Domeniul agroalimentar, element cheie al dezvoltării economice a României (I)

Share

În România, cultivarea pământului și prelucrarea roadelor sale au avut mereu o importanță semnificativă la nivel economic și social. Odată cu revenirea la modelul de economie de piață competitivă în anii `90, din cauza nivelului insuficient al capitalului privat local și al sprijinului politicilor publice, competitivitatea sectorului agroalimentar a rămas deficitară în raport cu oferta externă. Pe de altă parte, consumul intern a avut competitivitatea sporită cu o amploare semnificativă, constituind pe parcursul majorității timpului partea cea mai importantă a modelului local de creștere economică și fiind adesea stimulat de politicile fiscale, după cum scrie Leonardo Badea, membru al Consiliului de administrație și viceguvernator BNR, pe site-ul opiniibnr.ro

Astfel, prin mecanismele firești de piață, cererea internă în creștere de produse agroalimentare și-a găsit într-o proporție tot mai mare satisfacere prin oferta externă, mai competitivă (prin preț ori calitate) sau pur și simplu pentru că aceasta a reușit o bună perioadă de timp să ajungă mai ușor pe rafturile supermarket-urilor (parte a unui model comercial care, pentru o bună perioadă de timp, a constituit și încă mai constituie, cu un impact atenuat, o dificultate pentru producătorii locali cărora le-a fost mai greu să se integreze în lanțurile de aprovizionare ce sunt parte integrantă a modelului de afaceri al acestor platforme de comerț). Rezultatul funcționării acestor mecanisme de piață fără o corecție necesară (sau în condițiile unui sprijin insuficient al producătorilor locali) din partea politicilor publice a făcut ca în timp să se acumuleze vulnerabilități provenind din acest sector, precum un dezechilibru structural al balanței comerciale cu bunuri agroalimentare și o dependență alimentară în creștere a consumatorilor locali față de producători externi și lungi lanțuri de aprovizionare.

Cumulat pentru anul 2019, deficitul balanței comerciale provenind din comerțul cu bunuri a fost de circa 82,1 miliarde de lei, din care deficitul comercial cu produse din cadrul primelor patru grupe de bunuri conform nomenclatorului combinat a fost de aproximativ 5,9 miliarde de lei (I. Animale vii și produse animale; II. Produse vegetale; III. Grăsimi și uleiuri animale sau vegetale; IV. Produse alimentare, băuturi și tutun). Pentru primele 11 luni ale anului 2020 deficitul comercial cu produse din cadrul acelorași prime patru grupe reprezentative din cadrul nomenclatorului combinat a urcat la aproape 9 miliarde de lei, adică peste 11,3% din deficitul total al comerțului cu bunuri aferent perioadei (79,5 miliarde de lei). Așadar, în contextul crizei generate de pandemia COVID-19 această vulnerabilitate s-a accentuat, iar efectele ei negative este de așteptat să continue să se amplifice și pe parcursul anului 2021, în contextul pierderii importante de producție agricolă cauzată de secetă ce a provocat dificultăți financiare importante fermierilor, care se adaugă celor generate de pandemie.

Agricultura pierde locuri de muncă

Evident, contribuția sectorului agroalimentar la bunăstarea societății nu se limitează la menținerea echilibrului în activitatea de comerț exterior, deși acesta este unul foarte important. De la agricultură și de la industria alimentară societatea dorește mai multe locuri de muncă, creștere economică și o mai bună protecție a mediului (ca de la orice alte sectoare ale economiei), dar și alimente sănătoase și nutriționale și un echilibru teritorial care să nu lase regiuni în urmă. Trebuie să creăm mai multe locuri de muncă și să creștem economic, dar o parte din provocări sunt generate de faptul că, în special, agricultura pierde locuri de muncă și este confruntată cu evoluții ciclice aflate în strânsă legătură cu modificările pe termen lung privind regimul termic și cel al precipitațiilor. De asemenea, este încă semnificativ expusă riscurilor generate de evoluțiile climatice în continuare foarte greu de gestionat prin instrumentele clasice (asigurare, tranzacții financiare).

Totuși, aceasta nu este o soartă ireversibilă. Este posibil să readucem sectorul agroalimentar pe o cale de ameliorare a competitivității și de contribuție mai stabilă și mai sustenabilă la creșterea economică, inclusiv pentru îmbunătățirea echilibrului extern. Pentru a ajunge acolo avem nevoie de un mix adecvat de politici, față de care există deja propuneri la care mă voi referi ulterior. Creșterea economică și a numărului de locuri de muncă implică anterior acestora un efort pentru productivitate crescută și competitivitate sporită. O producție în creștere cu cheltuieli mai puține nu trebuie neapărat să conducă la reducerea locurilor de muncă (de exemplu, ca efect al investițiilor în tehnologii și echipamente avansate) deoarece creșterea în întregul sector poate crea mai multe locuri de muncă decât cele care sunt redundante.

Trebuie să avem pe agenda noastră în mod prioritar o dezvoltare sustenabilă care urmărește protejarea mediului. Avem nevoie de mai puțină poluare a apei din nutrienți și pesticide pentru a opri degradarea solului, pentru a avea mai puține efecte negative ale pesticidelor asupra biodiversității și pentru a răspunde mai bine cererii externe și externe care în ultimii ani se axează tot mai mult pe produse bio. Acest efort este susținut și de politica la nivel european care a creat facilități pentru dezvoltarea agriculturii ecologice pe care poate le-am putea fructifica mai bine în viitor decât am reușit până acum.

Totodată, avem nevoie de echilibru teritorial pentru că societatea modernă nu mai acceptă ca regiunile mai fragile din perspectiva resurselor și mai puțin dezvoltate să ajungă în situația declinului economic și a abandonului demografic. Dar cheia pentru aceasta sunt investițiile: începând cu cele în educație și formare a viitoarei forțe de muncă adecvat calificate și până la cele în echipamente și în infrastructură.

Mai mult ajutor pentru sector

Băncile, IFN și fondurile de garantare a creditelor ar putea ajuta mai mult firmele din sectorul agroalimentar să creeze valoare adăugată superioară. În timp ce creditarea agriculturii a avut un trend crescător în ultima perioadă, creditarea industriei alimentare a scăzut relativ semnificativ în ultimii ani. Mai mult, în ambele sectoare finanțarea a fost acordată preponderent pentru nevoi de trezorerie, creditarea proiectelor de investiții fiind minoritară (și în scădere accentuată pentru firmele din industria alimentară).

Conform răspunsurilor oferite de-a lungul timpului la chestionarul periodic derulat de BNR privind creditarea companiilor nefinanciare și a populației se poate observa că în perioada pandemiei (ultimele trei trimestre ale anului trecut) agricultura și piscicultura au fost singurele sectoare principale de activitate față de care băncile nu au perceput o creștere a riscului de credit, ceea ce înseamnă că probabil există în continuare disponibilitate din partea acestora pentru a menține sprijinul financiar pentru ieșirea din criză și dezvoltarea ulterioară a firmelor din aceste domenii.

Desigur, profitabilitatea în condiții normale a firmelor din domeniul agriculturii nu este printre cele mai ridicate, comparativ cu celelalte sectoare de activitate, așa cum o arată datele disponibile public pe site-ul Ministerului Finanțelor. O medie a rentabilității activelor calculată pe baza acestora plasează companiile din agricultură la un nivel de circa 5,38% în anul 2019 (anterior crizei) la aproape jumătate față de sectorul construcțiilor, dar totuși mai mult decât dublu față de cel al utilităților. Aceasta arată că, având în vedere perspectivele importante de viitor ale acestui sector, există cu siguranță o bază sustenabilă pentru sporirea eficienței și rentabilității activităților din agricultură prin investiții.

Una dintre principalele cauze ale variabilității performanței firmelor din agricultură este dată de volatilitatea prețurilor produselor agricole care s-a amplificat ca urmare a unei mai mari deschideri și integrării cu piețele internaționale. Schimbările climatice au dus, de asemenea, la o frecvență mai mare a evenimentelor extreme, care au un impact asupra producției și piețelor și contribuie la volatilitatea crescută. Totuși, în România în medie rentabilitatea activelor firmelor din acest sector nu a avut în ultimii cinci ani fluctuații extreme, ci a variat între un minim de 3,66% în anul 2015 (un an slab din perspectiva profitabilității pentru toate sectoarele de activitate) și un maxim de 7,34% în anul 2017 (date MFP, calcule BNR).

Creditarea s-a majorat, dar…

În contextul celor de mai sus, creditarea acordată de bănci și IFN-uri pentru sectorul agroalimentare s-a majorat în ultimii 6 ani, dar nu într-un ritm foarte accelerat. Valoarea cumulată a expunerilor celor două categorii de finan-

țatori față de firmele din acest sector s-a majorat cu aproximativ 31%, de la circa 17,5 miliarde lei în decembrie 2015 la peste 23 de miliarde lei în decembrie 2020, iar în perioada de pandemie a urcat cu aproximativ 6,8% (decembrie față de martie 2020). Din statistici se poate observa că ponderea cea mai mare o au finanțările acordate firmelor din domeniul cultivării plantelor nepermanente (36% din total în decembrie 2020, preponderent pentru culturi de cereale), pe locul doi fiind cele din domeniul creșterii animalelor (13% din total în decembrie 2020). Expunerile băncilor față de firmele din domeniul fabricării conservelor, alimentelor sau băuturilor cu grad mai ridicat de procesare sunt mai reduse, cumulând împreună circa 41% din total în decembrie 2020.

Există o eterogenitate foarte mare a sănătății financiare a firmelor din domeniul agroalimentar care frânează dezvoltarea creditării față de acest sector și arată că măsurile propuse pentru aceste sectoare ar trebui să fie țintite, cu atât mai mult în condițiile în care constrângerile privind alocările din resursele bugetare cresc. În plus, dimensiunea contează considerabil în acest domeniu. Cele mai multe firme cu activitate agroalimentară sunt microîntreprinderi și de-a lungul anilor nu au reușit să treacă într-o grupă superioară de dimensiune.

(va urma)

Leonardo BADEA, membru al Consiliului de administrație și viceguvernator BNR