Cât de grav este că România nu are o strategie pentru securitate alimentară
Deși ar trebui să fie oficial o componentă a securității naționale, securitatea alimentară este cumva lăsată în voia sorții. Creșterea gradului de valorificare a potențialului agricol poate transforma România într-un stat independent în ceea ce privește asigurarea securității alimentare a populației, dar și de furnizor de o astfel de securitate către alte state, printr-un export net de produse agricole, materii prime și alimente. Adică…, așa cum România a fost în urmă cu ceva zeci de ani.
În prezent, nu există o strategie pentru securitate alimentară și, mai mult, România este un importator net de produse agroalimentare – aproape trei sferturi din produsele agroalimentare provin din import. Practic, în loc să „producem“ securitate alimentară, noi o importăm în proporție de 60-70%, ceea ce înseamnă foarte mult. Iar acest lucru este cauzat de faptul că potențialul propriu agricol nu este exploatat. De ce este atât de grav că nu avem o strategie coerentă pentru securitate alimentară națională? Ei bine, fără o astfel de strategie clară, securitatea alimentară a României poate fi puternic afectată în anii ce urmează. De asemenea, trebuie să luăm în calcul că acest aspect va fi cu mult mai amplificat de efectele volatilității, precum și de încălzirea globală și instabilitatea climei, de secetă și alte fenomene cu impact negativ asupra agriculturii din România. Urmează apoi: criza economică globală, lipsa de independență a securității alimentare, diferitele niveluri de dezvoltare între state și chiar regiuni, volatilitatea prețurilor, lipsa de acțiuni imediate și lipsa de politici coerente, lipsa de control și trasabilitatea pe lanțul alimentar, lipsa controlului și a acțiunilor practice la nivel global. Se poate spune că siguranța alimentară este direct proporțională cu o creștere economică și cu un progres social, precum și cu stabilitate politică și pace în regiune.
Potrivit unui raport prezentat în cadrul Programului ONU pentru Dezvoltare, există opt dimensiuni ale securității internaționale și a securității naționale, iar acestea sunt: securitatea economico-socială, securitatea alimentară, securitatea mediului, securitatea comunității, securitatea personală, securitatea politică și securitatea militară.
Oamenii flămânzi devin furioși…
Putem spune că un stat are securitate națională numai atunci când are securitate alimentară și doar atunci când deține suficiente disponibilități de produse agricole și alimentare în măsură să acopere necesitățile de hrană pentru toată populația țării și, totodată, să asigure stocurile necesare de furaje pentru animale, dar și apă în cazuri de calamități naturale, de războaie, de crize etc. Neasigurarea securității alimentare poate duce rapid, pe plan intern, la grave convulsii și tensiuni sociale.
La nivel mondial, situația alimentelor se află într-un proces de reașezare cu evoluție rapidă. Tulburările și protestele din Extremul Orient și Caraibe reconfirmă potențialul acesteia de a genera instabilitate politică. În prezent, există o tendință de creștere fără precedent a prețurilor la alimente și a costurilor importurilor pentru statele cele mai sărace. La toate acestea se adaugă diminuarea rezervelor de alimente. Iar aceste aspecte au creat numeroase provocări politice, de securitate, umanitare, socio-economice și în domeniul dezvoltării, alături de nevoile imediate pentru combaterea foametei.
Potrivit directorului general asistent în cadrul FAO, José María Sumpsi Viñas, cea mai alarmantă consecință imediată este creșterea turbulențelor sociale și politice legate de alimente. Iar acest lucru s-ar putea întâmpla în multe țări. Oficialul FAO consideră că principalele provocări imediate includ: izbucnirea unor proteste și a insecurității legate de alimente, costuri mai mari pentru importurile de alimente, o mai mare insecuritate alimentară cu un număr crescut de malnutriție ce necesită intervenții de urgență, precum și impunerea de către guverne a controlului prețurilor, interzicerii exporturilor și eliminării tarifelor la importuri. În opinia sa, posibilele oportunități includ: beneficii potențiale pentru fermieri, evoluții inovatoare în sistemul de ajutoare cu alimente și reorientări benefice la nivelul politicilor comerciale din domeniul agricol.
Ce putem face
Soluții există, printre acestea numărându-se: asigurarea unei producții de alimente și de produse agricole de bază adecvate, asigurarea accesului populației la resursele agricole disponibile asigurându-se alimente fundamentale necesare pentru sănătate, maximizarea stabilității fluxului de ofertă de produse agricole. De asemenea, se mai arată în articolul publicat pe platforma intelligence.sri.ro, trebuie ca agricultura României să fie capabilă să ofere an de an producții mari și sigure, iar oamenii care au nevoie de produsele respective să aibă și veniturile necesare pentru a le cumpăra, fără să existe posibilitatea afectării produselor agricole de bază naționale și implicit a rezervelor de stat. O altă soluție este trecerea României de la importator net al produselor agroalimentare la exportator prin producție reală numai prin utilizarea potențialului său agricol (grav este că, doar la nivel declarativ, România poate asigura hrana a 80 de milioane de oameni). O altă măsură ce ne-ar ajuta este găsirea unor forme de sprijin speciale din bugetul național pentru repunerea în circuitul agricol a celor aproximativ 4 milioane de hectare de teren agricol nelucrat și lăsat pârloagă. Pe lângă toate acestea, mai este nevoie și de dezvoltarea sistemului de irigații și a sistemului de cercetare și inovare, fără de care nu se poate merge înainte.
În literatura de specialitate, securitatea alimentară are ca obiectiv asigurarea accesului la o hrană de calitate, cât mai sănătoasă pentru populație. De asemenea, tot de securitate alimentară ține și asigurarea cantității alimentelor disponibile, precum și respectarea dreptului fiecărui om de a se hrăni și dorința de a avea o alimentație sănătoasă și echilibrată. Securitatea alimentară este și componenta de bază a stabilității sociale, economice și, deci, a securității naționale a unui stat, cu sau fără potențial agricol.
În literatura de specialitate, securitatea alimentară are ca obiectiv asigurarea accesului la o hrană de calitate, cât mai sănătoasă pentru populație. De asemenea, tot de securitate alimentară ține și asigurarea cantității alimentelor disponibile, precum și respectarea dreptului fiecărui om de a se hrăni și dorința de a avea o alimentație sănătoasă și echilibrată. Securitatea alimentară este și componenta de bază a stabilității sociale, economice și, deci, a securității naționale a unui stat, cu sau fără potențial agricol.
O dimensiune importantă în securitatea națională a oricărui stat, securitatea alimentară este un subiect despre care nu se vorbește atât cât ar trebui. De altfel, în piramida lui Abraham Maslow, nevoia de securitate alimentară este imediat pe locul al doilea, chiar după nevoile fiziologice. Poate că este un subiect lipsit de atractivitate, iar importanța sa este deseori subestimată. Chiar dacă au mai fost preocupări pentru starea de nutriție a populației încă din timpuri străvechi, baze științifice pentru alimentație au fost puse abia către mijlocul secolului trecut. Cele două componente principale ale problemei alimentare sunt: politica alimentară și cea nutrițională. Prima intervine pe două planuri ce vizează aprovizionarea și calitatea produselor, iar cealaltă este raportată direct la consumator și la capacitatea sa de consum. Dar care sunt efectele acestor intervenții? Ei bine, aceste intervenții vizează atât stabilirea prețurilor la alimente comparativ cu fluctuațiile puternice ale prețurilor la nivel mondial, cât și controlul prețurilor la alimente. Alte intervenții au în vedere și asigurarea unui anumit nivel nutrițional al populației subnutrite, dar și limitarea presiunii inflaționiste prin controlul prețurilor la alimente. În ceea ce privește politica nutrițională, aceasta vizează asigurarea unui echilibru între necesitățile fiziologice de consum alimentar și aportul nutrienților.
Simona-Nicole DAVID