea (Interagro), Feteşti (Martifer) sau Brăila (Marex).

Ioana GUŢE

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.