Fonduri europene

GAL „Colinele Iașilor“. În sprijinul locuitorilor de la sate

Share

GAL-Colinele-IasuluiAmplasat într-o zonă caracteristică Podișului Moldovei, a luat ființă în 2012 Grupul de Acțiune Locală „Colinele Iașilor“ la inițiativa a numeroși doritori din 12 comune ieșene și Pâncești din județul Neamț, în conformitate cu cerințele și criteriile Programului LEADER. În urma publicării rezultatelor, proiectul Asociației Grupului de Acțiune Locală a fost declarat eligibil, iar în februarie 2013 s-a semnat cu Autoritatea de Management pentru PNDR contractul de finanțare a strategiei de dezvoltare locală.

Pe o suprafață de circa 680 km pătrați, cuprinzând 63 mii de locuitori, zona se confruntă cu toate problemele specifice satului românesc. Plecând de la această situație, în cadrul dezbaterilor publice și al atelierelor de lucru organizate în toate localitățile, cei prezenți, reprezentând agricultori, mici întreprinzători, ONG-uri și-au expus problemele cu care se confruntă, nevoile și planurile pe care le au în viitor. Astfel a fost eliberat planul de dezvoltare rurală care cuprinde totalitatea ideilor exprimate. Multe dintre aceste proiecte s-au și materializat în cereri de finanțare depuse la sediul GAL din comuna Ciurea, județul Iași.

Pentru tinerii fermieri

Atenția a fost îndreptată spre sectorul agricol, îndeosebi asupra tinerilor care doresc să rămână în sat. La Măsura 411.112 – Instalarea tinerilor fermieri au fost depuse 21 de proiecte, dintre care 16 sunt deja contractate. Printre acestea amintim pe Elena Cătălina Bucătaru din comuna Grajduri, care a accesat un proiect de 40 mii de euro, din care a investit 30% în achiziționarea a trei hectare de teren și dezvoltarea exploatației de 173 familii de albine.

În comuna Tansa, o altă tânără fermieră a achiziționat cu cei peste 40 mii de euro o semă­nătoare pe 32 de rânduri cu brăzdare, dublu disc și o mașină de împrăștiat îngrășăminte solide.

La rândul său, Ionela Mariana Netcă, cu cei 40 mii de euro, își extinde ferma zootehnică dezvoltând sectorul vegetal prin achiziționarea unei suprafețe de teren arabil.

Obiective de interes social

„Totodată, şi celelalte măsuri se bucură de interes. În centrul comunei Ciurea, de pildă, cu bani europeni a fost refăcut și reamenajat sediul vechii primării care va găzdui un punct de informare turistică menit să valorifice numeroasele obiective din zonă. Între acestea, mănăstirea Hadâmbu din comuna Mironeasa, conacul P.P. Carp din Țibănești, situl geologic Dealul Repedea din comuna Bârnova ș.a. Plecând de la această realitate și, de ce nu, întrezărind o sursă de profit, inves­titorii au înaintat proiecte pentru dezvoltarea turismului și agroturismului în comunele Bârnova, Țibănești și Ciurea“, ne spune domnul Cătălin Lupu, președintele GAL.

Dar marea satisfacție a celor care diriguiesc primăria comunei Ciurea rămâne proiectul care prevede construcția cu fonduri europene a unei creșe moderne în Satul Nou, cu 40 de locuri, cu o dotare de ultimă oră, care va fi dată în folosință la 1 septembrie.

„Și acesta nu este singurul proiect de ordin social pe care îl avem în derulare, subliniază domnul președinte. Grădinițe noi se construiesc și în satele Pâncești și Tansa. În comuna Ipatele continuă, cu bani europeni, modernizarea, asfaltarea unor drumuri și exemplele ar putea continua.“

În ziua în care am fost la sediul GAL „Colinele Iașilor“ aici avea loc o conferință de presă, unde – ca să spunem așa – s-a dat startul unui nou proiect care prevede pornirea cu bani europeni a unei afaceri. La finalizarea unui curs de calificare, 60% din cei care vor absolvi acest curs trebuie să fie angajați. Cei care participă trebuie să provină din structuri defavorizate: familii monoparentale, tineri care au părăsit de timpuriu școala, șomeri, romi ș.a. „Pentru primul an de activitate, subliniază domnul președinte, Uniunea Europeană asigură pentru buna desfășurare a acestei afaceri salariile, materia primă, chiria pentru spații ș.a. astfel încât, după un an, cu ceea ce se va produce aici să putem să ne întreținem singuri. Ne-am gândit, plecând de la o tradiție a locului, să amenajăm un atelier de mobilier din PAL. Asta deocamdată, pe urmă vom vedea. Este însă o soluție fericită pentru cei care au nevoie de un loc de muncă.“

Între timp, activitatea GAL „Colinele Iașilor“ este tot mai cunoscută, dovadă afluența celor care vin zilnic pentru a solicita informații referitoare la accesarea și a altor proiecte pentru perioada următoare.

Stelian CIOCOIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *