Campionatul European al finanțării 2020. Reușim oare să ne calificăm?
Asistăm în această perioadă la cea mai importantă competiție sportivă a anului, Campionatul European de Fotbal 2020. O competiție care pune față în față, cu șanse mai mult sau mai puțin egale, echipe de pe întreg continentul. Evenimentul scoate în evidență, alături de spectacol, tactica, pregătirea, efortul și spiritul de echipă al fiecărei naționale. Însă, oricât de mari ar fi fost investițiile în centrele de copii și juniori, în cantonamente sau în condițiile de pregătire, uneori mai ai nevoie și de noroc, căci fotbalul a oferit mereu surprize, iar balonul este rotund.
Pe de altă parte, tot în această perioadă asistăm la un altfel de campionat european, sub forma dezbaterilor privind finanțarea viitoarelor politici europene, iar asemănările între ce se întâmplă în competiția sportivă și cea decizională nu sunt deloc puține.
La fel ca în cazul europeanului fotbalistic, și cel politic cuprinde sub o formă sau alta aproape întregul continent și va avea unul sau mai mulți campioni care vor beneficia de un anumit „trofeu“ pentru următorii 7 ani. Primul 11 decizional este format din reprezentanții politici, asociativi și experții fiecărui stat, iar tactica de joc o reprezintă proiectele și programele de finanțare depuse către Comisie: de la PNRR până la Next Generation EU. Cine va câștiga competiția? Ce surprize vom avea?
România pare și de această dată că va rata competiția, deși anunță mereu că luptă pentru calificare chiar și împotriva unor echipe cu mult mai titrate. Agricultura, mai ales, pare a fi punctul nostru forte (suprafață arabilă mare, terenuri fertile, potențial ridicat), însă nimeni nu înțelege de ce antrenorii au decis să excludă din lot (n.r. PNRR) tocmai acest jucător talentat. Dacă îi întrebăm, ne vor răspunde că alți jucători mai experimentați (Mediu, Educație, Infrastructură) îi vor acoperi postul și ne vom califica, poate chiar vom fi printre premianții competiției și fără Agricultură în PNRR.
Realitatea competițională este însă dură: strategia de joc a României se bazează exclusiv pe noroc, spiritul de echipă este o amintire a generației de aur (n.r. sau a grânarului Europei), iar investițiile în centrele de copii și juniori, în cantonamente sau în pregătirea echipei aproape inexistente. Puținele rezultate vin de la antrenorii de club (n.r. fermierii) care se încăpățânează să formeze jucători, dar care se întreabă și ei până când vor rezista.
Uneori mai obținem câte o victorie, mai ales atunci când plouă, dar nu facem decât să ne îmbătăm cu apă rece și terminăm competiția deziluzionați că nu reușim nici măcar să ne calificăm, în timp ce alte state cu potențial mult mai mic decât noi sunt acolo, la turneul final.
Deși noi vedem competiția din tribună sau de la televizor, autoritățile se laudă că suntem gazdă pentru EURO 2020, însă sper că nu au de gând să facă același lucru în competiția decizională europeană.
Meciul finanțării viitoarelor politici europene nu s-a terminat și mai avem o șansă, acum în ultimele minute, să întoarcem scorul și poate ar fi cazul să o facem, căci altfel vom fi doar spectatori la deciziile și inițiativele altora.
Daniel PLĂIAȘU
