FNPAR face propuneri privind revizuirea legislaţiei europene cu privire la comercializarea seminţelor

Comisia Europeană evaluează, în prezent, legislaţia cu privire la comercializarea seminţelor şi a materialului săditor în Uniunea Europeană. Această evaluare se referă la cele 12 directive de bază, respectiv la comercializarea seminţelor de plante furajere, a seminţelor de cereale, catalogul comun de soiuri şi specii de plante agricole, comercializarea seminţelor de sfeclă, a seminţelor de legume, cartof, plante oleaginoase şi fibre, comercializarea materialului de înmulţire vegetativă la vie, comercializarea plantelor de legume şi a materialului de multiplicare a legumelor, altele decât seminţele, comercializarea materialului de multiplicare a plantelor fructifere şi a plantelor fructifere destinate producerii de fructe.

DG SANCO va realiza un raport privind evaluarea impactului şi va prezenta propunerea de modificare legislativă atât Consiliului, cât şi Parlamentului European.

Motivaţia

Revizuirea legislaţiei cu privire la comercializarea seminţelor şi a materialului de multiplicare vegetală este necesară pentru a avea un cadru legislativ mai simplu, mai clar şi mai uşor de aplicat. Factorii implicaţi în modificarea legislaţiei susţin că simplificarea acesteia nu trebuie să conducă la o diminuare a calităţii seminţelor şi a materialului de înmulţire în ceea ce priveşte sănătatea plantelor sau calitatea soiurilor. Sămânţa şi materialul de multiplicare constituie punctul de pornire în toată producţia agricolă. Ele reprezintă inputurile de bază ale tuturor produselor din lanţul de aprovizionare alimentară, a furajelor pentru animale, precum şi în utilizarea industrială. Ei afirmă că avem obligaţia de a ne asigura că, prin intermediul controlului oficial, seminţele şi materialul de multiplicare sunt accesibile agricultorilor, respectă nişte specificaţii uniforme şi oficial definite referitoare la capacitatea germinativă, la sănătatea plantelor şi corespunde soiului. Testele oficiale trebuie să se facă şi noilor soiuri de plante.

Garanţii

Revizuirea acoperă testarea seminţelor, certificarea lor, selecţia soiurilor, comercializarea seminţelor şi, pe cale de consecinţă, comerţul internaţional de seminţe. Câmpul de aplicare a noii legislaţii pentru seminţe nu trebuie restrâns. Obiectivul de ameliorare a productivităţii agricole nu s-a schimbat pe parcursul ultimelor decenii, însă acesta trebuie să răspundă şi provocărilor suplimentare apărute, cum sunt: schimbările climatice şi variaţia producţiei.

Noua legislaţie europeană relativă trebuie să garanteze o producţie de seminţe înalt calitativă în UE, pentru a face faţă provocărilor mai sus menţionate. Pentru a atinge acest obiectiv, trebuie ca următoarele propuneri să fie incluse în noua legislaţie:

– o singură legislaţie europeană (fără a fi transpusă de statele membre) în locul numeroaselor directive, cu anexe specifice pentru culturi, care conţin dispoziţii detaliate şi norme minime pentru comercializare reprezintă cel mai bun mijloc pentru garantarea funcţionării armonioase a unei pieţe comune a seminţelor;

– al doilea pilon al legislaţiei actuale, referitor la înregistrarea seminţelor, la certificarea acestora, precum şi la control trebuie să fie menţinut în continuare;

– acceptarea unui sistem de înregistrare oficial pentru a verifica dacă seminţele puse pe piaţă satisfac criteriile de calitate. Noile soiuri trebuie să ofere beneficii suplimentare în raport cu soiurile existente. Dispoziţiile comunitare referitoare la testele DHS au fost eficiente pentru că niciun soi nou nu a putut fi comercializat şi nu a fost recunoscut ca fiind distinct, omogen şi stabil decât dacă a trecut testele.

Principalele propuneri

Pentru agricultori este important să ştie că soiurile au fost testate şi evaluate în conformitate cu criteriile stabilite, acest lucru reprezentând practic o garanţie suplimentară. În acest sens există următoarele propuneri:

1. catalogul comun trebuie administrat de Oficiul comunitar al soiurilor, hibrizilor şi materialului de multiplicare vegetală (OCVV) pentru a creşte frecvenţa de actualizare a acestuia;

2. criteriile de acceptare VHS trebuie să fie menţinute;

3. dispoziţiile comunitare VAT trebuie să fie menţinute şi consolidate pentru ameliorarea eficacităţii testului VAT, ţinând cont de condiţiile diferite de producţie existente la nivel european, ceea ce înseamnă că acelaşi soi poate avea un randament diferit în funcţie de regiune;

4. testele VAT oficiale trebuie efectuate la nivel naţional pentru a permite dezvoltarea soiurilor adaptate condiţiilor regionale. În această direcţie, Statele membre din interiorul aceleiaşi zone agro-climatice trebuie să coopereze între ele;

5. testele VAT realizate pe noile soiuri trebuie să fie administrate de către instituţiile publice;

6. randamentul trebuie să fie introdus în lista criteriilor VAT pentru a răspunde obiectivelor din Strategia UE 2020 pentru ca agricultorii să poată alege cele mai bune soiuri şi să răspundă cerinţelor din ce în ce mai ridicate cu privire la calitate, la cantitate, precum şi exigenţelor de transformare nutriţională.

Un sistem public de certificare

Avem nevoie de un sistem public de certificare care să ofere încredere şi care să fie competitiv. În discuţie se află:

• certificarea publică trebuie menţinută, iar ea trebuie să cuprindă toate speciile utilizate în agricultură, precum şi cele de agrement;

• costul certificării este din ce în ce mai mult transferat agricultorilor prin intermediul seminţelor. Trebuie să avem în vedere simplificarea legislaţiei şi ameliorarea eficacităţii cu condiţia să nu se compromită calitatea prin certificare. În acest sens, este necesar să se elimine limitările care există încă pentru normalizarea comercializării seminţelor certificate în vrac;

• producătorii de sămânţă trebuie să se ocupe în cea mai mare parte a timpului de problemele de ordin practic legate de certificare sub supraveghere oficială;

• Comisia Europeană trebuie să se asigure că piaţa internă a seminţelor nu este perturbată.

În loc de concluzii

Este necesar ca noua legislaţie să introducă reguli foarte stricte, iar în cazul unui soi care nu există în listă trebuie să se facă eforturi pentru ca acesta să fie introdus. În acest caz, trebuie demonstrat că soiul vechi are o calitate superioară (în termeni de rezistenţă la dăunători şi boli) faţă de soiurile existente deja în listă.

Dispoziţiile mai stricte pot fi propuse pentru selecţionarea şi comercializarea soiurilor în conservare. Acest lucru nu trebuie să conducă la dezvoltarea unei pieţe paralele a seminţelor de o calitate scăzută, în acest sens menţinerea restricţiilor în ceea ce priveşte comercializarea fiind un fapt benefic.

Problema importurilor ilegale a seminţelor din ţările terţe a anumitor soiuri care nu figurează în listă (spre exemplu, legumele) şi a seminţelor necertificate ca mărfuri importate sub declaraţii false (spre exemplu, seminţe de erbacee importate ca alimente pentru păsări). Aceste importuri influenţează activitatea agricultorilor, creând o concurenţă neloială, şi permit propagarea de noi paraziţi, ameninţând totodată sănătatea plantelor.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU