China, o piață profitabilă pentru reciclatorii români
Putem transforma munții de gunoi în munți de bani. Chiar dacă la prima vedere afirmația pare din categoria citatelor motivaționale, cei care activează în domeniul colectării și reciclării deșeurilor confirmă valabilitatea teoriei. Gabriel Ceachir, administratorul unui centru de colectare a deșeurilor, spune că investițiile inițiale reduse și faptul că amortizarea investiției se poate face în mai puțin de un an sunt factori decisivi în alegerea de a începe sau nu un astfel de business. Discuția s-a axat exclusiv pe segmentul de reciclare și pe oportunitățile din acest domeniu.
Investiții pe segmentul de reciclare
‒ Din 2014 ați început activitatea de colectare a deșeurilor, dar, în contextul actual al schimbărilor legislative, spuneți că obiectivul este acela de a vă transforma în reciclator. Aveți o strategie în acest sens?
‒ Trendul acesta este pentru că, din cauza legislației implementate la începutul acestui an, activitatea colectorilor nu va mai fi profitabilă și atunci opțiunea este să devii reciclator final. Avem un punct de lucru și la Călărași și acolo am făcut practic cea mai recentă investiție. Am achiziționat o linie de spălare și reciclare mase plastice. Procesul tehnologic presupune spălarea plasticului prin mai multe bazine de spălare și mărunțirea lui. Apoi, plasticul mărunțit intră într-un granulator, unde se transformă în bobițe. Aceste granule sunt practic materia primă care se vinde mai departe spre fabricile de injectare. În viitor probabil că vom mai alege un material pentru reciclare. Ne gândeam chiar și la achiziționarea prin fonduri europene a unei stații de piroliză.
‒ De ce o stație de piroliză și cum funcționează acest echipament?
– Fluxul tehnologic presupune încălzirea și ulterior mărunțirea plasticului și introducerea lui într-un reactor care are șapte rotații pe minut. În lipsa oxigenului plasticul se încălzește la 150-700 de grade Celsius, se rup legăturile moleculare și se transformă în gaz. Acesta este transportat sub presiune prin niște conducte, se lichefiază și se strânge un ulei de piroliză. Produsul obținut poate fi ulterior transformat în motorină și benzină, care pot fi folosite drept combustibil pentru motoare sau pentru centrale electrotermice. Dar legislația spune că un produs care urmează a fi vândut ca deșeu se încadrează la valorificare energetică, nu la reciclare. Valorificarea energetică este undeva la 30% din valorificarea bonificației de reciclare la plastic. Din cauza schimbărilor legislative nu știm dacă aceasta este o direcție bună.Trebuie să te gândești de patru ori înainte de a lua o decizie. Ideea stațiilor de piroliză este foarte bună, dar și ea ca și reciclarea este în stadiu incipient. Dacă vom primi finanțarea, vom achiziționa un astfel de utilaj. Dacă va trebui să o luăm din fonduri proprii, atunci vom cântări mai bine decizia.
Două strategii diferite cu șanse egale de reușită
‒ România este pe penultimul loc în Uniunea Europeană la reciclare. Doar 15% din deșeurile menajere sunt reciclate, chiar dacă UE impune un procent de reciclare de 50%. Ce soluții există pentru creșterea procentului de reciclare în această situație?
‒ Conștientizarea populației cu privire la reciclare este cel mai important lucru care trebuie să se întâmple. Deșeurile trebuie să plece sortate de la utilizatorul final. Acest lucru se poate face prin două modalități. Fie motivăm oamenii să facă asta, fie îi forțăm. Cum îi putem motiva? În primul rând, trebuie spus că nu putem face asta nominal, cu fiecare om care colectează selectiv deșeurile, dar la nivel de asociație a locatarilor este posibil. Un exemplu ar fi reducerea abonamentului la salubritatea sau oferirea gratuită a pubelelor. Și, cum spuneam, există și a doua variantă. În alte țări persoanele care nu colectează selectiv deșeurile sunt sancționate prin neridicarea gunoiului sau prin aplicarea unei taxe suplimentare. Sunt două strategii diferite, cu șanse egale de reușită.
‒ Într-o discuție anterioară spuneați că piața mondială este inundată de deșeuri pentru că unul dintre principalii jucători și-a revizuit poziția.
‒ La nivel mondial China era cel mai mare cumpărător de deșeuri. Însă din 2017 a oprit importurile de deșeuri deoarece, după ani de importuri masive, s-a constatat că o mare parte din deșeurile importate nu poate fi reciclată. Așa au apărut munți de gunoaie și guvernul a impus o taxă de impuritate acceptabilă a deșeurilor de 0,5%. Lucru imposibil pentru că un deșeu nu are cum să fie atât de curat. Fiind cel mai mare importator de deșeuri, în special de mase plastice, China avea și cele mai mari fabrici de reciclare și implicit fabrici de injectare, adică de folosire a materiei prime ce rezultă din această reciclare. Acum toate aceste fabrici caută să se relocalizeze în alte țări din regiune sau nu numai. China este astăzi un mare cumpărător de materie primă obținută din deșeuri, în special din plastic.
Prețurile scăzute ale deșeurilor, noi oportunități de afaceri
‒ Pe asta mizează și planul de business al punctului de reciclare a maselor plastice de la Călărași?
‒ Acesta a fost raționamentul, că o să reciclăm plasticul și o să-l exportăm către China. Spre deosebire de țările europene, China cumpără cantități importante, iar cererea de granulă de plastic este atât de mare încât sunt dispuși să plătească marfa în avans.
‒ Totuși, refuzul Chinei de a mai prelua deșeurile ca atare a condus la o suprasaturare a pieței deșeurilor în Europa. Ce se întâmplă de acum înainte?
‒ Într-adevăr, această situație a creat o avalanșă de deșeuri de mase plastice pe piața europeană. Dar și în asta există o oportunitate. De ce? Țările în care nivelul de conștientizare a reciclării este mult mai ridicat și în care colectarea deșeurilor se face selectiv de la utilizatorul final generează deșeuri de o calitate mult mai bună prin comparație cu cele din România. Acum, fiind foarte multe deșeuri, prețurile lor au scăzut. Această scădere permite și societăților mici spre medii, cum suntem noi, să importe deșeuri, să le recicleze și să le exporte. Înainte de această suprasaturare, doar reciclatorii foarte mari, cum sunt cei de la Green Group, care activează și pe piața din România, aveau posibilitatea de a importa. Închipuiți-vă că doar 30% din cantitatea de pet-uri era din țară (atât putea România să furnizeze), restul de 70% erau pet-uri aduse din afară. Acum, pentru că prețurile deșeurilor au scăzut, aproape orice societate poate aduce deșeuri mai bune decât cele din piața românească.
Laura ZMARANDA
MAI JOS REPORTAJUL VIDEO
