Cercetarea economică, la Academia Agricolă
Cercetarea economică agricolă a parcurs în cei 83 de ani de existenţă perioade situate între extaz şi agonie. În mod paradoxal, punctul cel mai scăzut al existenţei sale avea să se producă după 1997, când de fapt a început perioada de criză pentru întreaga cercetare agricolă. Discuţia purtată pe această temă cu actualul director al Institutului de Cercetare pentru Economia Agriculturii şi Dezvoltare Rurală (ICEADR), dr. Adrian Turek, nu-şi propune să pună în evidenţă cadrul ostil în care sunt obligaţi să lucreze cercetătorii economişti, ci acele realizări ce ar putea fi de referinţă pentru oamenii din spaţiul rural românesc.
Patru proiecte de anvergură, dintre care unul…
− Domnule director, care ar fi principalele realizări ale Institutului în ultimii 20 de ani?
− Din activitatea derulată de ICEADR în aceşti 20 ani, pot să vă enumăr câteva din proiectele de anvergură ale institutului nostru:
• Ancheta celor 500 de comune;
• Analiza spaţiului rural românesc, lucrare la care au participat 150 de cercetători din 20 de instituţii de cercetare;
• Calculul coeficienţilor zonali ai marjelor brute standard la nivel de comună;
– Strategia de dezvoltare durabilă a României – orizont 2030, partea Agricultură. Însă şi rezultatele celorlalte proiecte derulate în cadrul institutului, finanţate de programele de cercetare Orizont 2000, AGRAL, CEEX, CNMP – Parteneriate, sunt deosebit de importante şi am încercat să le diseminăm prin intermediul cărţilor editate, precum şi a workshop-urilor organizate, prin intermediul lucrărilor ştiinţifice prezentate la simpozioane naţionale şi internaţionale la care cercetătorii institutului au participat.
− Cel puţin unul dintre aceste studii amintite, cel privitor la Ancheta celor 500 de comune, era suspectat la vremea respectivă a fi un produs nonştiinţific.
− Eu am venit în institut mult mai târziu, în 1998, aşa că nu pot să mă pronunţ.
Principalele domenii de investigaţie
− Domnule director, care sunt domeniile de investigaţie ştiinţifică ale institutului?
− Institutul de Cercetare pentru Economia Agriculturii şi Dezvoltare Rurală desfăşoară activităţi de cercetare ştiinţifică în domeniul economiei agrare şi dezvoltării rurale privind:
• evaluarea economică a resurselor din agricultură – managementul exploataţiilor agricole;
• fundamentarea tehnico-economică a tehnologiilor de producţie, optimizarea economică şi rentabilizarea producţiei agricole;
• fundamentarea de sisteme şi mecanisme privind funcţionarea pieţei produselor agricole şi agroalimentare în România – marketingul agricol;
• fundamentarea tehnico-economică a organizării exploataţiilor agricole cu dimensiuni optime;
• analize economico-financiare la nivel de fermă;
• analiza filierelor principalelor produse agricole; managementul calităţii pe filiera produselor agricole;
• dimensiuni socio-economice ale dezvoltării durabile a comunităţilor rurale pe bază de anchete, studii şi analize;
• studii privind dezvoltarea şi modernizarea agriculturii în condiţiile economiei de piaţă şi în concordanţă cu cerinţele Uniunii Europene;
În aşteptarea unui model care nu există
− Din punct de vedere structural, consideraţi că actualul model agricol asigură eficienţa acestui sector?
− În prezent nu cred că se poate vorbi de un model agricol în agricultura românească. Ea este una neomogenă din punctul de vedere al structurilor de exploatare şi instabilă sub raportul formării unor structuri de producţie care să răspundă cerinţelor pieţei şi utilizării eficiente a resurselor materiale şi umane din spaţiul rural.
Caracterul dual al structurilor dimensionale ale unităţilor agricole este deosebit de accentuat, întrucât există un număr excesiv de exploataţii individuale mici şi foarte mici şi un număr redus de unităţi agricole cu personalitate juridică mari şi foarte mari. Marile exploataţii nu au dimensiuni raţionale din punct de vedere economic. Acestea practică structuri de producţie orientate după cerinţele pieţei pe termen scurt, ceea ce în cazul agriculturii nu poate conduce la creşterea şi stabilizarea performanţei pe piaţa unică. Pe ansamblu, necorelarea sectorului de producţie vegetal cu sectorul zootehnic conduce nu numai la reducerea eficienţei utilizării resurselor, ci şi la dezechilibrul cerere-ofertă pe piaţă, favorizând creşterea achiziţiei de alimente din import.
Lipseşte un sector al exploataţiilor familiale mijlocii care să producă pentru piaţă. Micile gospodării ţărăneşti, de subzistenţă au dimensiuni prea reduse ca să poată produce pentru piaţă şi practică sisteme de cultură în care dominante sunt cerealele. Atragerea gospodăriilor ţărăneşti în circuitul comercial nu poate avea loc decât prin asociere sau prin dezvoltarea unor activităţi de producţie diversificate (produse ecologice sau produse tradiţionale), care să le asigure venituri corespunzătoare.
Nu atât structura culturilor, cât neputinţa financiară
− Să ne referim, de pildă, la structura culturilor: este ea adaptată actualelor condiţii de sol şi climă?
− După cum aminteam, micile gospodării ţărăneşti produc cu preponderenţă pentru autoconsum şi practică sisteme de cultură în care dominante sunt cerealele. Este pentru prima oară în istoria modernă a agriculturii când ţăranii nu practică rotaţia culturilor şi nici asolamentul. Din cauza lipsei de fonduri nu-şi permit să folosească sămânţă certificată, nu utilizează decât mici cantităţi de îngrăşăminte chimice, nu folosesc irigaţiile, iar rezultatele obţinute sunt pe măsura inputurilor utilizate.
Efectele negative asupra randamentelor culturilor agricole ca urmare a schimbărilor climatice vor fi accentuate de evenimentele meteorologice extreme tot mai frecvente în ultimii ani: inundaţii, valuri de căldură şi secetă excesivă.
Teodor MARIAN, Laura DOBRE
