Ferma bio care livrează și 200 kg de frunze pe zi

Pământ puțin, profit mare și o grămadă de parfumuri și arome care te învăluie cât e ziua de lungă. Acestea sunt cuvintele care pot descrie ferma Walter într-o singură frază. Aflată la doar 30 km de Capitală, această afacere ar putea fi un model pentru mulți întreprinzători.

De dorul gusturilor de acasă…

Odată cu trecerea timpului, mulți dintre români au devenit tot mai receptivi la bucătăria specifică altor popoare. Rețetele chinezești, italiene, libaneze sau turcești circulă deja în mediul virtual. Mulți sunt cei care le încearcă și acasă. La fel se întâmplă și cu rețetele de cocktail-uri exotice, mai ales în zilele calde de vară. Pentru reușita acestora, o condiție de bază o constituie folosirea condimentelor, a aromelor potrivite, spune Walter Mantuzzi. „Era în 2002. Mă aflam deja de zece ani în România și duceam dorul mâncărurilor de acasă, din Italia. Îmi lipseau însă plantele aromatice pe care le foloseam acolo. Nu le găseam nici la restaurante. Atunci m-am gândit că nu ar fi o idee rea să le cultiv aici“, și-a spus el. Așa s-a născut ferma Walter.

Amplasată în comuna Gorneni, lângă orașul Mihăilești, ferma se întinde pe aproximativ trei hectare de teren. O suprafață aparent mică pentru un agricultor. Dar, de pe această suprafață se poate obține un câștig mulțumitor.

La început, Walter Mantuzzi, care este originar din nordul Italiei, dar trăiește în România încă din 1992, a cultivat la Gorneni mai ales rucola. Era perioada în care la noi abia începuse să se audă despre această plantă. Salata de rucola era un must have pentru toți cei cu pretenții. Și, odată ce s-au convins că plantele sunt proaspete și de calitate, restaurantele din București au început să se înghesuie la poarta fermei. Iar rucola crește foarte bine chiar și iarna, în solar, dacă nu este foarte frig.

Arome, cât într-o carte de bucate

În scurt timp, pe lângă rucola au apărut și menta, în mai multe varietăți, busuiocul, oregano, cimbrul, tarhonul și câte și mai câte. Ce mai, arome cât într-o carte de bucate. Despre unele dintre ele nici măcar nu auzisem până să vizitez ferma.

De exemplu, radicchio este o plantă care se plantează către începutul toamnei, iar căpățâna se scoate din pământ în noiembrie și se păstrează în beci. În ianuarie îi cresc frunze noi acolo, în pivniță. Acele frunze, călite în ulei de măsline, cu puțin usturoi, sunt considerate în unele zone ale Italiei o garnitură delicioasă pentru preparatele din carne. În alte zone, frunzele amare de ciccoria sau cele mai dulci ale unui soi de sfeclă se pregătesc ca garnitură pentru carnea fiartă. Cât despre busuioc și oregano, este de neconceput ca acestea să lipsească dintr-un sos făcut așa cum trebuie.

De asemenea, salvia nu are voie să lipsească din nicio casă serioasă. „Dacă ai un ghiveci cu salvie în casă, ai o farmacie“, mi-a spus fermierul. Și așa am aflat că, pe lângă faptul că se folosește ca aromatizant la frigărui, la fripturi în cuptor sau la sosuri, ceaiul de salvie tratează afecțiunile gingivale, iar frunzele zdrobite, diferite afecțiuni ale pielii. Lista plantelor care cresc în ferma de la Gorneni poate continua încă mult, dar nu ne-am propus să scriem un compendiu de ierbologie. Esențial este că majoritatea restaurantelor cu profil italian, libanez sau internațional din Capitală vin să se aprovizioneze de aici.

Gustul, cel mai bun certificat

„Chef-ii de la restaurante au gustat plantele produse aici și le-au apreciat calitatea. Apoi toată marfa este proaspătă. De aceea cumpără de la mine și nu din altă parte“, spune, fără să se laude, proprietarul fermei.

Într-adevăr, activitatea este astfel organizată încât frunzele ajung proaspete la clienți. Practic, doritorii fac comenzile prin telefon, pentru ziua următoare. Dimineața, puțin după ora cinci, se culeg frunzele. Recoltarea se încheie înainte de amiază, căci dacă este prea cald când se culege pălește aroma. Apoi se fac ambalarea și livrarea. În timpul sezonului se livrează și câte 200 kg de frunze într-o singură zi. Vorbim despre frunze proaspete și, în general, de mici dimensiuni. Vă puteți imagina așadar volumul uriaș.

Pentru că toate produsele sunt destinate consumului uman și, de foarte multe ori, în stare proaspătă, nu se folosesc niciun fel de îngrășăminte, ierbicide sau insecticide. În afară de pregătirea terenului, care se face în general cu un mic motocultor, restul lucrărilor sunt manuale, la fel și recoltarea. Ca atare, volumul de muncă este impresionant.

„Tot ce producem aici este bio. Nu am făcut demersuri pentru obținerea unui certificat în acest sens, căci ar însemna o grămadă de taxe. Dar clienții noștri ar simți imediat dacă ceva nu ar fi în regulă. Și apoi, la noi totul este la vedere, oricine poate să vadă din drum cum lucrăm noi“, spune Walter Mantuzzi.

După gusturi, urmează parfumurile

Până să ajungă cultivator de plante aromatice, fermierul a avut o viață plină de schimbări. Deasupra biroului său se află și acum o fotografie ce îl înfățișează pe un vârf de munte, în uniformă militară, cu o țigară în colțul gurii, înarmat cu o mitralieră grea. E o amintire din 1971, pe când era vânător în Corpul Alpin. Și chiar dacă ulterior a părăsit unitatea, spiritul luptător i-a rămas.

A fost achizitor de piei de bovine pentru atelierele din Vicenza, orașul său natal. Așa a ajuns în România. A făcut agricultură până în 2000, când seceta i-a dat toate planurile peste cap. Acum, la peste 60 de ani, este cultivator de plante medicinale. Dar, „niciodată nu e bine să ai o singură afacere, căci nu știi ce se întâmplă“, spune el.

Tocmai pentru că trebuia să mai facă ceva, a extins culturile din fermă. Pe lângă plantele folosite în bucătărie, a cultivat pentru prima oară anul acesta gălbenele, un anume soi de imortele, lavandă și limoncino. Acestea sunt plante ale căror uleiuri esențiale sunt folosite în mod uzual în farmacia naturistă și în parfumerie. Cazanul în care vor fi distilate plantele este în curs de montare, astfel că, în această toamnă, pe lângă fermă va funcționa și o distilerie.

„Nu am făcut un studiu de piață pentru această nouă activitate, dar sunt sigur că va merge bine. Ceea ce m-a îndreptat spre distilate este faptul că rămâneau destul de multe plante care se uscau degeaba pe câmp. Așa putem să ne valorificăm munca mai bine. Pentru că, deși este frumoasă, este o muncă grea, migăloasă“, încheie viitorul parfumier.

Alexandru GRIGORIEV